x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Aroma pentru suflet

Aroma pentru suflet

18 Ian 2005   •   00:00

INVATATURILE MATUSII
Sufrageria intima a matusii te imbie sa te opresti sa bei un ceai
Dragii mei, nu a mai fost atat de cald in luna lui Gerar de cand ma apropiam de 30 de ani. Ce vremuri! La fel de insorite. Bunul meu Hristea era si el alaturi de mine pe timpul acela. Imi aduc aminte... Doamne, parca era ieri... A venit la mine cu o creanga de liliac alb! In luna lui ianuarie. O furase dintr-o gradina, special pentru mine.

Apoi, cand el nu a mai fost, parca fiecare luna de iarna era din ce in ce mai friguroasa, viscolele erau din ce in ce mai puternice, gerul parca ma ardea si mai tare. Eram singura si nu aveam prea multe de facut in serile de iarna cand zapada imi batea in fereastra. O ignoram, de cele mai multe ori. Dar dimineata, cand trebuia sa plec la serviciu, dadeam cu nasul de ea, si lipsa lui Hristea ma coplesea o data cu valul de nea care voia sa ma darame. Si ma intorceam in micul meu apartament.

Singurul remediu impotriva tristetii si a singuratatii ramanea o ceasca fierbinte de ceai. Imi ramasese de la soacra-mea un ceainic din portelan care avea doar doua cescute. Ni-l facuse cadou de nunta si am avut grija de el cu strasnicie. Beam din cescute doar noi doi. Dupa ce am ramas doar eu, am lasat canuta lui pe masa. Nu este nevoie de un anume ceai. Fiecare are o aroma preferata care ii poate da starea pe care o cauta. Pentru mine o cana de ceai fierbinte, cu doua bucati de zahar cubic, este remediul impotriva oricarei stari de rau. Ceaiul de tei, seara inainte de culcare, ceaiul negru dimineata, ceaiul de orice fel pentru un suflet ranit.

Si in zilele acestea calde astept cu nerabdare sa ninga. Sa ma asez la masuta mea din sufragerie, sa pun ceainicul pe masa, cescutele, zaharul cubic... Sa ma asez pe canapeaua de velur... Aroma ceaiului sa se imprastie in camarutele apartamentului meu micut... Sa vad iar cum zapada imi bate la fereastra... Si sa o ignor citind o carte buna sau ascultand romantele ce imi umpleau sufletul de liniste... Si cu fiecare inghititura de ceai sa pasesc pe drumul spre anul acela cand era la fel de cald ca acum si bunul meu Hristea furase o creanga de liliac alb pentru mine. (Matusa Elvira)

CEAI DE MIGDALE
Click pentru a mari imaginea
  • INGREDIENTE: 4 pliculete de ceai, o jumatate de lingurita de coaja de lamaie data pe razatoare, o jumatate de cescuta de zahar, doua lingurite de suc de lamaie, o lingurita de esenta de migdale, un sfert de lingurita de esenta de vanilie, 4 cani de apa.

  • PREPARARE:
  • Puneti pliculetele de ceai si coaja de lamaie impreuna in apa, ca sa fiarba timp de 4 minute. Apoi adaugati zaharul, sucul de lamaie si esentele de migdale si vanilie. Serviti acest fel de ceai foarte fierbinte. E numai bun in serile reci de iarna.

    SFATURI
    CALDUT. Cand ai probleme cu gatul, nu bea ceaiul foarte fierbinte, ci caldut! Desi ai senzatia ca temperatura ridicata iti amorteste zona inflamata, efectul real este contrar. Lichidul fierbinte distruge anticorpii si irita peretii esofagului, intarziind vindecarea.

    ABURI. Inainte de a bea, inhaleaza aroma degajata de aburi. Uleiurile volatile au efect calmant sau stimulator, iar daca esti bolnav, iti desfunda caile respiratorii.

    MIERE. Chiar daca iti place ceaiul mai dulce, renunta sa-i adaugi zahar, fiindca are destule efecte nocive. Eventual, foloseste miere sau un indulcitor.

    APA PLATA. Apa de la robinet contine o multime de impuritati, care se distrug doar partial prin fierbere. Atat pentru a pastra pura aroma bauturii, cat si pentru sanatatea ta, foloseste, pe cat posibil, apa plata sau cea de izvor.

    AROMA. Combinatia cu lamaie, miere si cativa stropi de lapte ajuta, de asemenea, la aromatizarea bauturii.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul ceai aroma