x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Auto news

de Sebastian S. Eduard    |    21 Mai 2010   •   00:00
Le Figaro
Renault se bazează mai mult ca niciodată pe succesul Dacia, în condiţiile în care criza economică a accentuat preferinţa populaţiei pentru maşini simple şi ieftine, scrie Le Figaro. "(Dacia - n.r.) este maşina cu cel mai mare progres în Europa în ultimii trei ani. Criza a accentuat o tendinţă de fond: consumatorii vor maşini mai simple, care nu le depăşesc nevoile, şi mai ieftine. Renault a răspuns acestui trend lansând Loganul, Sandero şi, recent, Duster 4X4, care se bucură de cerere foarte mare. Vom îmbogăţi gama în viitor", a declarat directorul delegat pentru operaţiuni al Renault, Patrick Pelata, într-un interviu acordat Le Figaro.

Renault-Nissan electric
Renault-Nissan a investit până în prezent patru miliarde de euro în dezvoltarea primului model de automobil electric, care va fi lansat pe piaţă la sfârşitul acestui an, a declarat directorul general al alianţei, Carlos Ghosn. "Patru miliarde de euro au fost deja alocate sau cheltuite pentru acest proiect", a afirmat Ghosn, precizând că fondurile vor fi majorate până la sfârşitul anului 2012. Prima maşină electrică a Nissan, Leaf, va fi lansată în decembrie în SUA şi Japonia şi până în martie 2011 în Europa, notează AFP. Compania niponă estimează că din 2013 va produce 500.000 de unităţi anual.

Tratamente pentru motor
Până una-alta, cum nu ne luăm vreo electrică, e cazul să întreţinem ce avem. O veste bună vine de la firma Motecx, care a lansat în România Motecx Power - tratament complet pentru sistemul de alimentare. Băieţii susţin că astfel emisiile poluante scad cu 20-60%, tratamentul te ţine 20.000 de km, iar consumul de carburant scade cu maxim 15%. Vorba românului: vom testa şi vom vedea!

×
Subiecte în articol: auto