x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Apa şi efectele dezastruoase ale inundaţiilor.

Apa şi efectele dezastruoase ale inundaţiilor.

10 Mai 2009   •   00:00
Apa şi efectele dezastruoase ale inundaţiilor.

SLOGAN: Sub puhoaiele de apă nu pot cânta păsărelele, nu pot creşte florile şi nu se pot juca nici copiii!



Propun domnului primar să oprească tăierea pădurii şi cer ajutorul celor care au suferit după ultimele inundaţii care au lovit comuna noastră.
Voi arăta tuturor colegilor şi prietenilor mei afişul, îl voi propune spre discuţie.
Voi planta cât mai mulţi copaci şi voi încuraja şi pe colegii mei să facă acelaşi lucru.
Îl voi publica la ziarul local, dar şi la avizierele din comună.

×
Subiecte în articol: finalişti clasa a v-a finali