Un exerciţiu antitero organizat de SRI (în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului) şi instituţiile partenere din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului are loc la ambasada Israelului, informează SRI.
„Vor fi testate: răspunsul în teren al autorităţilor cu responsabilităţi, coordonarea activităţilor, dar şi derularea în comun de măsuri investigative şi post-incident. Va fi transmis şi un mesaj pe sistemul Ro Alert în zona ambasadei Israelului din Bucureşti. Concret, a fost simulat un atac armat în incinta imobilului în care funcţionează ambasada, precum şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. Astfel, s-a testat răspunsul dispozitivului de protecţie al ambasadei, precum şi efectuarea intervenţiei pirotehnice. Astfel de exerciţii sunt derulate relativ frecvent de autorităţile competente naţionale şi sunt utile pentru a testa şi valida cooperarea în teren a forţelor implicate”, se arată în informare.
La eveniment este prezent şi ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga (foto).
Având în vedere că la ambasada Israelului are loc un exerciţiu antitero, mai multe restricţii de circulaţie sunt impuse în zona Piaţa Unirii, informează Brigada Rutieră. Astfel, pe Bd. Regina Maria, de la intersecţia cu 11 Iunie către Piaţa Unirii se permite acces doar mijloacelor de transport STB. Restricţii sunt şi în zona pod Şerban Vodă şi străzile adiacente. Se circulă doar prin pasajul Unirii.
AGERPRES










Foto Lucian Alecu - Jurnalul
Ancheta în cazul angajaților școlii din Capitală unde au fost depistate persoane infectate cu SARS-CoV-2, tulpina nouă din Marea Britanie, a fost extinsă.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au transmis,...
Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, îl va trimite la Washington pe directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, Yossi Cohen, pentru a prezenta Administraţiei Joseph Biden solicitările...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizare cod portocaliu de viscol în zonele înalte din Carpații Meridionali. În Banat, Carpații Occidentali și Meridionali este cod galben de...
Turiștii care au petrecut weekendul pe Valea Prahovei se întorc acasă, duminică, iar traficul pe DN 1, spre Capitală, se desfășoară în condiții de aglomerație.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române...
Un număr de 1.816 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate duminică, în România, iar 54 de români au murit din cauza SARS-CoV-2, informează Grupul de Comunicare Strategică.
În urma testelor...
Toate persoanele cu vârstă peste 11 ani, care intră pe cale ariană sau maritimă în Franța, din țările spațiului european, au obligația de a prezenta, pe lângă testul COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore...
Peste 1.000 de ieșeni au participat, duminică, la evenimentele care au marcat Unirea Principatelor și au protestat față de întârzierea construirii autostrăzii A8, Autostrada Unirii. Nervos, unul dintre...
Sunt proteste în zece locații din Capitală față de înghețarea pensiilor și a salariilor, dar și față de măsurile anunțate în domeniul fiscal și bugetar.
Mai multe organizații sindicale protestează în...
În mașina carbonizată descoperită duminică pe o stradă din localitatea Chișoda, județul Timiș, au fost găsite oseminte din trupul unui bărbat. Polițiștii fac cercetări pentru moarte suspectă.
Potrivit...
Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a transmis, duminică, la 162 de ani de la Unirea Principatelor, că acesta este un moment istoric, pe care românii au datoria să îl onoreze cu mândrie în fiecare an.
„Acum...
Polițiștii și inspectorii DSVSA Constanța caută proprietarii cailor abandonați lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, după apariția imaginilor cu animalele care stăteau în condiții îngrozitoare,...
Polițiștii din Timiș au fost sesizați prin apel la 112 că pe o stradă din localitatea Chisoda se află o mașină carbonizată, iar în interior sunt posibile urme de cadavru.
Polițiștii timișeni au fost...
Chiar dacă este focar de COVID-19 cu tulpină nouă la o școală din Capitală, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat, duminică, faptul că interesul major rămâne deschiderea școlilor în 8...
O organizație neguvernamentală trage un semnal de alarmă după ce a primit, de la rapper-ul Puya, imagini cu 40 de cai legați, care stau în frig și mizerie, la marginea lacului Zarguzon, din Techirghiol, jud. Const...
AstraZeneca a anunţat că nu va putea respecta cantitatea de vaccin trimisă în UE, în contextul în care Comisia Europeană a rezervat 400 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca. Livrările de vaccin de la aceast