x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Răsturnare de situație în Educație: se amână probele de Bacalaureat

Răsturnare de situație în Educație: se amână probele de Bacalaureat

de Diana Scarlat    |    09 Iun 2023   •   06:00
Răsturnare de situație în Educație: se amână probele de Bacalaureat

În ciuda tuturor calculelor pe care și le-au făcut membrii Guvernului și ale coaliției PNL-PSD, bazate pe manuale de manipulare și pe experimente psiho-sociologice, forța sindicală nu a cedat. Așteptând efectul de turmă, după vacanța de Rusalii, Ministerul Educației a anunțat abia ieri amânarea primelor probe ale examenului de Bacalaureat.

Nici Memorandumul prin care membrii Guvernului și ai coaliției își asumă angajamentul pentru creșterea veniturilor profesorilor, în viitoarea Lege a salarizării, nu a fost luată în serios de dascăli. Executivul miza și pe întoarcerea la clase a 50% din totalul greviștilor, pentru a putea cere în instanță încetarea protestului, dar nu a reușit să obțină nici măcar jumătate din totalul spărgătorilor de grevă de care ar avea nevoie pentru proces. Nimeni nu știe cât va mai dura greva profesorilor și nici cum se va rezolva problema examenelor.

Inițial, după vacanța de Rusalii, ministrul Educației a renunțat la ideea de a lansa un nou calendar al examenelor, așteptând producerea unui efect de turmă, după ce s-au întors la cursuri peste 10.000 de profesori în prima zi. S-a mizat pe faptul că mulți vor renunța la grevă, până la finalul săptămânii, pentru că au nevoie de bani și de concediu, însă dascălii nu au cedat.

Protestul cadrelor didactice și al personalului nedidactic din sistemul de Educație a început cu cinci luni în urmă, dar a devenit vizibil abia acum o lună, când s-au făcut toți pașii pentru declanșarea grevei generale. De trei săptămâni, Guvernul și membrii coaliției de guvernare încearcă să obțină stingerea conflictului, dar de data aceasta nu a funcționat nimic din „rețeta” psiho-sociologică folosită în negocierile cu alte sindicate. Au fost folosiți inclusiv influencerii și troli pe rețelele de socializare, pentru a-i determina pe profesori să cedeze, dar operațiunea a fost eșec total.

Pe dascăli nu i-au impresionat nici promisiunile, nici jignirile, nici amenințările venite de la vârful statului. Ba, mai mult, sindicaliștii spun că declarațiile jignitoare și amenințările venite din partea președintelui Klaus Iohannis, ale miniștrilor și ale altor politicieni i-au enervat mai tare, determinându-i să nu renunțe la grevă.

Despre Memorandumul publicat ieri în Monitorul Oficial, sindicaliștii din Educație spun că nu este nici legal, nici credibil. Chiar dacă membrii Guvernului și ai coaliției au semnat acest document, promițând că vor avea în vedere plasarea profesorilor în viitoarea grilă a Legii salarizării la nivelul salariului mediu brut, pentru debutanți, chiar dacă s-au oferit creșteri ale veniturilor profesorilor și personalului nedidactic, prin două Ordonanțe de Urgență, dascălii spun că nu li s-a dat ceea ce au cerut, iar greva generală și protestele de stradă vor continua.

Protestele continuă în toată țara

Până ieri, 21.000 de angajați din învățământ au renunțat la proteste, de la intrarea în vigoare a Ordonanței privind creșterile salariale. 13.500 dintre aceștia sunt cadre didactice. „Faţă de datele pe care le-am avut înainte de OUG care viza majorările salariale, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 6,34%, iar per total personal, cu 7,3%”, a declarat Ligia Deca.

Guvernul a mai sperat că în câteva zile se vor întoarce la clase peste 50% din totalul greviștilor, caz în care Ministerul Educației poate cere în instanță încetarea acțiunii de protest.

Din datele oferite de sindicate reiese că Executivul nu a reușit să obțină nici măcar jumătate din numărul total al spărgătorilor de grevă de care ar avea nevoie pentru o acțiune în instanță, iar pe fondul acestei răsturnări de situație, Ligia Deca a declarat că nu își dorește ca revenirea la clase să se facă pe baza unei obligaţii legale.

Ieri au fost proteste în mai multe județe din țară, iar astăzi, profesorii vor ieși în stradă la București, pentru a cere în continuare rezolvarea problemelor din învățământ. Sindicaliștii spun că Memorandumul adoptat de Guvern ieri este de fapt o declarație a membrilor coaliției și nu pot avea încredere în așa ceva, mai ales după toate declarațiile jignitoare și amenințările venite din partea politicienilor.

„Reacția membrilor noștri este de lipsă totală de încredere în faptul că politicienii noștri vor duce la îndeplinire ceea ce și-au asumat. Noi am cerut un act normativ, o Ordonanță de Urgență. Am cerut public o reacție din partea Ministerului Justiției și am primit un comunicat de presă, deși avem nevoie de poziția oficială comunicată de ministrul Justiției, pentru că alți specialiști în Drept spun că se poate da OUG pentru creșterile salariale pe care noi le-am cerut. Liderii din județe au spus foarte clar că se așteaptă ceea ce am cerut și nu altceva. Membrii sindicatelor sunt cei care hotărăsc dacă vor continua acțiunea de protest sau nu. Este foarte important de precizat faptul că această grevă ar fi putut să nu aibă loc, dacă acel articol referitor la salariile profesorilor nu ar fi fost eliminat din Legea educației”, a explicat Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.

Acesta mai spune că nu liderii federațiilor sindicale decid când se termină protestul, ci membrii sindicatelor. „Greva va mai dura atât timp cât vor hotărî colegii noștri. Când se va încheia acest protest, ceea ce va rămâne în urmă ne va afecta pe toți, pe o perioadă foarte lungă de timp, pentru că lipsa de încredere e atât de mare, încât efectele sunt imprevizibile. Este o demotivare totală în sistem”, mai spune președintele federației.

Încă nu s-a modificat calendarul examenelor

Abia ieri, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că probele de competențe de la Bacalaureat au fost amânate. Conform calendarului actual, astăzi se termină perioada de încheiere a situației școlare pentru clasele a VIII-a și a XII-a. Tot astăzi ar fi trebuit să se finalizeze înscrierile la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. „Având în vedere contextul actual, am semnat Ordinul de ministru prin care, pentru clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a pentru seral și frecvență redusă, perioada de încheiere a situației școlare se prelungește până pe 13 iunie. În ceea ce privește celelalte clase, nu se impun în acest moment modificări, în ceea ce privește desfășurarea activităților de final de an”, a declarat Ligia Deca.

În continuare, ministrul Educației, dar și ceilalți membri ai Guvernului și ai coaliției așteaptă ca dascălii să cedeze sub presiunea făcută de elevi, de părinți, de o parte din societatea românească. Ligia Deca a mai declarat că vor fi recuperate cursurile pierdute din cauza grevei și „niciun profesor nu își dorește asta”.

 

Probele de competențe pentru examenul de Bacalaureat se vor susține în perioada 14-23 iunie. Încă nu s-a decis nicio modificare pentru probele scrise ale examenelor naționale, pentru că se așteaptă revenirea la clase a profesorilor.

×