x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Efecte secundare: te internezi de COVID și te lași de fumat

Efecte secundare: te internezi de COVID și te lași de fumat

de Monica Cosac    |    30 Mar 2021   •   07:20
Efecte secundare: te internezi de COVID și te lași de fumat

Persoanelor fumătoare, care sunt internate în secțiile care folosesc orice modalitate de administrare a oxigenului, le va fi complet interzis fumatul oricărui produs care conține nicotină, fie că este vorba despre țigarete, pipă, țigări electronice sau produse din tutun încălzit, potrivit unui proiect de Ordin al Ministerului Sănătății ce cuprinde Planul de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit documentului, aflat în transparență decizională, aproape 250 de spitale vor asigura asistența medicală pentru suspecții și bolnavii infectați cu SARS-CoV-2, iar lista va fi actualizată lunar. 

De asemenea, pacienții vor fi clasificați în mai multe categorii, după forma de manifestare a infecției cu coronavirus, dar și după prognosticul inițial (stabili, potențiali stabili și instabili) și, în funcție de acestea, va fi stabilit traseul bolnavului.  

 

Pe fondul creșterii numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2 și a formelor medii și severe de COVID-19, atât la nivel mondial, cât și pe teritoriul României, Ministerul Sănătății vrea să introducă noi măsuri în ceea ce privește organizarea spitalelor și a asistenței medicale. Astfel, un proiect de Ordin, care a fost postat pe site-ul instituției, la finalul săptămânii trecute, aduce mai multe schimbări cu privire la îngrijirea pacienților, cazuri confirmate și suspecte COVID-19, stabilind clar care sunt spitalele și unitățile care vor asigura asistența medicală bolnavilor care fac dializă, dar și cele care acordă îngrijiri, la naștere, viitoarelor mame infectate cu SARS-CoV-2 și nou-născuților. 

 

Interdicții în orice secție cu administrare de oxigen

Documentul ia în calcul însă și „riscul de incendiu pe care îl are utilizarea oricărui obiect ce produce căldură” și interzice folosirea oricărui dispozitiv de încălzire, dar și țigările, inclusiv cele electronice și încălzite. 

 „În spitalele și unitățile de dializă care folosesc orice modalitate de administrare a oxigenului este interzisă utilizarea oricărui produs ori dispozitiv nemedical sau neautorizat care funcționează cu flacără deschisă ori închisă, sau cu orice modalitate de încălzire”, se arată în articolul 5 al documentului, în timp ce în Anexa 1, ce face parte din acest Ordin, este interzis fumatul la pacienții internați.

„Pacienții internați care au declarat că sunt fumători curenți (au fumat în ultimele 7 zile) sunt informați că este complet interzis fumatul oricărui produs care conține nicotină: țigarete, trabuc, cigarillos, pipă, țigări electronice, produse din tutun încălzit. Pacienții care fumează pot primi, la solicitarea lor sau la recomandarea medicului, un produs de substituție nicotinică pentru a reduce simptomele sevrajului nicotinic. Consilierea psihologică este disponibilă la Tel Verde Stop Fumat (0800878673)”, potrivit proiectului de act normativ. 

O altă măsură are în vedere stabilirea clară a traseului pe care îl va urma un pacient, în funcție faza și forma de manifestare a bolii. 

5 forme ale bolii, în funcție de gravitate

Infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate avea mai multe forme de manifestare a COVID-19, de la cea asimptomatică până la cea critică, iar acestea au fost descrise în proiectul Ministerului Sănătății. În funcție de faza clinică a bolii, pacienții vor fi direcționați către un spital sau altul. 

Formele de manifestare ale infecției cu SARS-CoV-2 sunt:

  • Formă asimptomatică: Persoană cu infecție SARS-CoV-2 confirmată, care nu are simptome;

  • Formă ușoară: Pacienți cu infecție SARS-CoV-2 confirmată și diverse simptome și semne de boală, generale (febră, mialgii, cefalee, stare generală alterată) sau de tract respirator superior, fără manifestări evocatorii de pneumonie;

  • Formă medie: Pacienți cu infecție cu SARS-CoV-2 confirmată și pneumonie, la care SpO2 nu scade sub 94% în aer atmosferic (dacă nu există afectare respiratorie anterioară bolii actuale);

  • Formă severă: Pacienți cu pneumonie cu SARS-CoV-2 care au polipnee (peste 30 respirații/ minut), travaliu respirator crescut, SpO2 sub 94% în aer atmosferic, PaO2/FiO2 sub 300 mmHg sau infiltrate pulmonare care depășesc 50% din ariile pulmonare;

  • Formă critică: Pacienți cu infecție cu SARS-CoV-2 care au insuficiență respiratorie, șoc septic și/sau disfuncție de multiple organe.

 

3 categorii de pacienți, după „prognosticul inițial”

În același proiect de ordin, pacienții suspecți sau confirmați cu COVID-19 sunt clasificați în trei categorii, în funcție de prognosticul inițial:

  • Pacienți stabili: persoanele cu constante vitale stabile având forme asimptomatice confirmate prin rezultate ale probelor biologice și pacienții cu simptomatologie ușoară care nu au asociate patologii cu risc (cum ar fi: hipertensiunea arterială necontrolată, diabetul zaharat, imunosupresia, obezitatea, patologia pulmonară cronică, angina pectorală documentată etc.) în urma triajului clinico-epidemiologic.

  • Pacienți potențial instabili: sunt considerați toți pacienții cu constante vitale stabile, dar cu factori de risc asociați și cei cu forme medii confirmate. Aceștia necesită investigații suplimentare și, de principiu, spitalizare, urmând același traseu ca și pacienții instabili până la clarificarea deciziei de spitalizare, cu respectarea prioritizării formelor critice sau severe.

  • Pacienți instabili: sunt pacienții cu forme critice sau severe, care necesită evaluare și internare în spitalele de nivel I sau II.

 

Traseul pacienților va fi stabilit prin corelarea dintre statusul clinic al bolnavului și datelor obținute în urma triajului clinic și epidemiologic, cu nivelurile (I-III) și categoriile spitalelor care oferă asistență medicală pentru cazurile confirmate, probabile sau posibile COVID-19. 

 

Un pacient considerat stabil, dar care are factori de risc importanți (hipertensiunea arterială necontrolată, diabet, obezitate, patologia pulmonară cronică etc.) trebuie evaluat într-o unitate medicală nivel II, înainte de a fi redirecționat către medicul de familie. 

 

 

248 de spitale și unități medicale de dializă, publice și private, vor asigura asistența medicală pentru pacienții confirmați sau suspecți de COVID 

 

 

 

Nou-născuții, alăptați la sân de mamele cu COVID

 

Documentul aduce modificări și în privința îngrijirii, la naștere, a femeilor însărcinate care sunt infectate cu SARS-CoV-2 și a nou-născutului, astfel încât acestea să fie aliniate la recomandările organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniu, precum OMS și CDC, și în concordanță cu legislația privind drepturile copilului. 

Spre exemplu, dacă nu sunt alte patologii sau complicații, „sunt recomandate clamparea tardivă a cordonului ombilical (n.r. - prelungirea timpului dintre nașterea bebelușului și detașarea acestuia de mamă prin tăierea cordonului ombilical), contactul piele pe piele, alăptarea la sân, cazarea în sistem rooming-in, cu respectarea riguroasă a măsurilor de protecție: masca, spălarea riguroasă a mâinilor, așezarea în pătuț a nou-născutului atunci când nu este ținut în brațe sau hrănit etc.”.

De asemenea, nou-născutul, chiar dacă este caz suspect COVID-19, va fi internat în salon împreună cu mama după naștere.

 

 

La externarea mamei infectate cu SARS-COV-2 și a nou-născutului, se va asigura transportul cu ambulanța, se arată în proiect.


 

×
Subiecte în articol: Covid-19 fumat