x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Congresul Vinului

Congresul Vinului

27 Iun 2007   •   00:00

O delegaţie din Romănia a participat la cel de-al XXX-lea Congres al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, de la Budapesta.

O delegaţie din Romănia a participat la cel de-al XXX-lea Congres al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, de la Budapesta, informează un comunicat al Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole. Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi profesionale, specialişti din cercetare şi din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile. In cadrul Congresului au fost organizate dezbateri pe şase secţiuni diferite şi au avut loc schimburi de experienţă intre membrii din diferite ţări.

×
Subiecte în articol: food world