x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a pus tunurile pe Videanu şi Blaga

Băsescu a pus tunurile pe Videanu şi Blaga

de Adriana Duţulescu    |    25 Mai 2010   •   00:00

Cele două şedinţe ale PDL de azi, cea a Biroului Politic şi cea de la Parlament, la care a participat Traian Băsescu, au fost destinate răfuielii şefului statului cu gruparea opozanţilor săi din partid, Blaga-Videanu-Berceanu, care a reuşit să amâne congresul până la anul viitor în speranţa că va reuşi să tragă partidul de sub picioarele lui Boc.

Băsescu a pus tunurile pe Videanu, care a primit un ultimatum, prima dată din gura Elenei Udrea, apoi chiar din gura prezidenţială, fiind avertizat că, dacă nu se retrage ori din funcţia din Guvern, ori din afaceri, "totul se ştie, se contabilizează şi vine vremea când se va trage linie". Fraza a fost rostită de Traian Băsescu la întâlnirea cu parlamentarii PDL, unde, sub pretextul că atacă clientela politică a PDL abonată la contracte cu statul, preşedintele a ţintit clar la ministrul Economiei, spunând că este inadmisibilă situaţia contractelor acordate "băieţilor deştepţi din energie" de regiile şi societăţile naţionale din subordinea lui Adriean Videanu.

"Eu v-am spus încă din 2002 să renunţaţi la afaceri cu statul. Acum trebuie să alegeţi ori una, ori alta", a apus Băsescu, ajutat din sală de un grup de deputaţi PDL care au invocat contractele anumitor firme cu Romgaz şi Transgaz, aluzie transparentă la adresa colegului lui Videanu, ministrul de Interne. Blaga a fost ţintit şi pe partea de minister, Băsescu atrăgându-i atenţia că are probleme şi "corupţie" la vămi şi la Poliţia de Frontieră.

De asemenea, şeful statului le-a spus parlamentarilor PDL că nu se poate renunţa la diminuarea cu 15% a pensiilor mici. Diminuarea pensiilor a fost abordată şi la întâlnirea cu parlamentarii UDMR. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat după întâlnirea cu şeful statului că parlamentarii Uniunii au susţinut ca pensiile mici să nu fie reduse, deşi a admis că datele din scrisoarea de intenţie către FMI nu pot fi modificate.

Vicepremierul Marko Bela a spus că pe agenda discuţiilor cu preşedintele a figurat şi problema restructurării agenţiilor, el spunând că personal ar restructura aceste organisme, dintre care foarte multe nu sunt necesare. "Eu, foarte repede, într-o lună, în două luni, aş trece la restructurarea tuturor agenţiilor. Domnul preşedinte este de acord că trebuie să revedem şi să reducem după aceea numărul agenţiilor. (...) O parte din ele trebuie transferate la administraţiile locale, deci la judeţe. O altă parte pur şi simplu trebuie ori comasate cu alte entităţi, ori desfiinţate", a spus el. Şeful statului s-a arătat deschis şi la propunerile parlamentarilor UNPR cu care s-a întâlnit tot azi.

Potrivit deputatului Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al grupurilor parlamentare ale UNPR, independenţii i-au transmis şefului statului ca nici o pensie să nu scadă sub 350 lei, iar răspunsul preşedintelui a fost unul "pozitiv". Steriu a mai spus că şeful statului s-a arătat flexibil şi în privinţa propunerii UNPR privind reluarea calculelor în privinţa indemnizaţiilor.


Udrea nu exclude remanierea Guvernului
Elena Udrea (foto), ministrul Turismului, nu exclude remanierea Guvernului sau trecerea unei moţiuni de cenzură. Întrebată de Mediafax ce şanse ar avea o moţiune de cenzură, Udrea a răspuns că nu este "total exclus". "Pe de altă parte, sunt şanse puţine pentru o moţiune de cenzură, pentru că nu văd cum. Sper că parlamentarii au un minim de raţiune şi să înţeleagă că o criză politică acum ar fi ultimul lucru care ne-ar mai trebui", a spus Udrea. Referitor la o eventuală remaniere a Guvernului în acest an, Udrea a spus că nimic nu este exclus. "Cel puţin ultima perioadă arată că lucrurile evoluează neaşteptat. Dar nu se vorbeşte de remaniere în mod serios. Să faci acum o remaniere e foarte complicat, când ai de implementat aceste măsuri. Să schimbi în momentul acesta Guvernul... în primul rând că-ţi ia timp", a mai spus Udrea.

De remarcat că semnalele date de Udrea sunt luate în serios. Aşa s-a întâmplat şi azi, după declaraţiile ministrulu Turismului ca politicienii să renunţe la afacerile cu statul. Cristian Poteraş, primarul Sectorului 6, şi senatorul Marius Necula, apropiaţi ai unor firme care au câştigat două licitaţii organizate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) vor renunţa la contracte. La rândul său, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a spus că Marmosim, compania sa, "nu are, nu a avut şi nici nu va avea niciodată afaceri cu statul".
● Elena Stan



×
Subiecte în articol: politic