x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De la Dăncilă la Cîțu, SGG s-a umflat cu 1.580 de posturi

De la Dăncilă la Cîțu, SGG s-a umflat cu 1.580 de posturi

de Adrian Stoica    |    30 Iul 2021   •   07:20
De la Dăncilă la Cîțu, SGG s-a umflat cu 1.580 de posturi

Restructurarea aparatului funcționăresc, promisă încă de la sfârșitul anului 2019, odată cu înscăunarea Guvernului Orban, a devenit, între timp, un subiect tabu pentru guvernanți. Angajările în sectorul public merg șnur și în timpul Guvernului Cîțu, după ce în mandatul de premier al lui Orban schema s-a umflat cu peste 5.000 de persoane. În primul semestru al acestui an au mai apărut 2.532 de posturi, iar tendința este de creștere, având în vedere că mai multe ministere au în derulare sau vor să organizeze concursuri de recrutare.

 

Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice a ajuns, la sfârșitul anului trecut, la 1.249.624, după ce doar în luna decembrie mai fuseseră angajați 4.000 de oameni. La sfârșitul lunii iunie a anului în curs, numărul acestora crescuse cu încă 2.532, schema aparatului de stat urcând la 1.252.156.

 

Reforma a găsit ușa închisă la SGG

Aparatul funcționăresc care a crescut cel mai mult este cel al Secretariatului General al Guvernului (SGG). De altfel, acest megaminister, care numără mii de angajați, a fost cel mai favorizat după preluarea puterii de către liberali. Dacă la predarea mandatului Guvernul Dăncilă îi lăsa noului Guvern Orban moștenire un aparat birocratic format din 3.143 de angajați, la sfârșitul lunii august 2020, numărul acestora crescuse la 4.394, iar la sfârșitul anului ajunsese la 4.492 de persoane. Restructurarea aparatului bugetar, promisă și de Florin Cîțu la preluarea mandatului de șef al Executivului, s-a oprit și de această dată la ușa SGG. După primul semestru al anului în curs, trăgând linie, constatăm că personalul angajat al SGG ajunsese la 4.723, marcând astfel o creștere a numărului de posturi cu 331, iar dacă este să luăm în calcul perioada scursă de la debarcarea Guvernului Dăncilă, numărul specialiștilor angajați în SGG a crescut cu 1.580 de persoane

 

Liniște! La Cotroceni, Camera Deputaților și Senat se muncește

Nici armata de angajați de la Palatul Cotroceni, Camera Deputaților și Senat nu are de ce să-și facă griji în privința viitorului profesional. Și în aceste instituții numărul posturilor a continuat să crească în 2021 astfel că și aici restructurarea s-a amânat. O dovadă că la palatul prezidențial se muncește pe brânci este și suplimentarea schemei de personal cu încă 10 posturi în prima jumătate a acestui an, aceasta ajungând la 262 de posturi. De asemenea, la Camera Deputaților, în fruntea căreia se află Ludovic Orban, a fost liber la angajări. Numai în șase luni au apărut încă 87 de posturi, numărul salariaților crescând de la 1.602 la 1.689. Aceeași situație se înregistrează și la Senat, for legislativ condus de userista Anca Dragu, aici apărând 46 de noi posturi, ceea ce a făcut ca schema de personal să se majoreze de la 812 la 858.

 

La Finanțe au dispărut cele mai multe posturi

Nici prin ministere vântul restructurării încă nu adie. În unele au dispărut din schemă 2-3 posturi, în altele au apărut posturi noi. De exemplu, în Ministerul Justiției condus de useristul Stelian Ion au apărut anul aceste 48 de posturi, mult peste cele 29 de posturi apărute în schema Ministerului Sănătății, care are în frunte tot un reprezentat al USR, Ioana Mihăilă. Nu la fel stau însă lucrurile la Ministerul Mediului condus de Barna Tánczos, de la UDMR, unde schema s-a micșorat cu 42 de posturi, sau la Ministerul Finanțelor, unde în mandatul de ministru al liberalului Alexandru Nazare au dispărut 198 de posturi. Reducerile de personal, acolo unde au mai existat, au fost operate mai degrabă ca urmare a plecărilor naturale din sistem, decât în baza unui plan de restructurare.

 

Dezmăț în administrația locală

În sectorul administrației publice locale, locul unde partidele taie și spânzură prin aleșii lor locali, numărul angajărilor a crescut vertiginos. Nu mai puțin de 1.295 de posturi noi au fost create prin primării și consilii județene, numărul angajaților urcând de la 274.945, în decembrie 2020, la 276.240, în iunie 2021. Potrivit site-ului posturi.gov.ro, în această perioadă sunt scoase la concurs zeci de posturi în primării.

 

Cheltuielile de personal ale statului în prima jumătate a acestui an au însumat 55,71 de miliarde de lei, în creştere cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Ministrul Drulă duce lipsă de consilieri

Prin structurile guvernamentale se duce însă o lipsă acută de consilieri, iar în această situație este și Ministerul Transporturilor condus de useristul Cătălin Drulă (foto). Tocmai de aceea, ministerul a scos la concurs în această perioadă nu mai puțin de 9 posturi de consilier. Din condițiile de acceptare la concurs se observă însă că acestea sunt minime. Te descurci cât de cât cu calculatorul, știi oleacă de engleză sau franceză și ai o diplomă  de studii superioare (cu precizarea că nu contează specializarea), ministrul Drulă este gata să te angajeze. Nu dați năvală, la cum arată anunțul de concurs, posturile par deja antamate. Oricum, pentru cei interesați, concursul se organizează pe data de 12 august.

 

×
Subiecte în articol: florin citu ludovic orban viorica dancila