x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dejun pe iarba

0
07 Iun 2005 - 00:00

  • de TUDOR CIRES
  • GURMANDUL IN BUCATE
  • Iunie. Vremea cand infloresc teii si poti numara stelele, tolanit in cerdac. Anotimp simfonic, natura-templu. Baudelaire... E vremea cand ne hotaram sa fugim de acasa. O raita prin paradisul week-end-urilor gurmande nu poate ocoli locul de la marginea padurii unde-i sta cel mai bine gratarului-heruvim. Duminica trecuta am gasit un colt de paradis: intre copaci si luciul de apa - o intindere de iarba pe care ne-am instalat tabara impreuna cu prietenii nostri: Mihai, Dora, Marius, Cristina, Mihnea si Raluca. Doua familii de artisti si colectionari, pentru care ceremonialul mesei la iarba verde a fost o opera de arta. Si aminte-mi aduc de "Dejunul pe iarba" al lui Manet... La inceput, gratarul pare o cantitate de fier ignobila.
    Fixat pe trei picioare, umplut cu crengi uscate si carbuni, el poate deveni insa personajul principal al zilei. Am asezat mai intai pe gratarul incins carnea de porc taiata in felii groase de un deget, fezandata mai inainte intr-un bait de ulei, otet si mirodenii. La foc bun, carnea s-a prajit in jumatate de ora. Dora, Cristina si Raluca au avut grija ca friptura sa nu se arda, intorcand-o o singura data, atunci cand deasupra a inceput sa se albeasca. Am prajit in continuare pulpele de pui impanate cu usturoi si ardei, carnatii grosi si subtiri (intepati din loc in loc pentru a iesi zeama), apoi micii, dupa reteta clasica romaneasca. Cand a ramas loc pe gratar, am strecurat ciuperci, ardei, gogosari, ceapa uscata si felii de vanata. Dupa ce toate acestea au fost gata, am asezat, unul langa altul, pastravii proaspeti, stropiti cu putin ulei si sare.

    Raluca si Cristina au grija gratarului, in vreme ce Mihai le priveste de dupa sevalet. Rusty, labradorul, e pus la grea incercare...

    ARTISTII. Fumul picant al gratarului l-a pus la grea incercare pe Rusty, labradorul Ralucai. Foarte civilizat, cainele a avut rabdare sa priveasca bucatele sfaraind, minute in sir, alegandu-se in final, doar cu o strachina de Chappi. Prietenul cel mai bun al lui Rusty a fost Mihnea, tancul lui Marius, care, dupa ce i-a facut cainelui un portret in carioca, i l-a pus in fata intrebandu-l candid: "Asta esti tu. Iti place?" La picnicul de duminica toti am fost artisti. Marius si-a amintit de premiile sale pentru caricatura sarjand, ici-colo, atitudini involuntare, dand indicatii pretioase fotografului nostru. De Mihai ce sa mai vorbesc?
    Cu bereta de Barbizon, asezat la sevalet, el a reusit sa picteze doua tablouri, cat am pregatit noi masa. Din vorba in vorba, ne-a spus ca un pictor trebuie sa mearga in "plein air", macar o data in fiecare anotimp. Lui Mihai ii place "sa respire natura": "La BarIelona am vazut lucrarile de debut ale lui Picasso. Sunt niste peisaje de zici ca-i Andreescu." Mihai e de undeva de pe langa Falticeni si i-ar placea sa deschida o tabara de pictura in satul natal. "Sa vinzi un tablou inseamna azi sa supravietuiesti o perioada de timp. Il invidiez pe Cezanne ca a avut o renta si a putut picta fara sa se gandeasca la ziua de maine. Eu am plecat in 1989 cu sevaletul dupa mine in Europa, iar in 1995 eram mai cunoscut in Elvetia si in Suedia decat in Romania."

    Discutiei noastre i se adauga aprecierile lui Marius, care e de parere ca in Romania mediul artistic mimeaza comportamentul din "afara". Daca in vest e la moda un anumit produs artistic, tendinta este sa apara si in Romania, unde se vinde cu un pret de cost mai mic: "Avem artisti de mare talent dar, undeva, e un scurt-circuit. Necesitatile moderne nu se conexeaza cu adevaratii creatori. Se construieste mult dar e preferat kitsch-ul. N-avem nici servicii care sa puna artistul in contact cu beneficiarul..." Mihai ne priveste din marginea sevaletului. N-a terminat tabloul iar noi il asteptam, inca, cu masa... Intre timp Marius ne mai povesteste despre colectia lui de suveniruri si obiecte de arta: "Sunt sentimental. Am o colectie intelectuala, fara scop financiar. Nu-mi pun problema "cu cat pot sa-l dau?"." Vorbim despre kitsch, despre rafinament in arta...

    Ne infruptam din carne la gratar (Doamne, nu exista savori mai desavarsite!), mici, carnaciori si legume coapte...

    "RETETA" DE PICNIC. La cativa pasi, masa s-a incarcat cu antreuri de cas, telemea si rosii, care ne cheama. Suntem laolata si inchinam un pahar cu vin basarabean pentru tinerete vesnica. Ne infruptam din carne la gratar (Doamne, nu cunosc savori mai desavarsite!), mici, carnaciori si legume coapte, dar si din salata de cruditati. Aducem si pastravul, punem apoi pe masa fructele si cafeaua. O stare de liniste ne cuprinde, redescoperim oglinda cerului, inaltimea ierbii si furnicile strecurate sub guler. Pe patura, sporovaim despre "reteta de picnic". Intrebare: Ce trebuie sa gatim cand iesim in natura? Raspunde Mihai: "Ce avem, placerea e mare. Doi mici, un ou. Stii, vorba ceea: "au mancat dintr-un ou, dar au dus-o bine toata viata"...
    Chiar daca facem tocatura din frunze, oricum e bine, important e sa ne amintim ce bun era ligheanul acela cu salata de frunze, in care credeam ca am pus usturoi de padure, dar era patrunjel de Valea Seaca." Marius ce crede? "Omul, cand iese in natura, trebuie sa fie sincer, spune el. Sa aiba totul pentru sine, nu ca sa-l vada lumea. Imi displace genul celor care isi iau la iarba verde tot ce au mai bun in casa. La noi nu mai exista bunul simt, grija fata de mediul celuilalt. Cei mai multi vor sa aiba la iarba verde focul cel mai mare, muzica cea mai tare, bautura cea mai buna, masina cea mai traznet, pe care s-o spele la malul apei.
    E o mitocanie. Oamenii acestia transpun la picnic ce au acasa, la bloc. La picnic insa, iti trebuie o stare de spirit, de liniste, de smerenie chiar, pentru ca trebuie sa intelegi ca nu poti domina natura...." Vorbim din nou despre mancare si incepem sa ne laudam cu ce ne-a placut. Cadem de acord ca toata masa noastra la iarba verde a fost reusita. Gratarul insa a avut farmecul lui. "Gratarul romanesc, spune Mihai, nu se potriveste cu nici un barbecue. Nici in Elvetia, nici in Belgia, nu mi-am putut face mititei ca acasa". "In gratar e o caldura potolita de carbune", intervine si Marius. "E o cutie de foc intre pamant si cer"...

    Nu putem conversa prea mult pentru ca ni se aduce tabloul pictat in tuse frante de galben, verde si albastru, imagine stroboscopica a verii. "Te-ai gandit care va fi titlul panzei?", il intreb pe Mihai. "Fireste", raspunde el. "Unul singur: "La picnic, cu prietenii"..."

    P.S. A doua zi aflam ca, intors acasa, micutul Mihnea le-a facut un picnic de apartament si familiilor sale de jucarii!
    Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   mihai,   marius,   iarbă

    Serviciul de email marketing furnizat de