x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Live TEXT Război în Ucraina, ziua 195. Ucrainenii resping atacuri în Donețk și avansează în sudul țării

Live TEXT Război în Ucraina, ziua 195. Ucrainenii resping atacuri în Donețk și avansează în sudul țării

06 Sep 2022   •   07:46
Live TEXT Război în Ucraina, ziua 195. Ucrainenii resping atacuri în Donețk și avansează în sudul țării
Sursa foto: Hepta

Marți, 6 septembrie 2022, este cea de-a 195-a zi de război în Ucraina.

Update:Ucrainenii au respins mai multe atacuri ale rușilor în regiunea Donețk și au reușit să recucerească mai multe sate din sudul țării, anunță surse din Ucraina și din SUA, potrivit CNN.

Reprezentanții SUA susțin că forțele ucrainene au recucerit mai multe sate de lângă Herson. Departamentul american al Apărării anunță că a observat că forțele ofensive ucrainene din regiunea Herson „continuă să facă unele mișcări înainte", inclusiv să recucerească sate.

„Ceea ce am văzut în regiunea Herson, în primul rând, este continuarea unor operațiuni ofensive ale ucrainenilor. Ei continuă să facă unele mișcări înainte. Suntem conștienți de faptul că au recucerit unele sate", a declarat secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă al Forțelor Aeriene Pat Ryder, în cadrul unui briefing cu reporterii.

Ryder a mai spus că observatorii americani au văzut „unele activități ofensive rusești ... în apropiere de Bakhmut".

În paralel, ucrainenii afirmă că au respins mai multe atacuri rusești în regiunea Donețk. Armata ucraineană a respins mai multe atacuri în estul Ucrainei, a anunțat, marți, statul major al armatei.

„Unitățile forțelor de apărare ale Ucrainei își mențin pozițiile și împiedică inamicul să avanseze mai adânc pe teritoriul Ucrainei. Armata noastră a respins cu succes atacurile inamicului în zonele localităților Dolyna, Soledar, Novobakhmutivka, Kodema, Zaitseve, Avdiivka, Mariinka și Lyubomirivka din regiunea Donețk", a precizat Statul Major General.

De asemenea, armata ucraineană a revendicat distrugerea unor obiective rusești în regiunea Donețk.

Update Un oficial rus numit comandat al orașului ucrainean Berdiansk, situat în sudul țării, a fost rănit grav, după ce mașina sa a sărit în aer.

Informația a fost postată pe Telegram de municipalitate.

"Astăzi, 6 septembrie, în centrul orașului Berdiansk, lângă clădirea Administrației civil-militare, mașina comandantului orașului, Artem Bardin, a fost aruncată în aer. În urma exploziei, comandantul orașului a fost spitalizat în stare gravă", se spune în anunț.

Pe rețelele sociale au apărut imagini care înfățișează, aparent, vehiculul distrus în deflagrație, carbonizat de incendiul care a urmat.

Nu a fost clar imediat ce anume a provocat explozia, dar autoritățile pro-ruse au acuzat Ucraina.

"Teroriștii regimului de la Kiev continuă încercările de intimidare la adresa rezidenților din teritoriile eliberate", se mai spune în mesajul municipalității.

Update În orașul Energodar a avut loc, astăzi, o explozie puternică. Localitatea a rămas fără curent electric și căldură, anunță primarul Dmitri Orlov pe Telegram. 

"Astăzi, la ora 12:20, locuitorii din Energodar au semnalat că în oraş a avut loc o explozie puternică. După aceea, energia electrică şi alimentarea cu apă s-au întrerupt simultan în oraş", a transmis acesta.

Lângă  Energodar se află centrala nucleară Zaporojie. 

Totodată, secretarul general AIEA  va prezenta astăzi situația de la centrală. 
"Rafael Grossi urmează să facă public un raport asupra situaţiei în materie de siguranţă, securitate şi garanţii, inclusiv în special constatările misiunii sale la Zaporojie şi va raporta Consiliului de Securitate al ONU cu privire la misiunea efectuată la centrală", a scrie AIEA pe Twitter. 

Ultimul reactor operațional al centralei a fost oprit luni.

Update Forțele ruse au atacat cu rachete regiunea Harkov în ultimele 24 de ore. Treci civili au fost uciși, anunță guvernatorul ucrainean al provinciei, transmite Reuters.

"În cursul nuiapţii, inamicul a lansat din nou un atac cu rachete asupra Harkovului. În cartierul âindustrial a fost avariat un imobil cu două etaje și o casă, în care locuia o femeie de 73 de ani, a fost distrusă. Din păcate, femeia a murit", a scris guvernatorul Oleg Sinegubov peTelegram.

Armata rusă a lansat rachete S-300 din regiunea Belgorod. 

Totodată, doi bărbați au fostu uciși ca urmare a bombardamentelor asupra localităţii Zolocev, la nord de Harkov.

În toată ucraina au sunat alerte de raid aerian în această dimineață. 

Forțele ruse au bombardat zona Krivoi Rog. O rachetă a lovit un depozit de petrol, provocând un incendiu pe proporții.

ȘTIRE INIȚIALĂ Mesaj pentru locuitorii din Crimeea: pregătiți adăposturile antiaeriene

Consilierul președintelui Volodimir Zelenski i-a sfătuit pe locuitorii din Crimeea să pregătească provizii și adăposturile aeriene deoarece armata ucraineană face planuri pentru o contraofensivă în teritoriul ocupat de ruși, potrivit Reuters.

Oficialul din Ucraina le-a cerut luni locuitorilor din Crimeea anexată de Rusia să pregătească adăposturi antiaeriene și să-și facă provizii, în condițiile în care Kievul avansează cu planurile pentru o contraofensivă majoră pentru a alunga trupele rusești din peninsulă.

„Cerem rezidenților din teritoriile ocupate, inclusiv din peninsula Crimeea, să urmeze recomandările oficialilor (ucraineni) în timpul măsurilor de dezocupare. În special, să pregătească un adăpost antiatomic, să se aprovizioneze cu cantități suficiente de apă și să încarce băncile de energie. Totul va fi Ucraina", a anunțat consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak pe Twitter.

De săptămâni întregi, Ucraina le spune locuitorilor din sudul ocupat să fie pregătiți și să plece înainte de a lansa o contraofensivă. Cu toate acestea, avertismentul de luni a fost special pentru că s-a adresat locuitorilor din Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Experții cred că peninsula de la Marea Neagră se află în afara razei de acțiune a armelor ucrainene, deși mai multe explozii recente la obiectivele militare rusești din Crimeea au pus sub semnul întrebării acest lucru. Kievul a refuzat să-și revendice responsabilitatea pentru aceste incidente.

×
Subiecte în articol: Ucraina