x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Avantajul poligltului

0
Autor: Toma Roman Jr 02 Sep 2007 - 00:00
Avantajul poligltului


Imediat după anul 2000 cunoscusem nişte oameni de afaceri cehi care voiau să-şi extindă in Romănia o afacere axată pe metalurgie. Le picasem ălora drept băiat simpatic şi voiau să mă amploaieze drept un fel de şef de PR, dacă se decideau să bage bani in Romănia.

Imi şi trasaseră o primă sarcină, să le aduc undeva, lăngă Praga, un grup de demnitari şi şmecheri ardeleneşti (cinci la număr) din cele două judeţe in care işi programaseră să cumpere oarece fabrici. Cum domnii transilvani voiau să-şi rodeze gipanele am fost delegat, impreună cu Marek, un fost miner din Boemia, devenit om de incredere al patronului ceh, să-i duc la destinaţie.

Apreciere. Imediat cum am trecut graniţa in Ungaria mi-am dat seama că le pot fi de un real folos domnilor pe care-i insoţeam. Unul dintre ei avea impresia că ştie vag ungureşte şi după o tentativă nereuşită să-şi cumpere un ghiul frumos din oraşul Mako m-a rugat: "No, dom’le Roman, noi săntem ceva mai clasici şi nu cunoaştem engleză, numa’ puţăn fraceza. Nu vrei dumneata să ne faci cumpărăturile?"

Aşa am devenit omul lor pentru shopping, chestie care mi-a adus dreptul de a mă adăpa gratis de la sticlele cu palincă pe care oamenii le cărau după ei ("no, un protocol!"), potoluri pe spezele lor sau, in unele cazuri mai complicate (cum a fost atunci cănd a trebuit să negociez cumpărarea unei bărci gonflabile cu motor din Slovacia), chiar comisioane din valoarea mărfii. Şi eu mă miram ce minuni pot să fac cu engleza mea destul de poticnită.

Ajunşi in Cehia, mi-a fost cam ruşine. Cu toate că unul dintre investitori vorbea bine franţuzeşte, nu reuşea să se inţeleagă cu noii mei amici, care se dovedeau plută la orice limbă străină. A trebuit să iau parte la negocierile de afaceri, adică să traduc cum domnii serioşi de la Ardeal cereau de la obraz şpăgi la modul "No, rogu-te, spune la patronu’ ăl mare că aş ave nevoie de o Skoda pe motorină la fetiţa me de douăzăci şi cinci de ani care se mărită!" sau "Am auzăt că de aici se face vacanţe mai ieftine la Cuba... Nu ii o problemă pentru ei... Aruncaţi o pastilă!". De multe ori evitam să traduc milogelile astea şi răspundeam petenţilor vag, cu de la mine putere, chestii de genul: "Cehul a zis că ia in calcul şi se găndeşte la ce vreţi, o să vă comunice el mai tărziu." In rest, mă simţeam bine, fiindcă imediat cum ajunsesem, gazdele ne dăduseră căte un plic cu o sumă destul de mare de bani, de căciulă, pretextănd că sunt pentru un suc sau un hot-dog, atunci cănd ne plimbăm singuri. Am reuşit, pe picături, să văd o parte din Praga, am intrat la vreo două muzee, ba chiar mi-am cumpărat o sabie autentică de husar de la un magazin de obiecte vechi.

Catastrofa. Cehii ni-l mai dăduseră drept companion, pe lăngă Marek, pe junele inginer Jaroslav, un ins foarte simpatic, care in penultima seară de stat acolo, ca să destindă atmosfera, s-a găndit să ne ducă la o cărciumă cu strip-tease. Amestecasem oarece specialităţi alcoolice locale, griotka şi kontuşkova, şi eram atăt de prins de cele două blonde care se incolăceau una de alta sau de bara de pe scenă, că nu prea mai eram atent la ce se petrece in jurul meu. Mă şi vedeam făcut sandviş intre stripteuse. Am fost trezit din visare de inginerul Jaroslav: "Mister Roman, catastrofaaa! Big trouble!". Mi-a zis precipitat că domnul M., un demnitar din delegaţie, a ajuns nu se ştie cum la poliţie. Intr-adevăr, de vreo oră nu-l mai văzusem pe acel cetăţean. I-am lăsat pe ceilalţi cu Marek şi eu impreună cu inginerul am plecat val-vărtej spre secţia de poliţie din apropiere. Acolo mi-am găsit compatriotul cu o mutră tristă, uşor năuc, in timp ce doi poliţişti cehi il arătau cu degetul şi rădeau. L-am intrebat ce a făcut şi mi-a spus pe sub mustaţă, cu un aer ezitant: "No... dumnevoastră ştiţi că io nu cunosc engleza... M-am incălzit la striptis... Am ieşăt să-mi iau ţăgări... Am văzut doo care păre curve... Aşe blonduţe dă-le nevoie... No, cum era să le zăc că vreu... Le-am arătat p...!".

Din fericire, caralii locali se distrau aşa de bine pe seama metalimbajului romănului, că au renunţat să-i mai deschidă un proces de ultraj contra bunelor moravuri. L-am dus la hotel, căci declarase cuminte că nu mai vrea aventuri sexuale şi că e foarte obosit. Eu m-am intors la cărciumă, de unde spre dimineaţă, fiindcă imi mai rămăseseră destule coroane cehe, am plecat la hotel cu Ruzena, una dintre stripteuse, care vorbea binişor engleza şi nici nu costa prea mult. Afacerea pentru care mersesem acolo nu a ieşit, fiindcă cehii au preferat in cele din urmă să bage bani in spaţiul ex-sovietic.

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul

Serviciul de email marketing furnizat de