x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, în Parlament: Pariul cu fondurile europene a fost câștigat. Toate programele sunt deblocate

Ponta, în Parlament: Pariul cu fondurile europene a fost câștigat. Toate programele sunt deblocate

08 Oct 2013   •   09:07
Ponta, în Parlament: Pariul cu fondurile europene a fost câștigat. Toate programele sunt deblocate
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
UPDATE 13:52 - Primul ministru Victor Ponta a prezentat, marți, în faţa Camerei Deputaţilor, „Acordul de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020”, alături de Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Premierul a declarat că pariul cu fondurile europene a fost câștigat, iar România urmează să absoarbă 500 de milioane de euro.

„Astăzi toate programele sunt deblocate, fără niciun fel de excepţie. Urmează să absorbim 500 de milioane de euro.  Cred că România poate să spună că în sfârșit are un pariu câștigat, după atâtea pierdute și vreau să mulțumesc tutor celor care au făcut posibil ca acest pariu cu fondurile europene să fie câștigat.

Legat de perioada 2014-2020, este o perioadă în care România a fost defavorizată. România a primit o alocare de 21,4 mld. pentru fonduri structurale. S-ar fi putut negocia mai bine. România a fost defavorizată faţă de alte ţări raportat la populaţie. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru a diminua discrepanţa dintre regiuni. Sumele din umătorul exerciţiu financiar trebuie folosite pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru continuare proiectelor locale, ficare localitate să aibă gaze, canalizare”, a declarat premierul.
----------------------------------------

UPDATE 13:27
- Ședința Camerei Deputaților în care primul-ministru Victor Ponta și ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vor prezenta 'Acordul de parteneriat între România și UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020' a început. La ședință participă 316 deputați, 91 sunt absenți, iar 19 participă la alte activități parlamentare.

Acordul de parteneriat este prezentat în plen de premierul Victor Ponta.
------------------------------

Primul-ministru Victor Ponta și ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vor prezenta marți în fața Camerei Deputaților "Acordul de parteneriat între România și UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020".

"Mâine (marți n.r.) împreună cu ministrul Eugen Teodorovici voi prezenta Camerei Deputaților, după aceea dacă va fi cazul și la Senat, stadiul actual al acordului de parteneriat între România și UE privind mecanismul financiar multi-anual, bugetul 2014-2020", a declarat luni premierul Victor Ponta.

Grupurile parlamentare PSD și PNL de la Camera Deputaților vor avea la dispoziție pentru comentarii și întrebări câte 10 minute, iar celelalte grupuri câte cinci minute, în cadrul dezbaterilor de marți din plen privind Acordul de Parteneriat 2014—2020.

"Grupurile parlamentare trebuie să-și aleagă un singur vorbitor care pune întrebările și face comentariile pe parcursul a 10 minute, cele două grupuri mari și câte cinci minute pentru toate celelalte grupuri", a anunțat luni secretarul Camerei, Niculae Mircovici, după ședința Biroului permanent al acestui for.

×