x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Ordonanţa privind transferul contribuţiilor nu se modifică

Dragnea: Ordonanţa privind transferul contribuţiilor nu se modifică

26 Feb 2018   •   17:54
Dragnea: Ordonanţa privind transferul contribuţiilor nu se modifică

Decizia politică a coaliţiei de guvernare este ca ordonanţa de urgenţă privind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat să nu fie modificată, a declarat, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

 

"Este o ordonanţă de urgenţă în vigoare. Orice lege poate fi modificată prin lege. Dar decizia noastră politică este că această ordonanţă nu se modifică. Este un semnal foarte puternic pe care îl dau şi îl dă şi domnul Tăriceanu", a precizat Liviu Dragnea la Parlament, întrebat când va fi finalizată dezbaterea ordonanţei în Parlament.

OUG 79/2017, care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat se află în dezbaterea Comisiei de buget a Camerei Deputaţilor. Anterior, a fost aprobată de Senat. AGERPRES

×