x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Boluri decorative

Boluri decorative

15 Feb 2007   •   00:00
MEREU VERDE
Vase deosebite, flori gratioase si uneori frunze, lumanari parfumate care plutesc pe apa, pietricele decorative - iata "ingredientele" unui bol decorativ reusit. Savurati momentul de relaxare si bucurati-va de decorul realizat

De cate ori vrem sa ne bucuram cu adevarat de un moment ne gandim cum sa-l infrumusetam. Daca vrem sa ne bucuram de masa alaturi de persoane dragi sau daca vrem sa ne relaxam dupa o zi grea la munca, putem sa folosim bolurile decorative cu flori si lumanari parfumate.

Bolurile si florile

Vasele sunt alese dupa gustul fiecaruia si pot fi ceramice sau din sticla. Vasele ceramice sunt de obicei decorate la exterior cu motive florale naturale sau stilizate. Cele din sticla prezinta avantajul ca fiecare element care se va afla in ele va fi vizibil si deci combinatia va fi mai atragatoare. Din pacate, ambele se pot sparge usor. Nu la fel de frumoase sunt vasele din material plastic.

Pariez ca ati vazut de multe ori boluri cu petale de trandafir sau cu mici crengute de trandafir. Dar puteti sa folositi multe alte plante interesante ca forme si culori sau care au si un parfum placut. Kalanchoea este o planta simpatica, are culori clare si puteti sa taiati o crenguta cu flori fara sa-i stricati frumusetea. Mai puteti folosi flori sau petale de begonia sau orice alta planta care va place. Uneori nu-s de neglijat nici frunzele plantelor, mai ales toamna, cand unele capata o nuanta de ruginiu atat de placuta.

Lumanarile

Pentru bolurile decorative se folosesc lumanari care plutesc si in cazul in care florile nu sunt parfumate, atunci se aleg lumanari parfumate. Si aici e bine sa fiti atenti la culori, forme si parfum. Daca va cumparati elementele amintite din mai multe locuri, "sincronizarea" lor poate deveni dificila. In unele situatii puteti sa folositi pietricele decorative sau margele. Daca vreti sa pastrati aranjamentul pentru mai multa vreme, nu uitati sa schimbati apa din cand in cand.

Atat cat trebuie!

Asa cum v-am spus si cu alte ocazii, incercati sa nu aglomerati tot felul de elemente de teama senzatiei de gol. Daca aveti un bol mic, atunci cateva pietricele decorative si o crenguta cu flori sunt mai mult decat suficiente. Daca vasul este mai mare, nu va grabiti sa puneti de toate in el. Cateva crengute de mici dimensiuni si doua sau trei lumanarele vor fi exact ce trebuie. Renuntati la pietricele, margele sau alte elemente si folositi exact ce va trebuie pentru a accentua acel ceva pe care vreti sa-l transmiteti.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul decorative