x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Rusia vrea să atragă specialiști în armată. Vladimir Putin a semnat legea care elimină limita superioară de vârstă pentru înrolare

UPDATE Rusia vrea să atragă specialiști în armată. Vladimir Putin a semnat legea care elimină limita superioară de vârstă pentru înrolare

28 Mai 2022   •   15:50
UPDATE Rusia vrea să atragă specialiști în armată. Vladimir Putin a semnat legea care elimină limita superioară de vârstă pentru înrolare

Vladimir Putin a semnat legea prin care este eliminată limita superioară de vârstă pentru înrolarea în armată. Scopul este atragerea de specialiști care să poată opera armament sofisticat.

Președintele Vladimir Putin a semnat legea care elimină limita superioară de vârstă pentru pentru înrolarea în armată, cu contract, scrie Reuters.

Anterior, doar cetățenii cu vârste între 18 și 40 de ani și străinii între 18 și 30 de ani se puteau înrola în armata rusă.

Modificările au fost redactate de șeful Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, Andrei Kartapolov, și de primul său adjunct, Andrei Krasov.

ȘTIRE INIȚIALĂ Parlamentul Rusiei a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru eliminarea limiteri superioare de vârstă pentru înrolarea în armată, scrie Sky News.

„Astăzi, în special, trebuie să consolidăm forțele armate și să ajutăm Ministerul Apărării. Comandantul nostru suprem face totul pentru ca forțele noastre armate să învingă, iar noi trebuie să ajutăm", a declarat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

Aceasta a fost votată inițial în Duma de Stat, camera inferioară, fiind apoi aprobat și în Consiliul Federației, camera superioară a legislativului. Urmează ca legea să fie semnată de președintele Vladimir Putin. 

Actul normativ a fost inițiat de partidul Rusia Unită și vor putea fi astfel înrolați în armată, în mod voluntar, persoanele care nu au atins vârsta de pensionare, respectiv 61 de ani pentru bărbați. 

''Adoptarea acestui proiect de lege va permite atragerea în armată a experţilor din domeniile căutate'', a declarat și iniţiatorul documentului, Andrei Kartapolov.

Motivarea se regăsește în faptul că operarea armamentului de înaltă precizie şi a armelor grele trebuie făcută de specialişti înalt calificaţi, iar experienţa arată că aceştia dobândesc competenţele necesare în jurul vârstei de 40-45 de ani. Vor putea fi astfel atraşi în armată ingineri, experți în comunicaţii, medici, etc.

Actuala prevedere stipulează că stagiul militar se efectuează de către bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, iar cetățenii străini între 18 și 30 de ani se pot înrola ca soldați profesioniști în armata rusă. 

De asemenea, autoritățile ruse au lansat, în luna aprilie, campania de recrutare de primăvară pentru a înrolca circa 134.500 de militari pentru satisfacerea serviciului militar iar Ministerul Apărării a promis că aceștia nu vor fi trimiși să lupte în Ucraina. 

Noua lege vine în contextul războiului din Ucraina. Numărul deceselor în rândul militarilor ruși nu sunt cunoscute cu exactitate, cifrele transmise din diverse surse fiind contradictorii. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că 1.351 de soldați au fost uciși în lupte până la 25 martie 2022. Partea ucraineană susține că circa 30.000 de militari ruși au murit în război. Marea Britanie a transmis că Rusia a pierdut 15.000 de soldați. 

 




 

 

×
Subiecte în articol: Rusia serviciul militar