x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Accident în străinătate? Cum procedăm

Accident în străinătate? Cum procedăm

de Mariana Zaharia    |    10 Mar 2020   •   20:10
Accident în străinătate? Cum procedăm
Sursa foto: absolut_100/Getty Images/iStockphoto

Fie că mergeți în vacanță sau într-o deplasare profesională, dacă sunteți implicați într-un accident rutier în străinătate, nu vă grăbiți să cereți despăgubiri în zona respectivă. Legislația diferă, iar cea din România vă poate avantaja. Germania nu dă daune morale, iar în Franța sunt limitate. În țările non UE, este posibil să nu primiți niciun fel de despăgubiri.

Călătoriile în străinătate sunt deja lucruri comune pentru milioane de români, iar în multe cazuri deplasările sunt făcute cu mașina. Un lucru important este ca, înainte de plecare, șoferul să verifice ca asigurarea auto obligatorie să fie în termen și semnată cu un asigurator fără probleme. În caz contrar, este posibil să nu o poată folosi. Un șofer care are ghinionul să fie implicat într-un accident rutier în afara granițelor, va fi nevoit să se supună legilor din țara respectivă pentru cercetări, dar poate cere daune acasă. "În Germania, legislația este diferită, nu se dau daune morale, ci doar materiale. Lucrurile nu se schimbă nici în cazurile cu decesul victimelor. Franța are o limită legată de daunele morale. Spania are o metodă de calcul. Acolo există un tabel în care sunt trecute vătămările și daunele, dar se dau greu. Într-un singur dosar s-a obținut, acolo unde era vorba despre o culpă comună. În România plecăm de la faptul că avem o practică mai bună, aici au fost obținute daune morale și precedentul este un punct bun de plecare”, spune avocatul Ioana Culachi.

Luați datele de contact

Specialiștii îi sfătuiesc pe cei care sunt implicați în accidente rutiere să nu plece din țara în care s-a întâmplat incidentul fără un contact de la autorități, de la persoana care se ocupă de dosar. Dacă se poate aduce mașina în țară, se va face evaluarea daunelor aici, daca nu, asiguratorul trebuie să aibă un inspector de daună afiliat unei asociații internaționale. În străinătate durata unor astfel de dosare este mai scurtă decât la noi.

În Spania există o reglementare ca în cazurile soluționate amiabil, asiguratorul să facă o ofertă în maximum 2 ani, altfel societățile sunt pasibile de penalități. În România, trec și 5 ani pentru că nu există astfel de prevederi legale.

 

 

 

×
Subiecte în articol: accident strainatate