x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

”Când avem răspunsuri la toate întrebările, spectacolul moare”

0
Autor: Maria Sârbu 13 Ian 2011 - 23:11
”Când avem răspunsuri la toate întrebările, spectacolul moare” Christian Silva/Jurnalul Naţional

146429-cs-nick7607.jpgTeatrul Bulandra are în repertoriu, din 14 ianuarie 2011, încă un spectacol regizat de Yuri Kordonsky. Aducerea la rampă aici a celui de-al cincilea titlu în aproape zece ani (plus alte două – la Catedra de Teatru UNESCO Sinaia - Buşteni şi la Teatrul Naţional din Bucureşti) este un moment important, dat fiind că montările sale au viaţă lungă şi mare succes la public. Noua creaţie  - ”Îngropaţi-mă pe după plintă” – este o adaptare a nuvelei omonime scrise de autorul rus contemporan Pavel Sanaev. Protagonişti: Mariana Mihuţ şi Marian Râlea. Despre acest spectacol şi despre arta teatrului, în interviul acordat Jurnalului Naţional de carismaticul regizor: un artist profund, şcolit la Sankt Petersburg, care se simte minunat atât în America, atunci când e în mijlocul studenţilor, cât şi în România, atunci când lucrează cu actori profesionişti.


• Jurnalul Naţional: Acest al şaptelea spectacol pe care l-aţi montat în România - ”Îngropaţi-mă pe după plintă” după Pavel Sanaev - are la bază un text contemporan scris în 1994, dar a cărui traiectorie ţine de amintirile unui copil la vârsta de nouă ani, în 1980. Prin ce poate interesa nuvela lui Sanaev pe care aţi dramatizat-o şi aţi montat-o?

Yuri Kordonsky: Într-adevăr, este vorba de anul 1980, când s-au desfăşurat Jocurile Olimpice la Moscova; când a murit Vladimir Vîsoţki. Aşa a fost scris textul, iar eu nu l-am schimbat, atunci când am făcut adaptarea. M-am gândit că este o simplă coincidenţă cu aceste evenimente, pentru că nuvela nu are vreun substrat politic. Autorul scrie despre oameni simpli care trăiesc într-un mic apartament dintr-un bloc mare, înalt. Există senzaţia timpului şi o mare distanţă între marea propagandă, care a existat şi aici, în România, la acea vreme, şi viaţa simplă a oamenilor simpli. Dar numai la nivelul unor senzaţii, a unor adieri, căci istoria nu influenţează direct.


• Este textul unui scriitor care e şi actor, şi regizor, şi scenarist, şi traducător şi aşa mai departe. Aţi avut mult curaj atunci când aţi hotărât să dramatizaţi nuvela şi să puneţi textul în scenă, cu atât mai mult cu cât au fost variante teatrale în Rusia şi chiar s-a turnat şi un film, având la bază ”Îngropaţi-mă pe după plintă”?

Nici o clipă nu am avut vreo temere. În primul rând, Sanaev  a scris un scenariu după această nuvelă, dar filmul nu s-a făcut niciodată. Filmul cu acelaşi titlu a fost realizat pe scenariul altcuiva şi regizat de altcineva. A fost un mare conflict între Sanaev, care nu a acceptat filmul, şi producătorii peliculei. În film este vorba despre altceva, decât în carte.


• E o nuvelă autobiografică, aşa cum se spune?

Parţial, deşi el a spus în interviurile sale că nu este autobiografică. Există unele momente reale din viaţa sa, legate de familie, descrise în carte. Bunicul său a fost un cunoscut actor - Vsevolod Sanaev; mama sa – actriţă, tatăl vitreg – Roman Bîkov, celebru actor şi regizor. Când ruşii citesc această carte, interesul lor creşte atunci când tema este alimentată de aceste nume ale culturii teatrale şi cinematografice foarte cunoscute. A introdus câte ceva din amintirile sale, dar a inventat, a scris mult ce nu a existat în realitate. Pentru publicul din România nu este atât de important acest amănunt. Am dat la o parte latura legată de un scandal fals şi am lăsat povestea de viaţă, ca ceva artistic şi plin de demnitate.
 

• Ce v-a interesat cel mai mult în carte?

Faptul de a cunoaşte. Citind, sufletul vibrează ca o strună. E acel sentiment când nu sunt separate dragostea şi ura, când te afli în imposibilitatea de a vorbi cu cei dragi. Ne este greu să vorbim cu oamenii pe care îi iubim: doar îi putem iubi sau îi putem distruge. Şi de multe ori înţelegem prea târziu anumite lucruri, când nu mai poţi să mai întorci ceva. Sunt aspectele legate de ceea ce poate fi iubit, de ceea ce poate fi urât.


• Copilul despre care este vorba este interpretat de un actor matur. În ce cheie aţi gândit spectacolul?

Fără actorul matur, ar fi fost o cu totul altă poveste. În film, bunăoară, joacă un copil de 9 ani, aşa cum e în nuvelă. Dar acolo are loc un alt efect. Filmul e făcut bine, din punct de vedere profesional, cu actori mari. Însă totul se schimbă într-o direcţie patologică, pentru că băiatul este maltratat. Prin prisma timpului, totul intră în planul secund. Prin această prismă poţi să înţelegi, poţi să ierţi, poţi să reflectezi şi să-ţi recunoşti vina. Astfel povestea socială se transformă în metafizică. De aceea am vrut ca acest rol să fie interpretat de un actor matur, cu experienţă de viaţă şi cunoştinţe despre ce înseamnă timpul şi ce este amintirea. Aceste lucruri sunt importante pentru mine în această poveste.

Am încercat ca tot spectacolul – şi adaptarea, şi decorul, şi muzica, şi luminile – să-l creăm ca prin ochii unui copil, fiind vorba de amintirile sale; ca o desenare reală a vieţii sociale, ceea ce face posibil poezia, metafizica şi care în povestea reală nu au existat.


• Cu ce ar trebui să plece spectatorul acasă de la teatru?

Cu întrebări şi nicidecum cu răspunsuri. În general, nu mă gândesc cu ce pleacă publicul de la spectacol. Important pentru mine este totuşi procesul de creaţie, munca la spectacol, mai mult decât rezultatul. În acest răstimp de aproape două luni şi jumătate cât am lucrat cu actorii, de dimineaţă până seara, am vorbit despre viaţă, despre relaţia dintre oameni, am meditat, am analizat, ne-am amintit de poveştile noastre personale. Şi dintr-un astfel de dialog ne-am îmbogăţit, iar dialogul nu se sfârşeşte atunci când vine publicul. Noi continuăm să medităm, să repetăm, pentru că spectacolul conţine încă multe probleme nerezolvate, care apar mereu pe parcurs. Şi să dea Domnul ca spectacolul să trăiască mult şi atâta timp cât trăieşte actorul în scenă el va continua să dezvolte alte şi alte momente, în aşa fel încât să descopere chiar şi peste cinci sau zece ani ce sens are o anumită frază pe care o spune.

La spectacol e ca şi cum noi facem repetiţii, deschidem cortina şi îi lăsăm pe spectatori să intre puţin, să urmărească acest proces de creaţie. Fără îndoială, sunt oameni pe care nu-i interesează ceea ce ne interesează pe noi, creatorii, artiştii. Ei se duc de la teatru indiferenţi. Dar poate este cineva în sală preocupat de aceleaşi probleme ca şi noi, de întrebările pe care le pune spectacolul şi nu poate răspunde la aceste întrebări şi atunci pot apărea alte întrebări, preocupându-l din nou. Eu am în minte numai întrebări, nu şi răspunsuri. Nu pot intui ce nu va şti spectatorul, de vreme ce eu singur nu ştiu. E aproape ca un domino, dacă împingi corect undeva cade.


• Toate spectacolele pe care le-aţi regizat la Bucureşti sunt încă în repertoriu. Primul, ”Unchiul Vanea”, împlineşte în luna mai zece ani, de când a avut premiera. Există un secret al longevităţii montărilor dumneavoastră în România?

Dacă procesul căutărilor continuă, dacă e continuat procesul chinurilor la care eşti supus în timpul acestor căutări, dacă actorii nu încetează să se agite emoţional, în sensul bun, dacă ei continuă deschiderea cu noi idei spre tot ce există, spectacolul continuă să trăiască. Un spectacol moare atunci când noi răspundem la toate întrebările. Dacă întrebările persistă, spectacolul continuă, pentru a căuta răspunsuri. De exemplu, am avut o discuţie, de curând, după o reprezentaţie, cu actorii care joacă în ”Unchiul Vanea”. Andreea Bibiri (în rolul Soniei) îmi spunea că ea abia acum, după aproape zece ani, a înţeles un moment referitor la personajul său şi anume cel de la sfârşitul spectacolului, când Astrov îi cere Soniei un păhărel cu votcă, deşi el îi promisese că nu va mai bea votcă. Şi ea mi-a spus că în sfârşit a aflat ce înseamnă acest gest pentru Astrov: în momentul în care el îi cere vodcă ea înţelege că nu-l va mai vedea niciodată pe Astrov. Însuşirea muncii vii este atunci când nu încetăm să ne mirăm, să descoperim lucruri noi. Mă bucur enorm că actorul continuă să fie surprins de personajul pe care-l interpretează. Şi e minunat.


• Mariana Mihuţ, care are o activitate în teatru de peste 45 de ani, joacă acum în mai multe spectacole regizate de dumneavoastră. Are şi alte roluri, atât la ”Bulandra”, cât şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Este foarte vioaie. De unde această energie a ei, căci aţi lucrat împreună şi la acest nou spectacol? Ce o menţine atât de bine în scenă?

Ea nu poate să facă ceva cu încetul şi nici nu ştie cum. Nu poate… Recent, la una din repetiţii, aproape că îşi pierduse vocea, era răguşită. Mi-a spus că va vorbi în şoaptă. Desigur, am acceptat, urmărind logica, ritmul, caracterul personajului şi nu trebuia neapărat să ţipe. La cinci minute de la ieşirea în scenă a uitat că are o problemă cu vocea, a uitat că trebuie să tacă. Din sală doream să intervin, să-i spun s-o lase mai încet, ca să nu aibă probleme de sănătate. Mi-am dat seama că nu are rost, pentru că ea nu poate altfel. Dacă e în scenă, se implică sută la sută. Cred că asta îi dă forţă. După repetiţie, am întrebat-o cum se simte şi mi-a răspuns: ”Acum bine”. Dacă ai energie, atunci când te consumi îţi vine forţa înapoi.


• Cum se simte aici regizorul Kordonsky, venit din altă ţară, atunci când ştie că spectacolele sale au viaţă lungă, sunt încă în repertoriu?

Se simte foarte bine. Acum câteva seri, s-a jucat ”Inimă de câine” (spectacol montat de Kordonsky la TNB în 2005 – n. r.). Eram ocupat cu noul spectacol la ”Bulandra” şi nu am putut merge la Naţional, dar Victor Rebengiuc (deţine rolul principal în ”Inimă de câine” – n. r.) a venit la noi, după spectacol, şi ne-a spus că reprezentaţia a ieşit foarte bine, că sala a fost plină şi publicul a reacţionat pozitiv. Desigur, mă bucură mult când ştiu că aici repet şi în acelaşi timp mi se joacă pe o altă scenă un spectacol mai vechi. În general, mă interesează viaţa de după premieră a spectacolelor mele. De aceea, cu prima ocazie, ne întâlnim cu actorii, facem repetiţii.

În decembrie, mi s-a jucat reprezentaţia cu numărul 100 a  spectacolului ”Casa Bernardei Alba”, pe care l-am regizat cu cinci ani în urmă pe scenă de la Malîi Teatr din Sankt Petersburg (acolo unde a început ca actor şi regizor Yuri Kordonsky – n. r.). Încă se joacă, tot acolo, un spectacol pe care l-am montat în ianuarie 2001, înainte de ”Unchiul Vanea”, de la Teatrul Bulandra. Este important pentru mine acest lucru dar, totodată, e înfricoşător, pentru că faci spectacolul, apoi pleci de acolo, se joacă fără tine şi nu ştii cum se dezvoltă. Dar în general e ceva bun, care îţi dă senzaţia că e un dialog continuu cu actorii. De fiecare dată, când există posibilitatea, merg să văd spectacolele. Aşa s-a întâmplat şi acum, am văzut ”Unchiul Vanea”, ”Căsătoria” şi ”Sorry”, la Teatrul Bulandra. Am discutăm cu actorii, am vorbit despre schimbările care au intervenit. Astfel poţi veni cu unele idei noi, să facem propuneri…


• E ca un spectacol nou.

E ceva care se schimbă. Un lucru viu e ceva care suferă o schimbare.


• În America, spectacolele au altă soartă. Dumneavoastră, un creator format la şcoala de teatru din Rusia şi care montează des în Europa, nu-şi vede creaţiile realizate pe scene americane jucate ani la rând. Acolo teatrul e bazat pe altă structură.

Într-adevăr, acolo spectacolele nu se joacă ani la rând. Sunt proiecte pe anumite perioade de timp: o lună sau două se joacă  în fiecare zi şi gata. Apoi titlul se scoate de pe afişul teatrului, deşi spectacolul rămâne viu. Pentru mine, e foarte greu, nu m-am obişnuit cu acest sistem şi nici nu-mi place. De fiecare dată când văd că se distruge decorul, după ce se termină proiectul, eu fug din teatru. Mă doare.


• Mai aveţi un proiect pentru România şi anume la Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu. Când va fi gata?

La vară voi veni din nou în România şi voi monta la Sibiu un spectacol. Deja am început să lucrez cu scenograful Dragoş Buhagiar. Fac şi acolo adaptarea. Este vorba de un text polonez scris de Tadeusz Konwicki: ”Cronica incidentelor din dragoste” (Kronika wypadków miłosnych). Este şi aceasta o poveste puternică, poetică. Lucrez la text, care nu este deloc uşor. Am fost deja la Sibiu, la întâlnirea cu trupa. În trei zile m-am întâlnit cu actorii şi studenţii la Actorie, de acolo. E o trupă bună, sunt actori buni, pare o echipă unită. La vară vom repeta, iar la toamnă vom scoate spectacolul.


• Aveţi şi alte solicitări în România?

Am nenumărate discuţii cu directori de teatre de aici, în special de la TNB, de la Cluj, de la Teatrul German din Timişoara şi de la multe alte teatre. Dar nu pot să spun nimic, pentru că eu pot să vin să montez doar un spectacol pe an, când sunt liber de la facultate, pentru că predau în SUA. Unii îmi spun de anul 2016. Eu le răspund: să ajungem până atunci. Adevărul e că sunt puţin superstiţios. Nu-mi place să-mi fac planuri pentru cinci sau zece ani.


• Sunteţi invitat şi în Rusia?

Sunt în discuţii şi acolo pentru unele proiecte.


• Pare că sunteţi un regizor avantajos pentru teatre…

Nu ştiu… Nu ştiu cât câştigă alţi regizori…


• Important este că foarte mulţi actori, multe trupe îşi doresc să lucreze cu dumneavoastră. După şapte spectacole, în care joacă mulţi actori, cu cine aţi dori să mai lucraţi în România?

Sunt foarte mulţi şi dintre acei cu care am lucrat şi dintre acei cu care încă nu am lucrat, dar i-am văzut în alte spectacole. Aş vrea să lucrez din nou cu Victor Rebengiuc, Cornel Scripcaru, Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Irina Petrescu, Doru Ana, Ioana Macaria, dar totodată sunt mulţi pe care i-am văzut şi nu am lucrat niciodată. Chiar aici la ”Bulandra” sunt foarte mulţi. Bunăoară, mi-a deşteptat curiozitatea întotdeauna Mihai Constantin şi de câte ori ne întâlnim îmi spune că vrea să facem ceva împreună.


• Ce vi se pare interesant la actorii români? Ce vă atrage?

Cel mai mul îmi place îmbinarea profesionalismului deosebit cu temperamentul naiv, deschis. De obicei, te confrunţi fie cu una, fie cu cealaltă: sau actorii au un temperament naiv curat, dar îţi este greu să construieşti o anume structură, pentru că le lipseşte profesionalismul, şcoala, măiestria. Sau întâlneşti adesea actori care sunt adevăraţi meşteri în această artă şi ştiu bine unde e pauză, unde e ritm, dar care vor să dea la o parte ceea ce este deschiderea către altceva. În România, la actorii cu care am lucrat, aceste lucruri se combină armonios. Ei ştiu să se mire ca nişte copii şi pot menţine profesional structura spectacolului, arhitectura lui dar şi personajele.


• Cât de mare poate fi astăzi diferenţa între actorii cu experienţă, care au terminat şcoala de teatru mai înainte, şi cei proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii?

Cu părere de rău, şcoala de teatru, peste tot, nu numai în România, dar şi în Rusia, în America – acestea sunt ţările pe care le cunosc bine -, are, în ultimul timp, un nivel foarte scăzut. Şi ca rezultat, actori aflaţi la început de cale, cu tot talentul lor, cu toată însufleţirea lor pentru această artă, nu au instruirea necesară în ceea ce priveşte chiar lucruri elementare: am în vedere vocea, mişcarea şi alte aspecte necesare formării caracterului în scenă. Şi el, actorul, e primul care suferă din această cauză. Mulţi dintre interpreţii tineri cu care m-am întâlnit şi am discutat pe această temă înţeleg că le lipseşte o astfel de şcoală. Ei vor să înveţe, dar din păcate sunt tot mai puţini profesori care acordă atenţie acestor lucruri. În general, nivelul şcolii de teatru în lume scade pe zi ce trece.


• Care sunt cauzele?

Dispar generaţii de profesori; apar lucruri care ademenesc în această lume nouă, cum sunt televiziunea, internetul, blogurile, dar şi succesul neaşteptat al unor mari vedete în filme şi care mare lucru nu fac, dar au fost împinse în faţă. Pentru mulţi, principalul e succesul. Au senzaţia că nu e cazul să mai înveţe, că nu e nevoie de multă muncă şi că trebuie doar să fii la timpul potrivit la locul potrivit. E o senzaţie ”de curent”, ca şi cum apa vine şi spălă nisipul: spală tot din cale - şi pe profesorii care ar putea să educe generaţiile noi de actori, şi pe cei care nu se mai duc în pedagogie, deşi ar putea apărea o generaţie nouă de profesori buni.


• Ce satisfacţii aveţi în Statele Unite, unde şi montaţi şi predaţi? Dar în Europa?

Nu aş vrea să suprapun aceste două lucruri, pedagogia şi munca în teatru, în America. De la studenţii mei eu învăţ foarte mult acolo şi am o mare satisfacţie de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei. În Europa, însă, mă interesează mult mai mult teatrul profesionist, măcar şi pentru faptul că spectacolele au o viaţă lungă. Îţi dă altă senzaţie şi anume că energia depusă în crearea unui spectacol nu se risipeşte într-o lună de zile, dar continuă să emoţioneze ani la rând.

Citeşte mai multe despre:   arte

 



Mai multe titluri din categorie

Producătorii de film plănuiesc o serie Harry Potter cu actori transsexuali

Producătorii de film plănuiesc o serie Harry Potter cu actori transsexuali
Producătorii de film intenționează să realizeze o serie Harry Potter cu actori transsexuali. Versiunea ar urma să fie filmată în America în iunie şi iulie. Totuși, producătorii ar putea fi daţi în judecată de JK Rowling dacă îi vor folosi personajele acesteia.

Poeme eminesciene traduse în limba turcă și puse în scenă de talentați studenți la UNATC (ZIUA CULTURII NAȚIONALE – 2022)

Poeme eminesciene traduse în limba turcă și  puse în scenă de talentați studenți la UNATC  (ZIUA CULTURII NAȚIONALE – 2022)
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul continuă seria manifestărilor culturale de marcare a evenimentelor din agenda de diplomație publică și culturală, de data aceasta, cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale – 2022, sărbătorită în fiecare an, în data de 15 ianuarie.

Constantin Chiriac, Director General Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale

Constantin Chiriac, Director General Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale
Când se aniversează cultura română, câteva zile se instaurează o solemnitate scorțoasă, plină de cuvinte mari și de ditirambi care nu au nimic de-a face cu ce înseamnă cu adevărat limba românească, cultura românească, care sunt structura, scheletul ființării neamului nostru.

Primul muzeu de artă națională din București se vizitează gratuit de Ziua Culturii Naționale

Primul muzeu de artă națională din București se vizitează gratuit  de Ziua Culturii Naționale
Muzeul Municipiului București oferă, de Ziua Culturii Naționale, acces gratuit la vizitarea celui dintâi muzeu de artă națională din București deschis în 1905 de doctorul Nicolae Minovici și un spectacol online de muzică și poezie susținut de soprana Arlinda Morava, mezzosoprana Adriana Alexandru la pian și actrița Theodora Stanciu.

CEL MAI BUN COPIL DIN LUME în premieră la 9G

CEL MAI BUN COPIL DIN LUME în premieră la 9G
Galerie Foto Luna ianuarie aduce noutăți la 9G la TNB. După lansarea celei de-a VIII-a ediții a concursului de proiecte, cu un nou Regulament de desfășurare, mult mai ofertant pentru tinerii artiști (detalii complete pe www.tnb.ro), pe 21, 22 și 23 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Sala Mică a Teatrului Național are loc cea mai recentă premieră 9G: CEL MAI BUN COPIL DIN LUME, one-woman show de ALINA ȘERBAN.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Culturii: Ne dorim ca 2022 să ne aducă mai aproape de normalitate

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Culturii: Ne dorim ca 2022 să ne aducă mai aproape de normalitate
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit în mesajul transmis de Ziua Culturii Naționale despre Mihai Eminescu, artiști, Uniunea Europeană, PNRR și pandemie. Ne dorim ca anul 2022 să ne aducă mai aproape de normalitate, a spus șeful statului.

Teatrul Tineretului „Metropolis” sărbătorește 15 ani de existență

Teatrul Tineretului „Metropolis” sărbătorește 15 ani de existență
15 ani de emoții puternice, de aplauze frenetice și de spectacole memorabile. Tot atâția ani de proiecte de succes, la care se adaugă numeroase evenimente și debuturi ale tinerilor artiști. Cam așa ar putea fi descriși, în linii mari, cei 15 ani de existență pe care tocmai i-a împlinit Teatrul Tineretului „Metropolis” și pe care îi va aniversa printr-o serie de surprize pregătite publicului larg.

„Baby Shark” devine primul videoclip de pe YouTube care a atins 10 miliarde de vizualizări

„Baby Shark” devine primul videoclip de pe YouTube care a atins 10 miliarde de vizualizări
Cântecul pentri copii „Baby Shark" a atins 10 miliarde de vizualizări pe YouTube, fiind cel mai vizionat videoclip de pe platformă, un record pe care l-a stabilit în noiembrie 2020, precum și singurul care a atins acest număr de vizionări, anunță CNN.

Misterioasa viață a lui Nostradamus, cel mai mare prezicător din istoria lumii

Misterioasa viață a lui Nostradamus, cel mai mare prezicător din istoria lumii
Galerie Foto Jurnalul vă oferă marți un roman istoric trepidant.

Iubire, vinovăție, gelozie. Într-un cuvânt, familii

Iubire, vinovăție, gelozie. Într-un cuvânt, familii
Relațiile dintre mame și fiicele lor, dintre mame și fii lor și în general relațiile de familie și din familii  sunt o sursă permanentă de inspirație pentru scriitori, poate și pentru că sunt pe de o parte  atât de complexe și complicate pe cât de simple și firești sunt de cealaltă parte.

Mihai Eminescu, bizareriile ultimilor 6 ani din viața unui poet sclipitor

Mihai Eminescu, bizareriile ultimilor 6 ani din viața unui poet sclipitor
Galerie Foto De ce voia Eminescu să se călugărească? De ce ascundea sume mari de bani și continua să se împrumute de la prieteni? De ce purta revolver? De ce-și dorea moartea? De ce ciupea femeile pe stradă? De ce a fost arestat la Iași? De ce, de ce, de ce … Toate aceste mirări și multe altele au fost în jurul poetului mutilat în ultima parte a existenței de o înspăimântătoare depresie din care nu s-a mai ridicat decât pentru a învia în spiritul și sângele României.

De ziua lui Eminescu, de Ziua Culturii Naționale

De ziua lui Eminescu, de Ziua Culturii Naționale
„Dintr-un popor nu rămâne nimic, decât cultura”. Cât adevăr era în spusele lui Mircea Eliade

Și vine vremea îndurării / John Grisham

Și vine vremea îndurării / John Grisham
Un roman plin de satisfacții, de inteligență, dramă și – mai ales – de empatie, cu personaje pe care mulți cititori le cunosc și le prețuiesc. Jake Brigance se trezește implicat într-un proces complicat atunci când curtea îl numește avocat pentru Drew Gamble, un băiat timid de șaisprezece ani acuzat de uciderea unui deputat local.

Actorii Teatrului de Comedie în rolul de muzeografi, de Ziua Culturii Naționale

Actorii Teatrului de Comedie în rolul de muzeografi, de Ziua Culturii Naționale
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, vă invită sâmbătă 15 ianuarie 2022, la o vizită în regim gratuit a expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, precum și a celor cinci case memoriale ale MNLR, care au aparținut scriitorilor Anton Pann, Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu Rebreanu și Ion Minulescu. 
Serviciul de email marketing furnizat de