x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marga Barbu: Lumina sfântă, la ultimul spectacol

Marga Barbu: Lumina sfântă, la ultimul spectacol

de Iulia Barbu    |    04 Apr 2009   •   00:00
Marga Barbu: Lumina sfântă, la ultimul spectacol
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Ieri, la ora 15:00, una dintre cele mai mari actriţe ale României îşi lua adio de la spectatorii ei. Marga Barbu a fost înmormântată pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Belu alături de soţul ei, Eugen Barbu.



S-a retras din lumina reflectoarelor cu decenţă şi discreţie. Un soare blând a avut grijă ca ultima secvenţă de viaţă şi de moarte să aibă cel mai frumos decor. Dincolo de zidul înalt al Cimitirului Belu, agitaţia oraşului înmărmurise pentru o secundă.

Colegii şi prietenii de suflet au fost acolo, pe scenă, lângă ea. Marga Barbu a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare. Zeci de salve au lăsat cortina peste viaţa unui om. Actorul Florin Piersic i-a fost alături prietenei de suflet. A fost acolo aşa cum ani de zile ea i-a fost alături: "A fost dulce şi bună. Mi-a fost prietenă şi am considerat-o dintotdeuna sora mea. Îmi pare rău că abia acum, în ultimele zile, când Marga s-a stins, toate televiziunile şi ziarele şi-au adus aminte de ea. Îmi pare rău că în aceste momente a trebuit să fiu şi eu aici.
Ea trebuie însă să ştie că o voi iubi mereu. Pentru toate scenele, pentru toate poveştile noastre şi pentru sufletul ei bun, eu o voi iubi mereu".

Actorul a povestit, cu şarmu-i caracteristic, momente dragi şi a adus pentru câteva minute scenele de film şi de teatru în Capela Cimitirului Belu.

Soarele a aşteptat cuminte cortegiul, la fel şi oamenii adunaţi să o vadă pe Marga Barbu pentru ultima dată. Un spectacol trist, ultima reprezentaţie. Vadim Tudor a ţinut să mulţumească tuturor celor care au ajutat la organizarea funeraliilor: "Marga a fost un artist cum în România nu se vor mai naşte. A făcut parte din generaţia aceea de aur. A dus greul ţării şi credinţa mai departe. O asemăn cu mama mea, femei cu suflet minunat".

Pe ultimul drum a însoţit-o şi Excelenţa sa Prinţul Paul de România. Ceremonia a fost discretă şi intimă.

ROLURI PENTRU O VIAŢĂ
Marga Barbu s-a născut la 24 februarie 1929, la Ocna Şugatag, în Maramureş. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1950. A început să joace pe marile ecrane în 1953, devenind celebră pentru rolul hangiţei Aniţa din seria "Haiducilor" şi al Agathei Slătineanu din seria "Mărgelatu", dar şi pentrul rolul din "Domnişoara Aurica".

A mai jucat în "Bietul Ioanide" şi "Wilhelm Cuceritorul". Ultimul film pe care l-a realizat a fost "Lacrima cerului" (1989). De-a lungul activităţii sale, actriţa a fost distinsă cu premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN) pentru filmele "Haiducii", "Urmărirea", "Facerea lumii", în 1971, iar în 1986 ACIN a premiat-o pentru pelicula "Domnişoara Aurica".

×
Subiecte în articol: observator