x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, nou atac la adresa premierului: Nu m-ar mira ca măștile să aibă pe ele inscripția: „măști date din mila guvernului Orban! ”

Tăriceanu, nou atac la adresa premierului: Nu m-ar mira ca măștile să aibă pe ele inscripția: „măști date din mila guvernului Orban! ”

26 Iun 2020   •   18:31
Tăriceanu, nou atac la adresa premierului: Nu m-ar mira ca măștile să aibă pe ele inscripția: „măști date din mila guvernului Orban! ”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Călin Popescu Tăriceanu atrage atenţia Guvernului Orban că întârzierea în distribuţia măştilor pentru persoanele defavorizate înseamnă noi infecţii cu coronavirus. Liderul ALDE explică faptul că această problemă nu trebuie exploatată electoral de către PNL şi trebuie găsită cea mai rapidă cale pentru distribuirea măştilor.

 

 

„Pare că s-a terminat licitația pentru măștile destinate persoanelor defavorizate. Exact, la mai bine de o lună de când s-a instituit obligativitatea purtării măștilor în spații închise și obligativitatea guvernului de a oferi măști persoanelor vulnerabile, s-au contractat și măștile. Mai durează vreo lună să le aducă și apoi încă una să le distribuie. Asta dacă nu cumva licitația a fost, așa cum s-a spus în spațiul public, una cu dedicație pentru cineva care să scape de măștile pe care le are pe stoc.

Ei bine, adevărata problemă intervine abia acum! Să zicem că au rezolvat-o cu măștile pe stoc, că prietenii lor le aveau deja. Însă, Guvernul este blocat în felul în care să distribuie măștile, pentru că rolul principal al măștilor este de a le reaminti românilor că acest guvern nu i-a uitat și le dă cadou niște măști de protecție. Nu m-ar mira ca măștile să aibă pe ele inscripția: „măști date din mila guvernului Orban!” Deja am văzut că au făcut teste cu inscripții pe măști de protecție în clipurile de promovare de pe online.

 

Problema guvernanților este că evidența persoanelor care sunt îndreptățite să primească aceste măști este în mâinile primarilor. La fel și logistica de distribuție la nivel național. Dar asta înseamnă să împarți gloria și voturile cu primari ai opoziției, poate chiar cu unii ai “ciumei roșii”. Și asta îi înnebunește pe PNL-iști! Aproape că le pare rău că trebuie să dea măștile astea! Și atunci, ce au făcut? Ne anunță dl Tătaru că măștile de protecție vor fi transportate direct la direcțiile de sănătate publice, acolo unde și-au pus ei oamenii, care vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sanitar. Adică, un soi de a ocoli primăriile. Dar asta înseamnă o nouă întârziere, înseamnă sute de mii de români care vor primi cu mare întârziere măștile, înseamnă, în ultimă instanță, noi infectați!

 

Dar, guvernul Orban nu se împiedică de aceste amănunte dacă e vorba să mai ia niște voturi! În fond, la asta e bună pandemia, nu? La exploatare electorală!” a scris Tăriceanu într-o postare pe Facebook

 

 

 

Pare că s-a terminat licitația pentru măștile destinate persoanelor defavorizate. Exact, la mai bine de o lună de când...

Publicată de Calin Popescu Tariceanu pe Vineri, 26 iunie 2020

 

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu