x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campanie pentru Castelul Peleş

Campanie pentru Castelul Peleş

de Laura Calciu    |    19 Feb 2010   •   00:00

Primăria Sinaia este dispusă să preia în administrare Castelul Peleş sau să contracteze un credit pentru cumpărarea acestuia, în condiţiile în care contractul de închiriere încheiat între Ministerul Culturii şi Casa Regală expiră în luna martie 2010.

Pentru a sensibiliza factorii cu putere de decizie, Primăria oraşului prahovean a lansat campania "Iubesc Sinaia", prin care se încearcă să ia în administrare Castelul Peleş. Astfel, timp de o lună, voluntari din Sinaia vor merge din casă în casă pentru a strânge semnături. Cei care doresc să se alăture acestei cauze, dar nu locuiesc în Sinaia, pot semna şi online.

"Castelul Peleş este emblema staţiunii Sinaia, iar cei peste 140 de angajaţi îl menţin viu în fiecare zi. Este firesc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a salva acest domeniu de la înstrăinare şi pentru a mă asigura că angajaţii Muzeului Peleş o să aibă un loc de muncă în continuare. Soluţiile temporare nu sunt o rezolvare. Lansez un apel la solidaritate şi implicare", a declarat Vlad Oprea, edilul din Sinaia. Primăria oraşului Sinaia a solicitat Casei Regale, încă din luna noiembrie a anului trecut, preluarea în administrare a Castelului Peleş.


"Precedentul castelului bran îmi justifică temerile şi îmi îndreptăţesc demersurile ce vor urma"
Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia

×
Subiecte în articol: observator