x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Social-democraţii discută în BPN despre desemnarea lui Ciucă drept candidat la funcţia de premier

Social-democraţii discută în BPN despre desemnarea lui Ciucă drept candidat la funcţia de premier

21 Oct 2021   •   15:43
Social-democraţii discută în BPN despre desemnarea lui Ciucă drept candidat la funcţia de premier

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte joi, de la ora 17,00, pentru a lua o decizie în contextul desemnării de către preşedintele Klaus Iohannis a lui Nicolae Ciucă drept candidat la funcţia de prim-ministru.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după consultările de joi cu şeful statului, că un dialog privind crearea unei majorităţi parlamentare va avea loc în momentul în care va exista un prim-ministru desemnat.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă PSD va avea discuţii cu premierul desemnat şi cu liderii PNL pentru susţinerea unui Guvern minoritar, Ciolacu a spus: "Eu cred că PNL nu are opţiuni, fiindcă PNL are o decizie că nu discută cu PSD. Aşa ştiu eu. Nu cred că liderii PNL încalcă statutul ca să vorbească cu noi. (...) Conform spiritului Constituţiei, PSD a câştigat alegerile şi atunci PSD nu poate face parte dintr-un Guvern cu largă majoritate fără să aibă prim-ministrul desemnat din partea PSD".

Potrivit liderului social-democraţilor, conform Constituţiei şi cutumelor, în acest moment, PSD nu poate să aibă o discuţie decât cu prim-ministrul desemnat

×