x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul EUROmania - Inventarul steguletelor rosii

EUROmania - Inventarul steguletelor rosii

de Valentin Zaschievici    |    21 Mar 2006   •   00:00
EUROmania - Inventarul steguletelor rosii

Ne este clar ca, in buna masura, de noi depinde daca la 1 ianuarie 2007 Europa comunitara ne va deschide portile sau ne va invita sa mai stam o tura pe-afara, sa ne incalzim si sa ne facem lectiile. A mai ramas putin timp sa ne onoram obligatiile asumate in raport cu Bruxelles-ul. Si mai putin timp pana la raportul de tara din luna mai, penultimul, care va masura progresele Romaniei in preambulul raportului din toamna, cel decisiv.

Pe fondul experientei dobandite de expertii UE in relatia cu cele zece state central si est-europene admise in 2004, severitatea cu care sunt primite promisiunile si sunt evaluate performantele a crescut. De aceea, Romania si Bulgaria sunt monitorizate mai atent si mai in cunostinta de cauza. Ultima evaluare, de la 25 octombrie 2005, a fost un avertisment si a jalonat "harta integrarii" cu stegulete rosii, nu putine. De atunci, euroscepticismul comunitarilor este in crestere si toarna cu paharelul apa rece pe entuziasmul si siguranta afisate de oficialii de la Bucuresti. La Bruxelles au fost apreciate eforturile Romaniei in combaterea coruptiei, in colectarea veniturilor bugetului de stat, in securizarea frontierelor. Provoaca ingrijorare disfunctii care apasa asupra capacitatii economiei romanesti de a deveni competitiva in plan international. In plus, anul trecut, responsabilii comunitari si ai FMI au perceput o evolutie macro-economica negativa. Ne mai atarna de picioare urmatoarele ghiulele: birocratia excesiva, instabilitatea legislativa in domeniul fiscal, practicile neconcurentiale.

Ca sa spunem lucrurilor pe nume in putine cuvinte, ne-am propus in zilele urmatoare sa configuram harta "steguletelor rosii" in care ne intepam la portile Europei. Am strans laolalta analize provenite de la mai multe institutii si organisme ce ne pot ajuta sa ne formulam un tablou cat mai aproape de adevar. Vom prezenta zilnic disfunctiile din domenii marcate cu "stegulete rosii". Daca tot sta Bruxelles-ul cu lupa pe ele, macar sa le vedem pe toate laolalta. Noi nu facem altceva decat sa le enumeram.

In termeni generali, "steguletele rosii" s-au adunat in jurul urmatoarelor disfunctii ale societatii si economiei romanesti:
  • Gradul crescut de coruptibilitate a functionarilor publici.
  • Rezultate neconvingatoare in prevenirea si combaterea coruptiei.
  • Slaba capacitate administrativa a unor institutii de a gestiona racordarea realitatilor romanesti la cele comunitare (managementul fordurilor comunitare, controlul vamal, relansarea agriculturii, achizitiile publice, protectia mediului, asigurarea mediului concurential s.a.).
  • Intarzierea implementarii acquis-ului comunitar privind poluarea industriala si managementul de risc.
  • Tergiversarea modificarii legislatiei in domeniul achizitiilor publice. (Proiectul noii legi deja si-a atras numeroase critici din partea reprezentantilor institutiilor de stat si ai mediului de afaceri).

    DIALOG SOCIAL
    O ultima observatie priveste absenta unui liant intre partenerii de dialog social, de natura sa solutioneze eventuale conflicte sociale ce s-ar putea manifesta in perioada post-aderare. Atunci se vor inregistra discrepante majore intre Romania si celelalte tari ale UE in privinta raportului venituri/costuri pe cap de locuitor. Nu avem specialisti in politici sociale, nu avem politici sociale coerente, si nici nu avem capacitatea de a ne promova interesele economice si sociale in fata partenerilor nostri. Incepand de maine veti afla cam cum sunt infipte nesuferitele de stegulete in domeniul vamal, al concurentei, transporturilor, agriculturii, protectiei mediu etc. Va asteptam opiniile pe www.jurnalul.ro.
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul