x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mortalitatea în România a ajuns la cel mai MARE nivel din ultimii 30 de ani

Mortalitatea în România a ajuns la cel mai MARE nivel din ultimii 30 de ani

18 Ian 2022   •   12:03
Mortalitatea în România a ajuns la cel mai MARE nivel din ultimii 30 de ani

În România sporul negativ al populației, adică numărul nașterilor este mai mare decât cel al deceselor, este un fenomen care se întâmplă de mulți ani. În anul 2021 însă s-a înregistrat un record de mortalitate, potrivit datelor INS.

Astfel, în primele 11 luni din 2021 au murit 307.192 de persoane. Creșterea este de circa 17% comparativ cu anul anterior, cel mai mare nivel din ultimele trei decenii.

În medie, mor anual aproximativ 260.000 de români. 

Totodată, numărul nașterilor a scăzut cu 2% în primele 11 luni din 2021, raportat la aceeași perioadă din anul precedent. S-au născut 163.304 copii în acest interval de timp.

Prin urmare, populația țării s-a redus cu 143.888 de persoane.

 

×
Subiecte în articol: mortalitate