x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Detroit 2011: Chevrolet a prezentat noul Sonic/Aveo Sedan

Detroit 2011: Chevrolet a prezentat noul Sonic/Aveo Sedan

de Mihai Morcovescu    |    10 Ian 2011   •   14:26
Detroit 2011: Chevrolet a prezentat noul Sonic/Aveo Sedan

Chevrolet va prezenta astăzi în premieră versiunea americană a modelului de clasa mică Aveo. În Europa, acesta va veni sub numele de Aveo Sedan şi va fi concurent direct pentru Dacia Logan.

Estetic vorbind, noul Sonic/Aveo Sedan a primit acelaşi design al părţii frontale cu varianta hatchback, care şi-a făcut debutul în toamnă, la Paris. În plus, se observă o linie arcuită a acoperişului în stilul fratelui mai mare Cruze.

La interior, noul Sonic/Aveo Sedan seamănă cu Spark, adoptând o temă coloristică în două nuanţe şi oferind cel mai mare spaţiu pentru locurile din spate din clasa sa. Ca dotări, noul model va dispune, între altele, de conectivitate Bluetooth şi USB, pornire a motorului din telecomandă, scaune faţă încălzite si acoperiş panoramic din sticlă.

Clienţii americani vor putea comanda noul Sonic/Aveo Sedan în două versiuni de motorizare: una de 1,8 litri, care dezvoltă 135 CP şi 168 Nm de cuplu, şi alta turbo de 1,4 litri, care produce 138 CP şi 200 Nm. Modelul entry-level va putea fi asociat la o cutie de viteze manuală cu 5 trepte sau la una automată cu 6 rapoarte, în timp ce unitatea turbo este legată doar la o cutie manuală cu 6 trepte.

Noul Chevrolet Sonic/Aveo Sedan va fi construit la uzina din Lake Orion (Michigan), iar vânzările vor demara spre sfârşitul anului.

×