x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea vieţii mele:"Am fost binecuvântată. Am trăit!"

0
Autor: Carmen Anghel 08 Aug 2009 - 00:00
Povestea vieţii mele:


În urmă cu un an, pe la început de august, stăteam de vorbă cu Tatiana în redacţie. Lucram la Ediţia de Colecţie pe care Jurnalul Naţional i-a dedicat-o.

Pregătisem setul de întrebări, gată să ne apu­căm să scormonim în viaţa şi sufletul ei. Tatiana te dezarma prin bunătatea şi sensibilitatea ei. Era ca o grădină de flori, din ca­re nu poţi să rupi nici un boboc. Poţi doar să o priveşti şi să o asculţi cum freamătă în bătaia vântului. Atunci mi-a dat o stare de linişte, de iu­­bire, de admiraţie, pe care o retrăiesc astăzi, cu durere. A preferat să nu-şi spună povestea în faţa mea, cu un reportofon pe masă. A preferat, dintr-o prea mare delicateţe, să-şi scrie poves­tea. Ca şi cum un public, chiar for­mat dintr-o singură persoană, nu trebuie să audă de la ea decât un cân­tec minunat. Tatiana a scris frumos, a evitat orice ar fi putut umbri lumea, prieteniile, amin­tirile, prezentul, vi­i­to­rul.


Redăm aici povestea vieţii ei, aşa cum a scris-o anul trecut.
"Data naşterii: 21 aprilie 1963. Părinţii: Maria şi Vasile. Primul dintre cei trei copii ai familiei Stepa. Când mama era însărcinată au văzut filmul «Zboară cocorii». De acolo, prenumele, de la Tatiana Samoilova. Locul naşterii: Lupeni, ju­de­ţul Hunedoara. Valea Jiului. Un loc de o frumuseţe nemaiîntâlnită de mine, cu Retezatul de o parte şi Parângul de cealaltă (...). Am avut o copilărie minunată, cu puţine jucării, dar cu multe jo­curi. Am «călărit» o singură tricicletă, toţi trei copiii, pe care tata o repara mereu când o treceam de la unul la altul. Am fost înconjurată de muzică, din prima zi a vieţii; părinţii mei s-au cunoscut cântând şi, dacă n-au avut bani mulţi, au avut destulă frumuseţe în suflet şi dragoste pentru noi (pentru mine şi pentru fraţii mei) ca să ne simţim întotdeauna speciali. Şi cred că aşa am şi fost. Am încercat să-mi fac părinţii mândri de mine şi să le îm­pli­nesc visele; cele pe care le-am putut împlini. Şi am încercat, mai ales în ultimii ani, în care le-a fost greu şi-au pătimit, să le fac suferinţa mai uşoară şi să simtă cât de mult îi iubesc. Am cântat prima dată pe o scenă când eram la gră­di­niţă. Probabil că am avut emoţii, pentru că am uitat textul. Apoi, părinţii mei m-au dat la balet, la vi­oa­ră şi la pian. Am făcut vioară 8 ani, ca instrument principal. Mi-ar fi plăcut mai mult pi­a­nul, dar nu aveam bani nici de pi­a­ni­nă. Am plecat câţiva ani din Valea Jiului, ca să-mi găsesc un drum, dar, paradoxal, acelaşi drum m-a adus înapoi. Tatăl meu a fost miner, fraţii mei au fost mineri. Unul dintre ei, Daniel, lucrează şi acum într-o mină din Ungaria, unde s-a stabilit de câţiva ani şi unde şi-a întemeiat fami­lia. Eu însămi am lucrat ani de zile la mina Lu­peni. N-am întâlnit în toată viaţa mea de pâ­nă acum (...) oameni mai frumoşi la suflet ca minerii. Sensibili, ne­fe­ri­ciţi, cu nenorocul deasupra lor şi cu fatalitatea în destin. Pentru mine, şi ridurile pe care le scrie cărbunele pe chipurile minerilor sunt frumoase.


CĂTĂLIN
M-am căsătorit foarte tânără şi am greşit. Din fericire, din această mare greşeală a vieţii mele a venit şi cea mai mare bucurie a ei: bă­ia­tul meu, Cătălin. Când el avea aproape un an, m-am despărţit de tatăl lui şi apoi am intrat în Cenaclul Flacăra. Părinţii mei m-au ajutat şi au fost şi părinţii lui, în lungile perioade de tur­neu. Fratele meu, Vasile, a fost tatăl pe care nu l-a avut niciodată. Au fost perioade grele şi pentru el, şi pentru mine, dar au învins lu­cru­ri­le care ne uneau. Am trecut prin multe împreu­nă, mai ales în ultimii ani, am pierdut amân­doi oamenii pe care îi iubeam cel mai mult, dar aceste momente mi-au arătat ce copil minunat am, ce suflet frumos are, cât e de sensibil şi ce norocoasă sunt că este lângă mine. Ascultă mul­­tă muzică bună şi cântă doar pentru sufletul lui. N-a vrut să trăiască în Bucureşti şi, chiar dacă atunci nu mi-a căzut bine, încep să-i dau tot mai multă dreptate. Acolo, în locul co­pi­lă­ri­ei mele, şi-a găsit liniştea şi bucuria. Se iubeşte de ani de zile, din liceu, cu Alina, cea frumoasă, cuminte şi cu suflet mare. O consider de multă vreme copilul meu.


CENACLUL FLACĂRA
În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, în faţa a 30.000 de spectatori, am debutat în Cenaclul Flacăra, cu un cântec numit «Şi-am să-mi fac o doină». Am debutat simplu, cum făceau cei mai mulţi, dar am rămas greu, cum rămâneau puţini. Până la desfiinţarea lui, în 1985, am avut, cred, în jur de 1.000 de spectacole, care nu se compară cu nimic din ceea ce am trăit şi am văzut ulterior, din nici un punct de vedere, nici al calităţii, nici al cantităţii, nici al încărcăturii emoţionale. A fost un miracol pentru mine şi poate momentul în care mi s-a pecetluit destinul. Preţ de căteva luni nu mi-am revenit din uluire. Totul era foarte nou şi neasemuit de frumos. Şi astăzi cred că nu e puţin lucru să cânţi pe aceeaşi scenă cu Ştefan Hruşcă, cu Vasile Şeicaru, cu George Nicolescu, cu Gil Ioniţă, cu Valeriu Penişoară, cu Iris, cu Holograf şi, Doamne!, cu atâţia alţii! Acolo am devenit, în cea mai mare măsură, cea care sunt astăzi. Acolo am învăţat istorie (Put­na, Ţebea, Alba Iulia, Rămeţi), am învăţat geo­gra­fie (nu există oraş sau comună prin care să nu fi trecut), am învăţat poezie (de la poezia de dra­gos­te a lui Mihai Beniuc până la poezia lui Zaharia Stancu, Rilke, Esenin, Vulpescu, Lorca, Constan­ţa Buzea, Omar Khayaam, lista e mult prea lungă), am învăţat ce înseamnă scena şi dra­gos­tea pentru public, dar şi dragostea publicului, dar mai ales am învăţat să văd perlele în noroi. Am cântat câteva luni singură, apoi îm­pre­ună cu Magda Puskas, fostă componentă a «Ecoului», am format grupul «Partaj», după cân­tecul cu acelaşi nume, formulă în care cân­tăm şi astăzi, când reuşim să ne întâlnim. (...) În 1985, urmare a interzicerii Cenaclului Flacăra, am fost nevoită să mă în­torc în Valea Jiului, m-am angajat la mina Lu­peni, unde am rămas până în 1995. Nu am mai putut cânta muzică folk până în 1990.


CENACLUL TOTUŞI IUBIREA
A fost înfiinţat în 1990, tot de către Adrian Păunescu. Şi spectacolele, şi membrii cenaclului s-au urnit cu greu, după pauza impusă de 5 ani. În septembrie 1992, într-un turneu în Oltenia (în care au mai cântat Raul Cârstea, Cristian Buică, Emilian Onciu, Emeric Imre, Octavian Bud şi alţii) am avut bucuria să-i cunosc, cu câteva săp­tămâni înainte de tragica lor moarte, pe Doi­na şi pe Ion Aldea Teodorovici, oameni şi ar­tişti pentru care eu mai plâng şi astăzi. Aceea a fost perioada în care am început să scriu mult împreună cu Adrian Păunescu. Fiecare cântec a venit greu, după experienţe dureroase, după acumulări de suferinţă, a mea sau a altora, du­pă ce am trăit cu adevărat cele mai multe dintre cele pe care le cânt. Primul mare succes a venit în 1994, cu un cântec scris împreună cu Adrian Păunescu pe drumul dintre Cozia şi Râmnicu Vâlcea şi lansat la Costeşti de Hunedoara, «Copaci fără pădure», fără îndoială, cel mai iubit cântec al meu. Au urmat şi altele, zeci, sute de spectacole şi apoi plecarea mea de la Lupeni şi stabilirea în Bucureşti. Am început să lucrez la publicaţiile lui Adrian Păunescu şi aproape la "ordinul" lui am început să învăţ cal­culatorul şi tehnoredactarea de carte. Cu asta mă ocup şi azi şi îi mulţumesc că a insistat să fac ceva ce atunci nu mi se părea deloc po­tri­vit pentru mine. Aşa cum îi mulţumesc pentru tot ceea ce m-a învăţat şi pentru grija cu care m-a înconjurat întotdeauna. Acum iubesc aceas­tă meserie şi simt că sunt parte din fie­ca­re carte care iese din mâinile mele. De ani buni lucrez cărţile Ilenei şi ale lui Romulus Vulpescu, părinţii mei de Bucureşti, şi singurii care mi-au rămas, şi sunt fericită că am avut şansa să-i cunosc, să-i iubesc şi să mă bucur de afec­ţi­u­nea lor. Au fost ani grei pentru muzica folk după 1990. Parcă eram ciumaţi. Victor So­ca­ciu este unul dintre oamenii care nu s-au dat bă­tuţi şi a gândit cel mai mare şi, după ştiinţa mea, cel mai longeviv festival de muzică folk, «Om bun» (...). În ultimii ani, Jurnalul Naţional a readus acest gen de muzică acolo unde îi era locul, în inimile oamenilor, prin festivalul pe care l-a «inventat» împreună cu Florian Pittiş, «Folk you».


BOALA ŞI PRIETENII
Acum 4 ani, cea mai mare parte a familiei me­­le a intrat într-o luptă infernală cu boala, de fapt, într-o luptă nedreaptă cu moartea. Am luptat împreună, dar părinţii mei şi fratele meu au pierdut bătălia şi m-au lăsat singură. Dacă ar fi să găsesc ceva bun din acest coşmar aş spune că am devenit mai uniţi, că am dat afa­ră din viaţa mea tot ceea ce nu merita să ră­mâ­nă acolo, am făcut curăţenie în suflet şi am renunţat la ceea ce înseamnă consum inu­til de energie. Şi asta mi-a făcut existenţa mult mai simplă şi mai intensă. Şi dacă destinul mi-a dat atâta suferinţă, tot el mi-a hărăzit multă bu­cu­rie şi, cred eu, şi mult noroc. Într-o vreme în ca­re sunt batjocoriţi, eu spun că am o ne­sfâr­şi­tă preţuire faţă de medici, în general, şi faţă de cei pe care i-am cunoscut eu, în special. Aduc umi­la mea recunoştinţă colectivului medical al Spitalului Colţea, mai cu seamă prof. dr Ion Florea, dr Ciprian Aldea, tinerelor şi sufletistelor doctoriţe Raluca Pătru şi Oana Meşinschi. Lor, dar şi altora, pe care-i rog să mă ierte că nu le po­me­nesc numele, lor le datorez ultimii mei ani de viaţă. Am avut şi am prieteni cu care aş câş­ti­ga orice concurs al prieteniei, dacă el ar exis­ta. Ei au făcut zid în jurul meu atunci când mi-a fost greu, m-au apărat, m-au întărit şi nu m-au lăsat să mă prăbuşesc. Le mulţumesc Magdei Puskas, Cameliei Radulian, Mirelei Ghioc, Di­a­nei Tocitu, Brânduşei Simion, Sorinei Zlătan, Esterei Filip, familiei Florian Ioan, Danei şi lui Constantin Neculai (excepţional om de muzică, împreună cu care lucrez un nou album), lui George Chirca, lui Andrei Păunescu şi celorlalţi prieteni ai mei. Jurnalul Naţional a fost, de asemenea, un sprijin pentru mine atunci când mi-a fost foarte greu. Colegii mei din muzica folk m-au înconjurat cu generozitate şi cu afecţiune. Oameni pe care nu i-am cunoscut personal s-au rugat pentru mine. Toate aceste suflete, puse unul lângă altul, au devenit o mare forţă, acea forţă de care aveam nevoie.

Mă simt un om binecuvântat. Cred că viaţa mea a fost şi este frumoasă. Câtă vreme există în viaţa mea muzică şi poezie, rugăciune şi iertare, copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea Neagră, prieteni şi iubire, credinţă şi uitare, restul nu contează. Am trăit miracole pentru care nu ştiu ce am făcut ca să le merit. Am cu­noscut oameni lângă care nici nu visam să stau. Am iubit şi am fost iubită. Am făcut gre­şeli. Am avut slăbiciuni. Unele lucruri le-am făcut prea devreme, altele prea târziu. Unele lucruri mi s-au întâmplat prea devreme, altele prea târziu. Parcă am fost mereu defazată faţă de propria viaţă. Am cântat, am creat, am su­fe­rit, am fost fericită, am luptat, am plâns, m-am bucurat. Am trăit."
Text publicat în Ediţia de Colecţie din 25 august 2008.
Citeşte mai multe despre:   special

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Urinarea cu sânge la bărbaţii este un semnal de maximă alarmă

Urinarea cu sânge la bărbaţii este un semnal de maximă alarmă
Infecțiile urinare sunt afecțiuni destul de frecvente și oamenii, de multe ori, le ignoră sau trec cu vederea unele simptome care reprezintă o urgență. Care este semnalul de alarmă cel mai convingător pentru ca...

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii
Galerie Foto Contrar afirmațiilor ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care a precizat că l-a sunat personal pe comisarul-șef Radu Gavriș, pentru a-l încunoștința despre tragedia de luni după-amiază de la Spitalul...

Drepturile omului, Colanul și tichia de mărgăritar pentru statul român

Drepturile omului, Colanul și tichia de mărgăritar pentru statul român
Galerie Foto Într-o țară în care drepturile omului sunt încălcate sistematic de instituțiile statului, iar  condamnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg împotriva statului român curg...

Dublu nepotism marca PNL la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

Dublu nepotism marca PNL la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Galerie Foto Chiar în timp ce instituțiile din subordinea sa se pregăteau să evacueze Spitalul „Foișor”, din București, trimițând acasă, cu mașinile personale, bolnavii internați, pentru a transforma, noaptea, pe...

Dictatura USR-PLUS: ministrul Vlad Voiculescu decide, numește și aprobă

Dictatura USR-PLUS: ministrul Vlad Voiculescu decide, numește și aprobă
Profitând de starea de alertă, Vlad Voiculescu instaurează dictatura în sistemul de sănătate. USR-PLUS acuză PSD pentru oroarea de la Spitalul Foișor, pe motiv că directorul numit politic de partidul care acum...

Credite bancare uriașe, cu garanții de stat, luate de o firmă din Vaslui, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Credite bancare uriașe, cu garanții de stat, luate de o firmă din Vaslui, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Știrea financiară a anului pandemic vine de la Vaslui, unde una dintre cele mai importante companii care activează în domeniul aprovizionării și distribuirii inputurilor pentru agricultură, adică pesticide,...

„Nedeplasabilii” fug mai repede decât caravana de vaccinare

„Nedeplasabilii” fug mai repede decât caravana de vaccinare
Doi oameni vaccinați dintr-o listă de 75. O primărie cu doar un angajat vaccinat. Caravana de vaccinare s-a întors, în Argeș cu multe dintre dozele de ser pe care le avea pregătite să imunizeze persoane...

Disperare. Stelian Ion se gândește la o nouă OUG împotriva Referendumului pe justiție

Disperare. Stelian Ion se gândește la o nouă OUG împotriva Referendumului pe justiție
Galerie Foto Pentru a doua oară de la preluarea mandatului, ministrul USR-ist al Justiției, Stelian Ion, analizează posibilitatea emiterii unei Ordonanțe de Urgență în domeniul justiției, în ciuda faptului că, pe data de 26...

Big Brother pentru „UEFA 2020”, în București: recunoașterea huliganului în două secunde

Big Brother pentru „UEFA 2020”, în București: recunoașterea huliganului în două secunde
Galerie Foto Ministerul Afacerilor Interne, prin direcția de resort, a atribuit, la finalul lunii trecute, o parte dintr-un contract aferent achiziției unui sistem mobil de gestionare în timp real a fluxurilor de participanți, la...

S-a înființat Guvernul Cîțu 3 și’un sfert, care vrea să aducă normalitatea în România, de Ziua Copilului

S-a înființat Guvernul Cîțu 3 și’un sfert, care vrea să aducă normalitatea în România, de Ziua Copilului
Florin Cîțu poate candida cu succes pentru Cartea Recordurilor, fiind primul premier care conduce nu unul, nu două, nu trei, ci chiar trei guverne și un sfert. Cabinetul pe care îl conduce oficial este format din tr...

Să trăiți, dom’ procuror! Mizele uriașe ale trecerii Poliției în subordinea Parchetelor

Să trăiți, dom’ procuror! Mizele uriașe ale trecerii Poliției în subordinea Parchetelor
Galerie Foto Scandalul iscat de intenția ministrului Justiției, Stelian Ion, de a muta, din pix, Poliția Judiciară de la Ministerul Afacerilor Interne în subordinea procuraturii este speculat politic de una dintre asociațiile...

Tupeu maxim! Ludovic Orban, proiect de lege pentru a scăpa HORECA de pagubele produse de… Guvernul Orban

Tupeu maxim! Ludovic Orban, proiect de lege pentru a scăpa HORECA de pagubele produse de… Guvernul Orban
Galerie Foto După ce, timp de șapte luni, ca prim-ministru și ca președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ludovic Orban a ignorat solicitările venite dinspre industria “ospitalității” cu...

O lege de tot rahatul: primăriile, puse să treacă la naționalizarea bălegarului din bătăturile țăranilor

O lege de tot rahatul: primăriile, puse să treacă la naționalizarea bălegarului din bătăturile țăranilor
Galerie Foto Într-o țară în care la marginea orașelor se ard în neștire deșeuri fără ca autoritățile să-i găsească vreodată pe vinovați, trei deputați s-au hotărât să ia taurul de coarne și să termine cu...

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor
Suntem deja într-o criză economică evidentă, dar bine mascată de cifre trucate și de declarații politice. Spre deosebire de situația din 2009, când Guvernul Boc și-a asumat tăierile salariale, în Guvernul...

Război total între PNL și USR-PLUS. Liberalii vor ca poliția să verifice cererile de vize de flotant

Război total între PNL și USR-PLUS. Liberalii vor ca poliția să verifice cererile de vize de flotant
Un grup numeros de deputați PNL a inițiat un proiect de lege care lovește direct în aliații de la USR-PLUS. Actul normativ vrea să condiționeze eliberarea vizelor de flotant de proba că persoana care solicită lo...
Serviciul de email marketing furnizat de