x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu într-o clădire din Sectorul 1. Chiriașul apartamentului în cauză, imobilizat de polițiști

Incendiu într-o clădire din Sectorul 1. Chiriașul apartamentului în cauză, imobilizat de polițiști

03 Mai 2021   •   12:10
Incendiu într-o clădire din Sectorul 1. Chiriașul apartamentului în cauză, imobilizat de polițiști
Sursa foto: Hepta

Un incendiu a izbucnit, luni, în bucătăria unui apartament de pe strada Simu Anastasie, din Sectorul 1 al Capitalei, iar bărbatul care locuia în respectivul apartament a devenit recalcitrant și a fost imobilizat de polițiști

Incendiul a izbucnit în bucătăria unui apartament dintr-un bloc cu trei etaje situat pe strada Simu Anastasie, din Capitală, într-o bucătărie de 20 de metri pătrați.

Incendiul a fost localizat de pompieri și nu au fost persoane rănite.

Cu toate acestea, a fost necesară intervenția polițiștilor de la Secția 1 Poliție, deoarece bărbatul ce locuiește în apartamentul în cauză a intrat în conflict cu vecinii și a avut un comportament recalcitrant și față de polițiști.

Individul, care se pare că locuia acolo cu chirie, a fost imobilizat.

×
Subiecte în articol: incendiu