x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vezi noile criterii de internare propuse de CNAS.

Vezi noile criterii de internare propuse de CNAS.

de Magda Marincovici    |    31 Mai 2011   •   06:55
Vezi noile criterii de internare propuse de CNAS.

CNAS vrea sa modifice conditiile in care romanii pot fi internati in spitale. Incepand cu 1 iunie, numai persoanele care se confrunta cu pierderea subita a cunostintei, a vederii sau auzului, care au puls si tensiune anormale, febra persistenta cateva zile, de peste 38 de grade Celsius, hemoragie continua si deshidratare severa vor putea fi internate, se arata intr-un proiect al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS).

Va putea fi internat un bolnav cu puls anormal, adica frecventa periferica sub 50 pe minut sau mai mare de 140 pe minut, inregistrata la distanta de cel putin cinci minute, se mai arata in proiect, potrivit Antena3.

Si persoanele cu tensiune anormala (presiune sistolica sub 90 sau peste 200 mmHg si o valoare diastolica de sub 60 sau peste 120 mmHg), cele care au suferit o pierdere acuta a vederii sau a auzului (pierdere severa partiala sau totala si care s-a instalat rapid si a persista in momentul internarii) sau a capacitatii de a misca o parte importanta a corpului vor putea fi internate in spital.

In plus, vor fi internate persoanele care au suferit rani cauzate de traume majore, dar nu si cele care au rani izolate ale mainilor sau picioarelor.

Potrivit aceluiasi proiect CNAS, vor putea fi internati bolnavii cu febra persistenta de cel putin cinci zile (trei zile cu temperatura de peste 38 de grade Celsius ), cei cu sangerare abundenta (hemoragie continua cu orice localizare, care nu se poate trata in Departamentul de urgenta) si orice caz in care exista suspiciune de sangerare interna.

Nici persoanelor care au o deshidratare severa la momentul sosirii la spital, celor cu anomalii ale electrocardiogramei, sau celor care prezinta durere paralizanta sau durere severa cu suspiciune de urgenta medicala nu li se va refuza internarea.

×