x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PD-L dă o mână de ajutor UDMR la regionalizare

PD-L dă o mână de ajutor UDMR la regionalizare

de Aniela Nine    |    12 Feb 2010   •   00:00
PD-L dă o mână de ajutor UDMR la regionalizare

Opoziţia critică redesenarea regiunilor de dezvoltare de UDMR şi apariţia regiunii Harghita-Covasna-Mureş, dar şi a unei macroregiuni care se suprapune în mare parte peste zona pierdută de România în 1940 prin Dictatul de la Viena. Legea a trecut tacit de Senat cu ajutorul PD-L, după o înţelegere în coaliţie.



În şedinţa de miercuri Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă a UDMR, care prevede schimbarea modului actual de delimitare a regiunilor de dezvoltare, ducând la formarea a 16 noi regiuni, cuplate în cinci macroregiuni. Una dintre cele 16 regiuni este alcătuită din judeţele Harghita-Covasna-Mureş, aceste judeţe fiind incluse în macroregiunea V, alături de judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Limitele acestei macroregiuni se apropie de cele ale zonei pe care România a pierdut-o în 1940 în urma Dictatului de la Viena (harta).

La adoptarea legii în Senat, fără dezbatere parlamentară din cauza expirării termenului prevăzut, a dat o mână de ajutor chiar PD-L. Iniţial, proiectul de lege a fost pe ordinea de zi a şedinţei de plen de luni, cu două zile înainte de expirarea termenului de adoptare. Numai că în respectiva şedinţă senatorul PD-L Traian Igaş a cerut retrimiterea legii la comisie, pe motiv că grupul dorea să facă amendamente. Plenul a votat cererea PD-L, dar în raportul comisiei întocmit a doua zi nu se regăseşte nici un amendament adoptat sau respins al PD-L. Astfel că, prin cererea de retrimitere la comisie a legii, PD-L nu a făcut decât să ajute la expirarea termenului de adoptare, fapt consemnat miercuri în Senat. Prin urmare, legea va fi dezbătută de deputaţi în calitate de for decizional.

DISCUŢII ÎN COALIŢIE

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a dat asigurări ieri că proiectul de lege nu va fi adoptat tacit, ci se va dezbate în Camera Deputaţilor, el subliniind că, oricum, fără votul PD-L, proiectul nu va putea fi adoptat. Amintind că şi în programul de guvernare se vorbeşte despre redesenarea regiunilor, Borbely a mai spus că proiectul a fost deja discutat cu PD-L într-o  şedinţă a coaliţiei pentru a se lua o decizie politică în vederea adoptării legii. Ieri, UDMR a plusat, Antal Arpad vorbind despre cerinţa ca limba maghiară să devină limbă oficială pe întreg teritoriul Transilvaniei.

ACUZE DE ENCLAVIZARE ETNICĂ
Prevederile legii sunt însă criticate de opoziţie. Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, denunţă criterii etnice în stabilirea graniţelor regiunii Har-Cov-Ms, pe când deputatul PSD de Harghita, Mircea Duşa, invocă dezavantajarea românilor din zonă prin repartizarea fondurilor de majoritatea maghiară.

Bogdan Diaconu, coordonatorul departamentului de administraţie publică al PC, acuză "insistenţa UDMR pe subiectul autonomiei, cu complicitatea PD-L", şi cere respingerea legii în Cameră, deoarece descentralizarea trebuie făcută pe criterii administrative, şi nu etnice. Conducerea PC Covasna spune că macroregiunea V este exact teritoriul anexat de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 1940 şi consideră că astfel se face încă un pas, pregătitor, "spre o viitoare dezmembrare teritorială a României". Fostul senator Adrian Păunescu consideră formarea regiunii Har-Cov-Ms şi a macroregiunii V ca o sfidare la adresa României unitare. "Această regiune şi această macroregiune sunt pseudonime ale acţiunii de separatism şi autonomie teritorială. De aceea, autorii din umbră nu se sfiesc să facă să coincidă, aproape perfect, această macroregiune cu partea de Românie mutilată prin Dictatul de la Viena", spune Păunescu. El acuză "felul capitulard" în care legea  a fost "împinsă" să treacă de Senat, apreciind că este "un ecou târziu al momentului care, la Viena, în 1940, semna o impardonabilă trădare".

×
Subiecte în articol: politic