x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi farmaciști din Tulcea s-au luat la bătaie sub privirile clienților. „Nimeni nu a reușit să-i despartă pe cei doi”

Doi farmaciști din Tulcea s-au luat la bătaie sub privirile clienților. „Nimeni nu a reușit să-i despartă pe cei doi”

20 Ian 2022   •   15:57
Doi farmaciști din Tulcea s-au luat la bătaie sub privirile clienților. „Nimeni nu a reușit să-i despartă pe cei doi”
Sursa foto: Wavebreakmedia/Getty Images/iStockphoto

Doi farmaciști, bărbat și femeie s-au lovit cu pumnii și picioarele într-o farmacie din orașul Tulcea. Scandalul ar fi pornit de la faptul ca farmacistul și-a atenționat colega că nu ar schimba bine bancnotele mari.

Jandarmii au fost chemați, miercuri, într-o farmacie din orașul Tulcea, de către farmacista șefă, care a anunțat că doi colegi, pe fondul unor neînțelegeri, se bat.

Ajunsi la fata locului, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 51 de ani care avea zgârâieturi pe față. Acesta a declarat că a avut un schimb de replici cu colega sa, atenționând-o cu privire la modul în care schimbă bancnotele mai mari în bancnote mai mici.

De aici nu a fost decât un pas până la jigniri, amenințări și lovituri între cei doi.

Femeia, în vârstă de 49 de ani, a plecat în depozitul farmaciei, însă a fost urmată de către colegul acesteia, care a declarat că a fost atacat de femeie, provocându-i cu unghiile mai multe zgârâieturi la față.

„Cei doi și-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, fiind necesară intervenția jandarmilor, întrucât nimeni nu a reușit să-i despartă pe cei doi. Cei implicați în scandal au refuzat acordarea de îngrijiri medicale. Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe”, transmite Jandarmeria Tulcea.

×
Subiecte în articol: farmacisti Tulcea bataie