x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fii informat, nu abuzat!

Fii informat, nu abuzat!

26 Ian 2022   •   16:36
Fii informat, nu abuzat!
Sursa foto: anyaberkut/Getty Images/iStockphoto

Încă din 2021 persoanele asigurate care au vârsta de peste 40 de ani au dreptul să beneficieze anual de un set de analize de laborator gratuite în cadrul consultațiilor de prevenție și laboratoarele medicale aflate în parteneriat cu casele de asigurări de sănătate

Și cele mai multe clinici au încheiat astfel de parteneriate.

Cu toate acestea, oamenii sunt refuzați și sunt nevoiți să își achite singuri analizele invocându-se lipsa fondurilor. “În 2021 a fost mai rău ca oricând” se plâng oamenii.

În cadrul campaniei „Fii informat, nu abuzat!”, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) informează cetățenii cu privire la cele mai importante drepturi pe care aceștia le au dar pe care, cei mai mulți nu le cunosc. Campania susține demersurile organizației de a preveni şi combate abuzul de putere.

Conform legii, de la 1 iulie 2021, laboratoarele sunt obligate să facă aceste investigații chiar dacă nu mai au bani prevăzuți pe luna respectivă, pentru că sumele de bani le vor fi decontate în perioada următoare. În urma consultațiilor medicilor de familie, în cadrul programului de prevenție se poate recomanda efectuarea unui set de analize de laborator, pentru cei peste 40 de ani, acestea fiind exceptate de la plafonul de decontare existent. Concret, pacienții nu pot fi refuzați pe motiv că s-au terminat fondurile. Laboratoarele vor face analizele, iar banii vor fi recuperați luna următoare.

Biletul de trimitere pentru investigațiile de laborator are o valabilitate de 30 de zile. Pentru toate bolile cronice, precum și pentru analizele care implică recoltări de țesuturi, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigații este de până la 90 de zile.

Informațiile privind categoriile de analize de laborator și investigații imagistice de care beneficiază gratuit asigurații sunt disponibile pe pagina web a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, www.cnas.ro.

Campania „Fii informat nu abuzat” are ca scop informarea cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au în raport cu instituțiile statului, identificarea și soluționarea abuzurilor când acestea sunt comise, dar și cunoașterea organizațiilor/instituțiilor care le pot oferi suport în lupta cu astfel de abuzuri.

Prin această campanie, FACIAS urmărește și stimularea implicării civice a cetățenilor români, creșterea gradului de responsabilizare și implicare în problemele de interes național ce au ca obiect vătămarea drepturilor acestora de către instituțiile statului. Finanțarea Proiectului este asigurată de Fundația FACIAS, cu suportul voluntarilor și experților colaboratori.

Proiectul se înscrie în sfera activităților FACIAS de asigurare a transparenţei în funcţionarea instituţiilor statului, ca principiu al democraţiei şi statului de drept şi apărarea drepturile cetăţenilor români.

×