x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Se schimbă vremea radical! Ninsori, ploi și vânt puternic, anunțate în România

Se schimbă vremea radical! Ninsori, ploi și vânt puternic, anunțate în România

20 Noi 2022   •   10:35
Se schimbă vremea radical! Ninsori, ploi și vânt puternic, anunțate în România

ANM a emis duminică dimineață trei avertizări cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic.

Un cod galben a fost emis pentru intervalul 20 noiembrie, ora 10 – 21 noiembrie, ora 10, perioadă în care va ploua însemnat cantitativ în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp. Temporar va ploua și în restul regiunilor, pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15...20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.

Un al doilea cod galben, pentru 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, vizează ninsori moderate cantitativ. Local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm. În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.

Al treilea cod galben, pentru perioada 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, priveștte intensificări ale vântului în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55...60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45...55 km/h.

În zona municipiului București temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă și vor fi posibile descărcări electrice. Cantitățile de apă acumulate vor fi în medie de 20...30 l/mp. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 40...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ninsori ploi vant puternic