x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator In cine sa avem incredere? - Politistii nostri inculpati!

In cine sa avem incredere? - Politistii nostri inculpati!

de Violeta Fotache    |    05 Aug 2008   •   00:00

Procurorii anticoruptie din Serviciile Bucuresti, Timisoara si Craiova au trimis in judecata dosarele unor politisti, prinsi ca, in loc sa apere legea, au incalcat-o din dragoste de inavutire.



Procurorii anticorupţie din Serviciile Bucureşti, Timişoara şi Craiova au trimis în judecată dosarele unor poliţişti, prinşi că, în loc să apere legea, au încălcat-o din dragoste de înavuţire. Vasile Valerian Bereschi, ofiţer de Poliţie din cadrul Direcţiei de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţia Investigaţii Criminale, Serviciul Urmăriri, va fi judecat la Tribunalul Bucureşti pentru că la 25 ianuarie 2007 a acceptat de la un denunţător promisiunea remiterii a 500 RON pentru ca în schimb să-i furnizeze acestuia date cu caracter personal şi nepublice, la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu. El a pus la dispoziţia denunţătorului informaţii din baza de date informatizată a Ministerului de Interne, pretinzîndu-i aceeaşi sumă şi la data de 29 ianuarie 2007, pentru a-i furniza date cu caracter nepublic.

LĂCOMIE CONTRA LEGE. La Timişoara, ofiţerul de Poliţie Judiciară de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Marius Alin Panduru, pentru a-l scăpa pe un individ de dosarul penal, în iulie 2004 ­ iunie 2005, i-a cerut acestuia să cumpere prin firmele lui marfă de la SC Tarakan Group SRL, firma familiei poliţistului. Totodată, poliţistul s-a folosit de firmele denunţătorului ca "mînă moartă" la o licitaţie cu scopul de a cîştiga un spaţiu comercial la un preţ foarte mic. Pentru influenţa promisă asupra procurorilor şi judecătorilor, Panduru a cerut şi primit două tv tip plasmă (5.000 de euro), două memorii electronice pentru calculator, aparatura de bucătărie şi mobilier în valoare de 2.500 de euro. El va fi judecat de Curtea de Apel Timişoara. În Olt, comisarul-şef Ioan Dioşteanu va fi judecat de Curtea de Apel Craiova pentru că a primit bani şi produse alimentare pentru a-l scăpa de dosar penal pe un şofer care fusese prins conducînd beat.

    


    

×
Subiecte în articol: observator