x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul A venit Nissan Juke!

A venit Nissan Juke!

de Dragos Stoica    |    31 Oct 2010   •   00:00
A venit  Nissan Juke!

Lansat în premieră mondială la Geneva, Nissan Juke a ajuns din octombrie şi pe piaţa românească, ală­turându-se celorlalte crossovere ale mărcii japoneze, respectiv QASHQAI, QASHQAI+2 şi Murano. Creat la Londra de centrul Nissan Design Europe, Juke arată complet neobişnuit, şocând de la prima apariţie. Teoretic, sursele de inspiraţie ale desenatorilor au provenit din viaţa sportivă, cu activitate intensă, iar pe listă s-au re­gă­sit inclusiv motocicletele şi maşinile de raliu.

Maşina are un aspect solid, în­să poate atrage prin liniile rotunjite şi prin profilul coupe, accentuat de mâ­ne­rele uşilor din spate, mascate la ni­ve­lul ferestrelor, care dau senzaţia că mo­de­lul are numai două uşi. De fapt, ide­ea de bază în conceperea sa a fost ca Juke să fie perceput jumătate ca SUV, ju­mă­tate ca maşină sport. Are garda la sol înaltă, roţile mari, pasajele roţilor ac­cen­tuate şi finisate cu profile ro­buste, la fel ca pragurile. Plafonul este dotat cu un eleron care asigură stabili­ta­tea la viteze mari, iar forma haionului a fost perfecţionată cu tehnologiile Computational Fluid Dynamics şi testa­tă în tunelul aerodinamic. Disponibil la Juke, sistemul de tracţiune integrală All Mode 4x4-i, în combinaţie cu suspensiile spate Multilink şi cu noul sistem Torque Vectoring System, este o premieră pentru segmentul B. Gama Juke oferă trei variante de motorizare, două pe benzină şi una diesel.

Vârful de gamă este noul motor turbo pe benzină DIG-T, de 1.6 litri, care dezvoltă 190 CP, Euro5. Acesta vine cu o transmisie manuală în şase trepte la versiunea cu tracţiune 2wd şi cu noua transmisie XTRONIC CVT la versiunea cu tracţiune 4wd. Gama cuprinde şi motorul aspirat pe benzină, cu cilindree de 1.6 litri, care dezvoltă 117 CP. Disponibil cu tracţiunea faţă, acest motor foloseşte fie transmisia manuală cu cinci trepte, fie transmisia automată CVT.

Dieselul de 1,5 litri dezvoltă 110 CP, cuplul ma­xim de 240 Nm fiind disponibil de la 1.750 rpm. Este disponibil cu tracţiunea 2wd şi cu transmisia manuală în şase trepte, oferă un consum de 5,1 litri/ 100 km în regim combinat şi emite doar 134g/km CO2. Juke este disponibil de la 12.850 euro, cu TVA şi trei prime de casare incluse, iar garanţia generală este de trei ani sau 100.000 km.

×
Subiecte în articol: auto