x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Astazi va fi viscol, si de maine, ger

Astazi va fi viscol, si de maine, ger

03 Feb 2005   •   00:00

VREMEA
Dupa ninsoarea viscolita de astazi din Baragan, Dobrogea si sudul Moldovei, vremea se va raci si va deveni geroasa noaptea si dimineata, cu temperaturi sub - 20°C, indeosebi in centrul tarii.
  • Partieee! - Sfarsit de saptamana cu multa zapada

    COMENTARIUL SPECIALISTULUI
    Dupa ziua de astazi de iarna deosebita in sud-estul si estul tarii, cu ninsoare viscolita in Baragan, Dobrogea si sudul Moldovai, cresterea presiunii atmosferice ca urmare a dezvoltarii dorsalei Anticiclonului Siberian spre vest, vremea va fi deosebit de rece, geroasa indeosebi noaptea si dimineata. Cerul mai putin noros, aerul mai rece venit dinspre nord-est, vantul slab si existenta stratului de zapada vor determina pierderea de caldura si scaderea temperaturii spre dimineata pana la valori de sub - 15 … - 20 de grade in depresiunile intramontane din Carpatii Orientali, dar pe alocuri in Depresiunea colinara a Transilvaniei. Ziua, cu greu temperatura aerului se va apropia de 0 grade in Banat.

    BUCURESTI
  • maxima: -2°C
  • minima: -10°C

    Azi:
    Cerul va fi mai mult noros si indeosebi ziua va ninge, iar vantul va mai prezenta intensificari. Noaptea, aceste fenomene vor slabi treptat. Temperatura maxima va fi de - 3... - 2 grade, iar minima de - 10 ... - 8 grade.

    Maine:
    Vremea va fi rece, geroasa noaptea si dimineata. Cerul va fi temporar noros, iar vantul, in general slab. Temperatura maxima va fi de - 5 ... - 3 grade, iar minima de - 14 ... - 12 grade. Indeosebi noaptea si dimineata va fi ceata, asociata cu chiciura.

    Poimaine:
    Vremea va fi rece, geroasa noaptea si dimineata. Cerul va fi temporar noros, iar vantul va sufla slab. Temperatura maxima va fi de - 8 ... - 6 grade, iar minima se va situa in jurul valorii de - 16 grade. Noaptea si dimineata se va produce ceata asociata cu depunere de chiciura.
  • MARAMURES
    Azi:
    Maxime: - 2°C, minime: - 15°C. Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata, cu cer variabil si ninsori izolate, seara.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si local va ninge slab. Vremea va fi geroasa. Maxime: - 3°C si minime: - 19°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata, cu cer variabil. Maxime: - 3°C si minime: - 15°C.

    CRISANA
    Azi:
    Maxime: - 2°C, minime: - 15°C. Cerul va fi variabil si doar izolat va ninge spre seara. Cerul va fi variabil.

    Maine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si local va ninge slab. Maxime: - 2°C si minime: - 15°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi geroasa noaptea si dimineata. Maxime: - 1°C si minime: - 14°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Maxime: - 2°C, minime: - 22°C. Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata si local va ninge.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi geroasa noaptea si dimineata. Maxime: - 2°C si minime: - 25°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata, cu cer variabil. Maxime: - 2°C si minime: - 27°C.

    BANAT
    Azi:
    Maxime: - 1°C, minime: - 14°C. Cerul va fi variabil si local va ninge slab. Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata.

    Maine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si doar izolat va ninge slab. Maxime: - 2°C si minime: - 14°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil si izolat va ninge slab. Vremea va fi geroasa. Maxime: 0°C si minime: - 13°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Maxime: 0°C, minime: - 11°C. Cerul va fi temporar noros si, izolat, ziua va ninge slab.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si izolat va ninge slab. Dimineata va fi chiciura. Maxime: - 2°C si minime: - 13°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata, cu cer variabil. Maxime: - 2°C si minime: - 15°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Maxime: - 1°C, minime: - 12°C. Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata, iar vantul va viscoli spulberand zapada.

    Maine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata si va fi chiciura. Maxime: - 2°C si minime: - 15°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil si doar izolat va mai ninge slab. Maxime: - 5°C si minime: - 17°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Maxime: 0°C, minime: - 9°C. Cerul va fi temporar noros si ziua va ninge. Vantul va viscoli ninsoarea.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si se va depune chiciura dimineata. Maxime: - 8°C si minime: - 16°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata, cu cer variabil. Maxime: - 3°C si minime: - 14°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Maxime: - 3°C, minime: - 18°C. Cerul va fi innorat si va ninge, iar vantul va viscoli spulberand zapada.

    Maine:
    Vremea va fi geroasa noaptea si dimineata si se va depune chiciura. Maxime: - 3°C si minime: - 20°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil si ziua va ninge izolat in sud. Maxime: - 6°C si minime: - 17°C.

    LA MUNTE
    Astazi (vineri)
    Vremea va fi rece, geroasa noaptea si dimineata. Cerul va fi mai mult noros si va ninge ziua in Carpatii Orientali si Meridionali, si noaptea indeosebi in Muntii Banatului si pe alocuri in Muntii Apuseni. Vantul va sufla in general moderat, cu unele intensificari indeosebi in Carpatii Orientali si de Curbura, viscolind zapada. Temperatura aerului va continua sa scada usor.

    Maine (sambata)
    Vremea va fi rece, geroasa indeosebi noaptea si dimineata. Cerul va fi variabil cu unele innorari in Carpatii Occidentali si nordul Carpatilor Orientali, unde va ninge slab. Vantul va sufla slab pana la moderat. Pe vai si in depresiuni local va fi ceata asociata cu depunere de chiciura. Temperatura aerului va continua sa scada usor, mai ales in depresiuni.

    Poimaine (duminica)
    Vremea va fi rece, geroasa noaptea si dimineata. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. In zonele joase va fi ceata asociata cu depunere de chiciura. Regimul termic va fi stationar la valori coborate.
  • ×