x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cât costă doza de canabis în Capitală? Patru traficanți au fost reținuți

Cât costă doza de canabis în Capitală? Patru traficanți au fost reținuți

de Redacția Jurnalul    |    02 Mar 2024   •   14:20
Cât costă doza de canabis în Capitală? Patru traficanți au fost reținuți

Patru persoane care vindeau canabis către consumatori din București și județul Dâmbovița au reținute de polițiști și procurori.

Potrivit IGPR, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iulie 2020 – februarie 2024, la diverse intervale de timp, persoanele cercetate ar fi comercializat și oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantități de canabis, unor consumatori din municipiul București și din județul Dâmbovița.

Persoanele cercetate și-ar fi creat o rețea stabilă de clienți, comercializând drogul de risc cu prețul de 50 de lei, pentru o doză, interacțiunea între vânzător și cumpărător realizându-se stradal.

În urma perchezițiilor făcute în București și în județul Ilfov, au fost ridicate cantități de canabis, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, față de o persoană sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Aceasta a fost depistată în seara de joi, în București, în timp ce deținea o cantitate de drog de risc.

Procurorii DIICOT au dispus vineri reținerea a patru persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești, Brigăzii Rutiere din Poliția Capitalei și al polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: canabis bucuresti