x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ceremonial nocturn la Bran

Ceremonial nocturn la Bran

de Simona Chiriac    |    28 Oct 2010   •   00:00
Ceremonial nocturn la Bran

Castelul Bran şi Primăria Bran au ­organizat în zilele de 23, 24 şi 25 octombrie sărbătoarea de sorginte precreştină Focul lui Sumedru. În jurul unui imens rug funerar, aprins de tinerii din zona Bran, se adună întreaga suflare a satului, strigă în cor: „Hai la Focul lui Sumedru", iar femeile dau de pomană mere, covrigi, nuci şi băutură. La plecare sătenii iau acasă cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile.


Odiseea culinară
Un american din Oklahoma se pare că a găsit soluţia prevenirii apariţiei obezităţii la copii. Pur şi simplu a inventat mai multe ustensile de bucătărie care pot transforma cele mai nutritive şi sănătoase fructe şi legume în... cuburi pentru construcţii. Cu alte cuvinte, masa unui copil poate deveni cadrul de desfăşurare al unei Odisee spaţiale cu roboţi, nave cosmice, arme care distrug duşmanii în doar câteva clipe sau supermaşini de curse. Părinţii nu au altceva de făcut decât să asculte dorinţele copiilor şi să intre în joaca lor.


Ziua ­Mondială a Femeii
5989-134871-bucate03_126.jpgVineri, 15 octombrie, locuitorii comunei Conţeşti, judeţul Dâm­boviţa, au sărbătorit Ziua Mondială a Femeii în Mediul Rural. Organizat de Fundaţia Uma­nistă Dr Mioara Mincu şi Primăria Co­munei Conţeşti, evenimentul, ajuns la cea de-a X-a ediţie, s-a desfăşurat la baza sportivă din localitate. A avut loc şi un concurs gastronomic la care au participat gospodinele din comună cu câte o prăjitură făcută în casă, urmat de o degustare din produsele toamnei.


Gustare ideală pentru anotimpul rece
A venit toamna şi o dată cu ea au apărut primii copaci cu frunze arămii, dar şi vântul care a de­venit rece şi ne ţine mai mult prin case. Clipele petrecute în natură, alături de cei dragi, au devenit din ce în ce mai rare. Tnuva Cottage ne invită la un picnic tomna­tic compus de savuroasa brânză ce poate fi mân­cată simplă ori întinsă pe pâine şi însoţită de câteva măsline verzi. Mmmm, delicios!


Cea mai mare enchilada
În Izatapalapa, o suburbie a oraşului mexican Ciudad de Mexico, a fost preparată duminică, 17 octombrie, cea mai mare enchilada din lume, au anunţat reprezentanţii Guinness World Records, citaţi de thesun.co.uk.
Preparatul, specific bucătăriei mexicane, a avut peste 70 de metri lungime, a cântărit mai mult de 1,5 tone şi a fost făcut din: ceapă albă, foi de tortilla, fructe de avocado, tomate verzi, suc de tomate, ardei iute, brânză şi smântână.


De şase ori brânză
5989-134872-bucate03_127.jpgUn restaurant din New York a inclus în meniu un nou sortiment de ­pizza, ce are ­printre ingrediente şase tipuri de brânză: ­mozzarella, feta, provolone, ­cheddar, parmezan şi ­asiago. De ase­me­nea, blatul este foarte aromat, astfel încât combinaţia de brânză şi mi­rodenii devine irezistibilă. Nici preţul nu se lasă mai prejos, clienţii având de plătit aproximativ 6 dolari. Intrarea pe piaţă a acestui sortiment de pizza a fost precedată de o întâlnire între producătorii de brânză şi clienţi, chiar în incinta restaurantului.

×
Subiecte în articol: food world