x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte astăzi în România

A şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte astăzi în România

25 Ian 2021   •   11:03
A şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte astăzi în România
Sursa foto: Lucian Alecu

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că luni va sosi în România a șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech. Este vorba de 92.430 de doze.

Potrivit CNCAV, cele 92.430 doze de vaccin vor ajunge în țară pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

„Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, a transmis CNCAV.

Dozele vor fi distribuite astfel::
- Centrul Regional de Distribuție București: 35.100 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 10.530 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 9.360 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze.

Potrivit CNCAV, în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România marți, 26 ianuarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

De asemenea, CNCAV precizează că pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.

„În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie și va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, a mai anunțat CNCAV.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vaccin Pfizer BioNTech vaccin anti-covid