Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Sunt într-o excursie cu familia în România, soția mea este originară dintr-un sat de aici. La câteva minute de la sosire, băiețelul nostru tremura de frig. Atunci ne-am dat seama că am subestimat efectul creșterii lui în Asia de sud-est, unde 26°C este considerată o temperatură scăzută. Aici sunt 13°C și cu siguranță vremea rece a avut un efect asupra lui.
Băiatul nostru a făcut bronșiolită. Apoi a fost dus prompt la spitalul din orașul din apropiere, cu ambulanța, ceea ce l-a încântat foarte mult.
El a stat în spital în ultimele trei nopți, la Suceava, cel mai apropiat oraș mare de satul soției mele, și am călătorit atât de repede până aici încât nu am adus nimic cu noi.
Acum permiteți-mi să vă asigur, fiul nostru este bine. Bronșiolita este destul de comună la copii, așa că, deși are unele probleme cu respirația, este încă la fel de obraznic ca întotdeauna, așteaptă cu nerăbdare să sosească ambulanțele la „casa de ambulanță” (așa cum îi spune el spitalului).
De asemenea, este hotărât că vrea să se întoarcă în România; nu înțelege prea bine conceptul de țară, crede că România este numele casei bunicii sale. „Suntem în România!”, ne-a spus el cu bucurie, privind în jurul bucătăriei ei.
Așadar, băiatul nostru este bine. Primește tratament la spital. Mama lui stă cu el, ceea ce este o treabă grea – să menții un copil fericit atunci când este blocat într-o cameră nu este ușor – dar are un pat și a avut prieteni din zonă care i-au adus haine, iar spitalul îi asigură mâncarea”, explică Jason Godfrey.
Port aceleași haine de patru zile
Povestea nu se sfârșește aici. Jason s-a confruntat cu lipsă de numerar și a rămas fără haine curate în perioada când băiețelul lui era încă în spital.
„Port aceleași haine de patru zile. E tot mai rău, pentru că trebuie să merg peste tot, pentru că, dintr-un motiv ciudat, fiecare bancomat din țară îmi spune că PIN-ul cardului meu este greșit. Deci nu am numerar. Ceea ce este o problemă, pentru că România rurală este foarte mult o societate unde se folosește cash-ul. Micile magazine și cafenele de pe marginea drumului principal sunt în mare parte afaceri cu numerar, astfel că nu pot plăti pentru nimic.
De asemenea, aici nu există un Uber, iar taxiurile iau doar numerar, așa că mă limitez să călătoresc doar cât pot să merg pe jos. Am reușit să găsesc un hotel la aproximativ 2 km de spital, așa că este un plus – dar asta înseamnă că merg 2 km înainte și înapoi de mai multe ori pe zi. Ceea ce mă readuce la situația vestimentară.
Am nevoie de haine curate.
Transpir în haine fără oprire când merg înainte și înapoi, înainte și înapoi. Nu găsesc un magazin pentru a cumpăra ceva din raza mea de mers pe jos, așa că sunt blocat. În fiecare dimineață mă trezesc, fac duș și îmbrac hainele pe care le-am purtat ieri și în fiecare zi, iar asta devine tot mai greu de făcut.
Vă întrebați despre lenjerie și șosete? Da, port aceleași lucruri de patru zile. În acest ritm, voi face herpes. Da, știu că herpesul nu se răspândește așa, dar voi păți ceva, purtând aceeași lenjerie râncedă zi de zi.
După ce mi-am văzut băiatul la spital, rătăcesc pe străzile Sucevei în pantalonii mei grozavi de trening și jacheta din ce în ce mai dezgustătoare – în care am transpirat mult prea mult – și arăt de parcă sunt fără adăpost. Lucrul bun este că întotdeauna am spus că, pentru a fi în siguranță atunci când călătorești, e bine să nu arăți prea bogat. Practic, nu arăt bogat și nimeni nu va încerca să mă jefuiască. Oamenii traversează strada pentru a evita să treacă prea aproape de mine.
Ceea ce este amuzant este că, în tinerețea mea, aș fi vrut să trăiesc o asemenea situație. Aș fi făcut o plimbare prin oraș, aș fi găsit un magazin de îmbrăcăminte, aș fi cumpărat niște lucruri noi și m-aș fi instalat la hotel. Îmi plăcea să călătoresc și rucsacul meu avea întotdeauna mai multe valute pentru a face față oricăror probleme. Mi-ar fi plăcut să vorbesc cu oamenii și să încerc să-mi rezolv situația.
Dar acum, sper doar că băiatul meu se va face mai bine în curând, astfel încât să nu mai trăiesc pe străzi, în frig, în timp ce caut locuri care acceptă carduri de credit. Sunt prea bătrân pentru asta”, își încheie povestea actorul filipinezo-canadian.
Jason Godfrey a scris despre aventura sa în rubrica „Big Smile, No Teeth” de pe portalul de știri The Star din Malaezia.
