Aripi de înger

Pentru copiii deprinşi cu tainele picturii, o nouă tabără de creaţie nu poate fi decât binevenită, cu atât mai mult cu cât aceasta se desfăşoară într-un loc parcă binecuvântat de Dumnezeu, Săvineşti, Piatra Neamţ, între 17 şi 26 august.

Participanţii la cea de-a patra ediţie a Taberei de creaţie "Aripi de înger" se vor bucura de ospitalitatea localnicilor, de peisajul pitoresc, de mirajul dimineţilor însorite şi al liniştitelor seri, alături de iniţiatorul proiectului, părintele Petru Munteanu.

Atunci când apuci pe drumul preoţiei se cheamă că ai chemare, că ai har, că ai ceva mai special decât au alţi oameni. Întâi şi întâi trebuie să simţi chemarea. Nu este o meserie, cât este o vocaţie, o cale de urmat. Numai cei care simt cu adevărat chemarea pot să parcurgă întregul traseu duhovnicesc. Preotul este responsabil pentru sufletele credincioşilor din parohia sa. De aceea nu oricine poate să meargă pe acest drum...

Părintele Petru Munteanu are grijă de sufletele celor din parohia sa, Sfinţii Voievozi, din Săvineşti, Piatra Neamţ şi nu numai. Are vorba moale, iar ochii săi sunt adevărate ferestre ale sufletului. Fiinţa sa răspândeşte, în chip nevăzut, un sentiment de iubire fără margini. Când vorbeşte despre ceea ce l-au ajutat enoriaşii săi să realizeze într-un timp destul de scurt, privirile îi strălucesc înviorate de credinţă.

De câte ori îşi aminteşte de suferinţele pe care le-a văzut, şi ştie că nu vor fi ultimele, lăcrimează ca un copil. De loc este din Piatra-Neamţ, dar şcoala a făcut-o la Bucureşti. A luat din râvna marilor învăţaţi, iar credinţa i-a fost călăuză de-a lungul vieţii. Harul său nu este unul oarecare. Vin mulţi oameni la el, să le spună de ce vieţile lor merg într-un alt sens dintr-o dată, de ce sunt bolnavi sau cine mai ştie ce alte tulburări omeneşti. Poate câteodată nu are timpul necesar să le răspundă tuturor, dar încearcă... E mereu lume în spatele bisericii din Săvineşti, dar am reuşit să stăm de vorbă cu părintele printre numeroasele sale îndatoriri.

ODINIOARĂ
Bătrânii spun că numele localităţii provine de la un oarecare Savin şi de la urmaşii acestuia. Prima atestare documentară a localităţii este cea de la 6 ianuarie 1411 în care satul apare cu denumirea de Soboleşti şi apoi cea din 11 iulie 1428 în care este denumit Sobolea şi care aparţinea de Mănăstirea Bistriţa. Biserica cu hramul "Sf. Voievozi", situată în partea sudică a Săvineştilor, s-a ridicat pe locul unei alte biserici construite din stejar pe la jumătatea veacului al XIX-lea, mistuită de un năprasnic incendiu în vara anului 1952.

După 11 ani de strădanii prin donaţii în bani, materiale şi muncă voluntară a credincioşilor din Săvineşti, biserica nouă se sfinţeşte la 27 septembrie 1964 de Prea Fericitul Părinte Iustin Patriarhul României, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. 

Preotul Petru Munteanu este cel care are în grijă acum sufletele din parohia Sfinţii Voievozi din Săvineşti, judeţul Neamţ. Are 40 de ani şi păşeşte cu credinţă şi iubire pe cărarea vocaţiei sale. "Armele creştinului sunt cele ale iubirii. Ne putem judeca singuri propriile noastre intenţii şi valori creştine numai din această perspectivă. Când acţionăm în vreun fel, totul trebuie să atârne de iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape.

Problemele din această perioadă sunt nenumărate, iar biserica devine un fel de corabie. Oamenii care vin la slujbă se vindecă de singurătate, de necredinţă, se simt folositori celor de lângă ei, descoperă că valorile materiale nu sunt totul. Scopul nostru este mântuirea sufletului. Înaintea mea, aici a slujit părintele Filip Gheorghe, care a făcut zece ani de temniţă pe vremea comuniştilor.

Aveam doar 10 ani când mă aduceau părinţii la biserica unde slujesc acum. Mi se părea o biserică extraordinar de mare. Părintele Filip Gheorghe ieşea, ţinea predica în amvon. Mi se pare şi acum ceva de necrezut să slujesc în aceeaşi biserică la care veneam în copilărie.

De la părintele Filip am învăţat să fac slujbă. De la el am învăţat rugăciunea. Cunoştea pe toată lumea. Oamenii veneau de departe şi stăteau peste noapte în faţa bisericii ca să asiste la slujbă. Trecut la cele sfinte, Părintele Filip a fost înmormântat chiar de hramul bisericii. Multă durere a fost, iar despărţirea, grea. Am învăţat de la cei de dinaintea noastră multe lucruri", spune părintele Munteanu.

GESTURI DE IUBIRE
Centrul Social "Popasul Iubirii Milostive", deschis sub oblăduirea părintelui Munteanu şi cu ajutorul autorităţilor locale, reprezintă locul unde micuţii mai puţin ocrotiţi de soartă au masa de prânz asigurată. Aceştia au parte de două feluri de mâncare şi o gustare. Sunt destule familii cu probleme, iar o asemenea iniţiativă nu a rămas fără ecou.

Lunar, pentru asigurarea hranei se cheltuieşte o sumă destul de mare, dar acest efort financiar considerabil este susţinut de enoriaşi şi de autorităţi deopotrivă. Copiii au fost selectaţi de cadrele didactice din şcoli, după anchete sociale minuţioase. "Parohia noastră a primit spre administrare această clădire şi, împreună cu autorităţile şi cu parohiile din jur, desfăşuram o activitate de asistenţă socială, adresată persoanelor defavorizate - copii şi bătrâni. Dorim să aducem o lumină şi o rază de speranţă celor care sunt încercaţi în această perioadă", a spus părintele Munteanu. 

Clădirea care adăposteşte Centrul Social a fost construită prin intermediul Programului SAPARD. O idee duce la alta, aşa că după ce copiii nevoiaşi ai comunei au primit o masă caldă la cantină, cei mai mici sunt primiţi la o grădiniţă duminicală, pentru că "Ne-am gândit că sunt mici şi că nu au răbdare să stea până se termină slujba", a mai spus părintele Munteanu. Ei au parte de jucării frumoase aici, sunt asistaţi de o educatoare care le citeşte ori o poveste, ori îi învaţă un cântec sau o poezie.

Un demers cu adevărat demn de toată lauda este şi tabăra de pictură pentru copii denumită "Aripi de înger", deja la a patra ediţie, care va începe la 17 august. Pe lângă această tabără, părintele Munteanu mai are un proiect de suflet. "În şcoala veche de aici se află centrul Pretorian. M-am gândit că ar fi o mare şansă pentru copii ca să aibă unde-şi dezvolta calităţile. Ar fi extraordinar dacă am reuşi să luăm în administraţie şcoala, căci nu avem pretenţii de proprietar.

Având mulţi colaboratori, care sperăm să ne ajute, poate reuşim să creăm un spaţiu ideal pentru elevi, să se recreeze, să înveţe să cânte la un instrument, să picteze, să scrie sau orice altceva. Avem aprobare de la Consiliul Local să investim, să reparăm, iar credincioşii sunt deschişi şi ne ajută. Aşteptăm doar restul aprobărilor. Ar fi extraordinar ca acestor copii să li se arate valorile, principiile sănătoase. Am adunat câţiva copii la biserică şi unii au învăţat să bată toaca. Am observat că le place. S-au obişnuit şi cu trasul clopotelor. La un moment dat îmi spuneau profesoarele că la şcoală se făceau adevărate concursuri între copii. Băteau în bancă toaca.

Nu ştii unde te duc valurile vieţii, de aceea cred că ei vor rămâne cu amintirile acestea frumoase din copilărie... Am aruncat seminţe şi aştept să rodească. Demersurile noastre au fost greşit înţelese uneori, dar colaborăm cu comunitatea şi numai dacă avem obiective comune putem progresa".
Am plecat prea repede din liniştea Săvineştilor, dar întăriţi sufleteşte de rugăciunile părintelui Munteanu.