x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea certificatului verde la muncă, picată în Senat, conține prevederi absurde. Dacă trece de Cameră, aleșii neamului nevaccinați ar rămâne fără mandate

Legea certificatului verde la muncă, picată în Senat, conține prevederi absurde. Dacă trece de Cameră, aleșii neamului nevaccinați ar rămâne fără mandate

de Ion Alexandru    |    28 Oct 2021   •   07:05
Legea certificatului verde la muncă, picată în Senat, conține prevederi absurde. Dacă trece de Cameră, aleșii neamului nevaccinați ar rămâne fără mandate

Proiectul de lege inițiat de UDMR și PNL, prin  care se încearcă introducerea obligativității deținerii și prezentării certificatului digital UE Covid-19, pentru a avea acces la locul de muncă, nu a întrunit, ieri, numărul de voturi necesare în Plenul Senatului. Deși, inițial, acest proiect de lege viza numai personalul salariat din unitățile sanitare de stat sau private, în Comisia Juridică a Senatului au fost introduse, fără niciun fel de dezbatere publică, mai multe amendamente care au extins aceste prevederi asupra tuturor salariaților din România, atât de la stat, cât și din mediul economic. Dincolo de generalizarea acestei restricții discriminatorii, care aduce o gravă atingere dreptului fundamental la muncă, legea, în forma amendată, îi vizează inclusiv pe demnitari, adică și pe parlamentari, și pe primari, și pe alți aleși locali care ocupă funcții publice prin vot universal. Iar sancțiunea, pentru oricare dintre aceștia, aplicabilă în caz că nu prezintă certificatul verde, ar fi fost suspendarea contractului de muncă pentru o perioadă de 30 de zile, după care angajatorul era obligat să le desfacă aceste contracte de muncă. În cazul senatorilor și deputaților, acest lucru este strict interzis, prin Constituție. 

 

În forma inițială a proiectului Legii 454/2021, privind unele măsuri împotriva răspândirii Covid-19, care-i aparține ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, în calitate de senator, se prevedea obligativitatea prezentării certificatului verde pentru personalul din cadrul unităților sanitare publice și private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătății, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Aviației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și unităților subordonate, precum și din cadrul laboratoarelor de analize medicale. Iar, prin acest certificat, angajații acestor instituții trebuiau să dovedească fie că sunt vaccinați cu unul dintre serurile experimentale puse pe piață și autorizate provizoriu pe teritoriul UE, fie că au efectuat un test negativ RT-PCR sau antigen rapid, fie că au trecut prin boală, dar nu s-a depășit termenul de 180 de zile de la constatarea oficială a infecției cu Sars-Cov-2.

Ei bine, tot în forma inițială, pentru  salariații nevaccinați, testarea trebuia să se efectueze din resursele proprii ale angajaților. Iar cine refuza să se vaccineze sau să prezinte rezultatul negativ al unor teste, plătite din banii proprii, era suspendat, de drept, de către conducerea unității angajatoare, pentru o perioadă de 30 de zile. După aceste 30 de zile, dacă, în continuare, salariatul în cauză nu se vaccina și refuza, în continuare, testarea pe banii proprii, era pur și simplu dat afară din serviciu, prin desfacerea contractului de muncă. La privat, angajatorul putea, potrivit proiectului de lege, să opteze între a-și concedia angajații care nu se conformează sau a le prelungi cu încă 30 de zile perioada de suspendare.

 

Amendamente introduse noaptea, ca „responsabilii”

În Comisiile Juridică și de Sănătate reunite de la Senat, marți seară, au fost introduse mai multe amendamente prin care s-a extins această îngrădire, prin condiționarea de deținere a certificatului verde, a dreptului la muncă și pentru alte categorii. Practic, toți angajații din sistemul public au fost incluși, iar în ceea ce privește mediul privat au fost incluși toți salariații care lucrează în incinte și clădiri unde activează mai mult de 50 de persoane. Mai mult, inclusiv vizitatorii acestor spații trebuiau a fi obligați să prezinte acest certificat verde.

Printre salariații din sistemul public vizați de această lege se numără „membrii Camerei Deputaților și Senatului, persoanele care ocupă funcții publice sau de demnitate publică, precum și tuturor categoriilor de personal care își desfășoară activitatea în cadrul respectivelor autorități”.

Ieri, în această formă, legea a intrat la vot în Plenul Senatului, unde, deși a primit mai multe voturi „pentru” decât voturi „împotrivă”, a fost respinsă. Concret, fiind vorba despre un act legislativ aflat în categoria legilor organice, această lege, ca să treacă, trebuia să primească votul a jumătate plus unul din totalul senatorilor, adică de 69 de parlamentari. În urma votului, doar 67 de senatori au votat „pentru” adoptarea acestei legi, 60 au votat „împotrivă” și au existat două abțineri. Cei care doreau introducerea acestor restricții pentru salariații nevaccinați au fost senatorii PNL, USR și UDMR. Nu toți de la PNL, pentru că fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, a exprimat, telefonic, un vot de abținere.

Proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților, care este for decizional. Mai semnalăm că actul normativ propus are avize de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social favorabile, dar cu multe amendamente și observații, doar în ceea ce privește forma inițială, nu și în ceea ce privește forma amendată în Comisia Juridică. 

 

 

Parlamentarii fără QR-Code nu-și pot pierde, constituțional, mandatul din acest motiv

Prin introducerea demnitarilor în categoriile de angajați obligați să se vaccineze sau să se testeze, pe cheltuială proprie, pentru a se putea prezenta la locul de muncă, sub sancțiunea desfacerii contractului de muncă, legea, cu amendamentele respective, încalcă cel puțin articolul 70 din Constituția României, privind Statutul senatorilor și Deputaților. 

Concret, Constituția arată că „deputații și senatorii intră în exercițiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiția validării alegerii și a depunerii jurământului”. De asemenea, Constituția mai prevede că „calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese, în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate sau de deces”. Lipsa certificatului verde, care să ateste vaccinarea sau testarea, nu poate, sub nicio formă, să conducă la încetarea mandatului unui parlamentar ales.

Același lucru este valabil, însă, și în cazul altor funcționari aleși prin vot universal, cum ar fi președintele României, primarii de municipii, orașe și comune, consilierii locali, consilierii județeni sau președinții de consilii județene. În cazul adoptării acestei legi, în forma amendată de Comisia Juridică a Senatului, toți acești aleși, votați în scrutinuri democratice de alegeri, ar urma să fie suspendați din funcții și, ulterior, dați afară din instituțiile unde au fost aleși, dacă refuză vaccinarea sau testarea. Specialiștii în drept constituțional arată că, cel puțin din acest punct de vedere, legea este neconstituțională și interferează violent cu voința exprimată prin vot, de către electorat, la alegeri.  

 

Restricția, limitată în timp, dar actul medical propriu-zis este permanent

O altă problemă ridicată de juriști, în legătură cu acest proiect de lege picat, ieri, în Senat, se referă la încălcarea articolului 41 din Constituție, care reglementează faptul că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”. Totodată, se analizează și conținutul articolului 53, alineat 1, coroborat cu alineatul 2, conform căruia, pe o perioadă limitată de timp, se poate restrânge exercițiul unor drepturi și libertăți constituționale, dar acest lucru trebuie făcut doar prin lege, de către Parlament. Or, noile amendamente introduse, peste noapte, la proiectul de lege inițial ar fi de fapt o încercare disperată de a reglementa constituțional măsuri restrictive introduse, deja, nelegal, prin  hotărâri de guvern, de către Executivul interimar, chiar la începutul acestei săptămâni. 

Mai departe, Constituția arată că restrângerea drepturilor și libertăților trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăți existenței dreptului sau libertății îngrădite temporar. Din acest punct de vedere, juriștii opinează că actul medical al vaccinării este unul permanent, odată exercitat, care nu-și încetează aplicabilitatea după ridicarea măsurii de restrângere a dreptului sau a libertății, astfel încât este, de asemenea, încălcat principiul constituțional prin această obligativitate. La toate acestea se adaugă și costurile pe care fiecare salariat nevaccinat trebuie să le suporte, pentru acoperirea testelor pe care trebuie să le efectueze periodic, în vederea prezentării la locul de muncă. Costuri care variază între 1.000 și 2.000 de lei lunar. În acest sens, există deja o hotărâre a Curții de Apel Cluj, care consideră o astfel de măsură drept netemeinică și nelegală. 

 

 

Act oficial de la Ministerul Sănătății: „Impunerea vaccinării împotriva Covvid-19 este în afara cadrului legal”

Anatema condiționării unui loc de muncă de inocularea unui ser anti-Covid a fost luată în discuție, pentru prima data în România, în primăvara acestui an, când instituția Avocatului Poporului a fost sesizată, de mai mulți cetățeni, că unii angajatori intenționau, încă de atunci, să introducă o astfel de măsură la locul de muncă. În consecință, Avocatul Poporului a adresat, în luna martie a acestui an, interpelări chiar la Ministerul Sănătății, întrebând dacă, din punctul de vedere al Guvernului, o asemenea obligativitate este legală.

Printr-o adresă înaintată, în data de 7 aprilie 2021, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Nicoleta Rusu, răspundea Avocatului Poporului că „potrivit Strategiei de Vaccinare împotriva Covid-19, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, în România vaccinarea este voluntară (neobligatorie) și gratuită”. 

În același răspuns, pe care îl atașăm în facsimil, Ministerul Sănătății adăuga că respectivele aspecte legate de obligarea angajatului de către angajator de a efectua vaccinul, „menționăm că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii -, accesul la locul de muncă a persoanei încadrate nu poate fi condiționat de vaccinare împotriva Covid-19, persoana angajată are dreptul la egalitate de șanse și de tratament (art. 53, litera «d»), în cadrul relației de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii (art, 6, alineat 1), iar angajatorul are dreptul să dea o dispoziție cu caracter obligatoriu pentru salariat doar sub rezerva legalității ei (art. 40 litera «c»”. În concluzie, secretarul de stat Nicolet Rusu preciza că „așadar, niciun angajat nu poate fi condiționat de către un angajator să se vaccineze împotriva Covid-19, vaccinarea este un act medical preventiv, bazat pe consimțământul persoanei, iar impunerea vaccinării împotriva Covid-19 de către angajator o apreciem în afara cadrului legal”. Comentariile sunt de prisos.

×
Subiecte în articol: certificat verde