x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Avante (Forte) LPi Hybrid şi Kia Forte Hybrid – soluţii pentru ocolirea taxei auto

Avante (Forte) LPi Hybrid şi Kia Forte Hybrid – soluţii pentru ocolirea taxei auto

de Sebastian S. Eduard    |    20 Mar 2013   •   18:50
Avante (Forte) LPi Hybrid şi Kia Forte Hybrid – soluţii pentru ocolirea taxei auto

Poluarea excesiva, încălzirea globală, epuizarea resurselor naturale reprezintă probleme majore ale mediului şi prin urmare, răstoarnă standardele în construcţia automobilelor. Unii optează pentru motoarele diesel, mai puţin costisitoare în privinţa preţului carburanţilor. Alţii preferă maşinile electrice, dar, să recunoaştem, ţara noastră încă nu are infrastructura necesară pentru aceste automobile. O altă cale este cea a automobilelor hibrid. Fiecare ştie câţi bani are în buzunar şi îşi va face propriul calcul. La costurile extrem de mici de exploatare se mai adaugă un avantaj: conform noilor reglementări, autoturismele hybrid sunt scutite de taxa de poluare.

Recent, pe piaţa românească au poposit două modele interesante. Este vorba de  Avante (Forte) LPi Hybrid şi Kia Forte Hybrid, două modele care, deşi au fost lansate la Salonul Auto de la Seul în 2009, ajung abia acum la noi.

Avante (Forte) LPi Hybrid, de exemplu, este un automobil hibrid la care un motor electric de 15kw, acţionat de un pachet de baterii Lithium Ion Polymer, se adaugă motorului cu ardere internă de 115CP. Se ajunge astfel la un total de 140CP şi un consum mediu declarat de 5,6l/100km. Surpriza abia acum urmează, pentru că motorul “clasic” merge cu GPL, ceea ce face ca un consum combinat baterie+ GPL să devină extrem de atractiv din punctul de vedere al preţului. Maşina este dotată cu frânare regenerabilă, sistem stop&go şi eliberează în mediul ambiant cu 90% mai puţine noxe decât un automobil obişnuit. Intreg sistemul hybrid este garantat de Auto Asia Trading 10 ani.
Caracteristici asemmănătoare putem întâlni şi la modelul Kia Forte Hybrid.

×