x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul 20 de minute de tratament portocaliu

20 de minute de tratament portocaliu

11 Apr 2005   •   00:00

TERAPII ALTERNATIVE
Preferinta predominanta pentru aceasta culoare demonstreaza o nevoie acuta de senzualitate, de conservare fizica, nevoia de liniste si fascinatia confortului fizic.

  • de VIORICA ROMASCU

  • Iar respingerea culorii portocaliu exprima inhibare, pudoare excesiva, frigiditate, inchistare in prejudecati, respingere nefireasca a trebuintelor elementare.

    Expunerea adecvata la aceasta culoare ofera o stare plenara de libertate, ajutandu-ne sa fim mult mai toleranti. Portocaliul este de asemenea un excelent stimulent sexual, eliminand limitarile penibile din fiinta noastra. Printre efectele benefice ale tratamentului cu aceasta culoare se numara si acela de a facilita secretia gastrica si digestia. Iar printre efectele psihologice putem enumera ca este dezinhibanta, confera optimism, veselie, provoaca stimulare emotiva, creeaza senzatia de apropiere, intimitate, optimism, redandu-ne o stare deplina de sanatate. In cazul calculilor biliari se poate aplica un tratament prin expunerea la o lumina de culoarea portocalie, in zona abdomenului, timp de 25 de minute. Suplimentar, in zona organelor sexuale se proiecteaza lumina timp de inca 10 minute.

    Boala calculilor renali se poate remedia substantial tot prin expunerea la aceasta lumina: 20 de minute asupra intregului corp gol si, suplimentar, inca 15 minute indreptandu-se spre zona plexului cardiac.

    Stop guturaiului!

    In cazurile dureroase generate de aparitia furunculelor, zona afectata va fi expusa timp de 30 de minute la lumina de culoare portocalie. In prealabil, zona abdomenului va beneficia de lumina galben-lamai proiectata timp de 15 minute. Guturaiul umed necesita un tratament simplu de 20 de minute in zona pieptului. Apoi se poate bea un pahar cu apa solarizata pe parcursul a 12 ore, intr-un vas de sticla de culoare portocalie. In cazurile acute de afectiuni la rinichi se proiecteaza 15 minute in zona acestor organe o lumina albastra, apoi inca 15 minute, tot deasupra acestei zone, culoarea portocalie.

    Tuberculozei, in fazele ei incipiente, i se poate aplica un tratament de 30 de minute deasupra pieptului, continuandu-se tratamentul cu lumina violeta proiectata tot deasupra acestei zone.

    Afectiunile vezicii biliare au nevoie tot de tratamentul cu lumina portocalie, mai intai 20 de minute in dreptul vezicii biliare si apoi inca 10 minute in zona dintre anus si organul genital. De asemenea, in cazul bolilor de astm, al debilitatii mentale, dementei senile, ipohondriei, stresului, isteriei, ulceratiilor cronice de la nivelul corneei, tusei cu expectoratie sau celei uscate se poate folosi cu succes lumina de culoare portocalie in combinatie cu alte culori.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul zonă minute lumina