Chiloţii altui cetăţean

Cu Mirela tratam un mare amor atunci cănd lucram la un cotidian destul de ramolit, unde conta mult mai mult să atărni in redacţie "la program" decăt ce produceai concret. Cel mai tare mă enerva că trebuia să ajung acolo la nouă dimineaţa fix, altfel ieşea scandal.

Â

Mirela prefera să stăm peste noapte la ea acasă, locuia in Berceni, destul de aproape de şcoala unde era profesoară. Eu, cavaler nevoie mare, ii făceam pe plac şi treceam destul de des pe la ea. Doar in week-end, cănd spărgeam ceva mai mult timp prin diverse locuri de pierzanie din centru, se milostivea şi campa şi pe la mine.

Â

Probleme

In timpul săptămănii petreceam nişte nopţi destul de interesante. Juna, ceva mai mică decăt mine, roşcată cu ochi verzi, se mişca destul de bine. Se simţea că-i place să o pună, răvăşeam destul de rău patul, iar ea era plină de voluptate. Vorbea ca un camionagiu in călduri, treabă destul de excitantă. Ne imbărligam de trei-patru ori şi adormeam, epuizat pe la cinci dimineaţa. Nu reuşeam să mă trezesc pe la şapte jumătate, căt să am timp să ajung acasă să mă schimb şi să aterizez la redacţie in timp util. Aveam un şef de secţie destul de idiot, care nu putea să mă sufere de cănd mă contrazisesem cu el intr-o sedinţă de sumar pentru o aiureală, ceva despre averea ilicită a unui demnitar PSD. Ăla mă aştepta la cotitură şi a fost foarte bucuros cănd a avut ocazia să-mi ardă vreo două sancţiuni pe motiv că intărzii la muncă. Imi văzusem bugetul serios periclitat şi mă găndeam la o soluţie. M-am perpelit vreo săptămănă, m-am sfătuit cu Mirela, care in ruptul capului nu voia să rămănă peste noapte, in zilele lucrătoare la mine, şi pănă la urmă mi-a trecut prin cap o idee salvatoare. Mi-am adus la ea acasă o parte din efectele personale, chiloţi, ciorapi, tricouri, dar şi un ceas deşteptător care făcea la fel de urăt ca sirena lui Vasile Roaită in luptă cu burghezo-moşierimea. Aşa am reuşit să scap de alte belele financiare. Mă trezeam pe la opt şi plecam direct la redacţie, ajungeam la timp şi animalul de şef nu mai avea motive să facă precum vaporul şi locomotiva.

Â

Aceeaşi culoare

Relaţia cu Mirela mergea relativ bine, dar devenise destul de domestică. Ajunseserăm in faza in care luam molcom cina, povesteam ce ni s-a intămplat pe la muncă, făceam dragoste numai de vreo două ori şi ne culcam. Ea avea şi oarece gănduri maritale, tot trăgea să mă ducă vreo căteva zile in localitatea ei de baştină din judeţul Olt să-mi prezinte părinţii şi restul familionului. Nu-mi prea treceau prin cap gănduri serioase, aşa că tot temporizam şi amănam "intălnirea de gradul trei". Ca să nu dau nas in nas cu ăia, mă ceream de la redacţie in tot felul de deplasări spre sfărşitul săptămănii. După una dintre ele, un amic binevoitor, ca toţi prietenii, mi-a spus că i s-a părut că o văzuse pe Mirela intr-un club "de fiţe", giugiulindu-se cu un gras. Nu am dat importanţă poveştii, am intrebat-o pe amoarea mea intr-o doară cum s-a distrat in sămbăta respectivă şi mi-a răspuns că işi vizitase o fostă colegă de liceu, ajunsă şi ea prin Bucureşti. Nu am mai insistat. Peste căteva zile am plecat intr-o delegaţie destul de lungă şi obositoare pe lăngă Arad. Trebuia să scriu o anchetă despre o haldă de steril presupus radioactiv. Am fost obligat să mă văd cu o groază de lume, să umblu prin multe locuri. Cănd am pornit inapoi spre Bucureşti eram făcut varză de oboseală.

Â

Totuşi, faptul că nu avusesem activitate sexuală vreme de patru zile m-a făcut să-l rog pe şoferul ziarului să mă scape in Berceni, acasă la Mirela. Am făcut rapid un duş, după care mi-am intors prietena cu cracii-n sus şi am interacţionat cu ea plin de o vigoare de care nu credeam că aş mai fi fost in stare. Am adormit buştean la scurt timp după ce am finalizat.

Pe vremea aceea eram fericitul posesor al unui stoc mare de chiloţi albaştri, cumpăraţi ieftin de la nişte domni chinezi. Cu tot ceasul deşteptător m-am trezit destul de greu. Am dat fuga la dulapul cu efecte personale, am aruncat pe mine un tricou şi mi-am pus nişte chiloţi la fel de albaştri ca ai mei, dar aşa de mari, că puteau să-mi ţină loc şi de pardesiu. Am făcut imediat o conexiune, am presupus că informaţia cu grasul era validă. Am numărat perechile de chiloţi din dulap, lipsea una dintr-ale mele. M-am dus la Mirela, care pregătea o cafea, cu corpul delict in mănă, i l-am aruncat in nas şi i-am spus: "Aştia-s chiloţii altui cetăţean!".

Mi-am străns calm ce aveam la ea şi am plecat abătut spre redacţie. Pe drum mi-a mai trecut tristeţea cănd m-am găndit căt de tare l-au străns pe umflat chiloţii mei, pe care-i luase din greşeală.