Evanghelia după Tanţa

La inceputul anilor ’90 era o perioadă complet nebună. După manifestaţia din Piaţa Universităţii şi mineriada din 13-15 iunie erau aproape săptămănal mitinguri, la care mai mulţi cetăţeni umblau brambura prin oraş zbierănd: "Iliescu mincinos, jos, jos, jos".

La inceputul anilor ’90 era o perioadă complet nebună. După manifestaţia din Piaţa Universităţii şi mineriada din 13-15 iunie erau aproape săptămănal mitinguri, la care mai mulţi cetăţeni umblau brambura prin oraş zbierănd: "Iliescu mincinos, jos, jos, jos". Apăruse o nouă specie, cea a revoluţionarilor profesionişti. aştia atărnau toată ziua pe la cafenele rudimentare din jurul Universităţii, făceau politică inaltă şi, dacă te prindeau, te tapau de bani pentru o votcă mică, fiindcă nu se făcea să peroreze pe uscat. Nu ştiu dacă vreunii dintre ei chiar fuseseră pe stradă in decembrie 1989, dar, cu timpul, deveniseră mari militanţi, cereau drepturi şi vorbeau despre nişte misterioase "asociaţii". Printre ei am cunoscut-o pe Tanţa, o ţigancă slabă, cu picioare urăte, dinţi negri şi ciuf vopsit deosebit de blond. Avea, după toate aparenţele, vreo 40 şi ceva de ani, dar ţinea nasul pe sus, zicea că e, de fapt, soră cu fiică-sa, pe care o făcuse devreme. Umbla cu nişte colanţi negri, care-i scoteau in evidenţă strămbăturile şi avea in dotare o umbrelă roşie, despre care spunea ciclic faptul că vrea să i-o văre pe găt prezidentului Iliescu. Ca să-şi rotunjească veniturile işi comercializa pe preţuri modice fata, sau, cănd prindea pe cineva prea beat sau masochist, pe ea insăşi.

Â

Pocăită

Cănd am luat primul salariu ca jurnalist, după un chef monstru cu colegii am beneficiat şi eu, din ultimii bani care imi mai rămăseseră, de serviciile odraslei Tanţei. Plata s-a făcut la regina mamă, căreia i-am returnat fiica in bună stare, după o oră şi ceva, intr-o bombă ieftină din imprejurimile casei mele. După aceea, o perioadă, nu am mai aflat nimic despre cele două, nici nu le-am mai văzut. Peste vreo patru luni, Toni Revoluţionaru’, un amic pe care-l mai cinsteam din cănd in cănd, mi-a spus: "Le mai ţii minte pe Tanţa şi curva de fie-sa?! Aia mică a plecat să facă Turcia, da’ mă-sa s-a dilit rău. S-a dus la pocăiţi, s-a dat cu baptiştii şi acu’ predică Evanghelia prin Ferentari!".

Mi-o şi inchipuiam pe paraşuta bătrănă devenită pioasă şi răspăndind cuvăntul Domnului prin ţigănime. Bănuiam că a renunţat la colanţii negri, la toacele inalte şi la machiajul strident. De altfel, am revăzut-o peste puţin timp, cănd am fost la Sala Polivalentă, să scriu despre un misionar venit hăt din Danemarca să facă slujbe cu minuni şi surprize prin Bucureşti. Era echipată cu o fustă gri pănă-n pămănt, iar părul, devenit şaten-decent, era străns intr-un coc de genul celor pe care-l purtau femeile din anturajul Elenei Ceauşescu. Fiindcă-i aminteam probabil de trecutul tenebros, s-a făcut că nu mă vede şi s-a apucat să zbiere "haleluia!". Agita un "Nou Testament" cu coperţi verde praz, primit de la fraţi şi părea căzută intr-o transă mistică. Mi s-a părut chiar că-i văd lacrimi in ochi atunci cănd danezul, mare căt un dulap, declama cu intonaţie pilda "fiului rătăcitor".

Â

Păcat

Peste alte căteva luni, mă mutasem la un cotidian mare, unde trebuia să fac relaţia cu poliţia, să scriu despre tot felul de potlogării mai mult sau mai puţin mărunte. Eram in pană de subiecte, era o perioadă in care parcă toţi şutii, panacotarii şi violatorii autohtoni erau in pană de inspiraţie şi comiteau numai infracţiuni banale, fără nici un fel de haz. La un moment dat m-a sunat colonelul S., purtătorul de cuvănt al Poliţiei Capitalei din acel timp, şi mi-a spus: "Tomiţă, treci pe la mine, am ceva haios, un caz de proxenetism care s-ar putea să te intereseze, să faci caterincă".

Am plecat spre sediul de pe Calea Victoriei, unde colonelul mă aştepta vănturănd triumfător un dosar. L-a deschis şi s-a apucat să vorbească: "Bă, te pişi pe tine de răs. Am agăţat o combinatoare care se dădea pocăită, una de-a mers ceva vreme pe la baptişti şi penticostali şi le-a prins stilu’ ălora de a-şi agăţa adepţii".

Mi-a comunicat intre două pusee de răs că era vorba despre o "doamnă" imbrăcată sobru, care agăţa prin cartierele sărace puştoaice de 14-16 ani şi le recita din Biblie. După ce le făcea capul mare vreme de mai multe zile, le spunea că Dumnezeu iartă orice şi că-i iubeşte mult şi pe păcătoşi. După asta, concluziona logic faptul că pentru a fi iertat trebuie să comiţi păcate şi după aia să te căieşti sincer. Pe chestia asta scotea minorele la produs undeva pe Strada Ştefan Furtună, cu un profit frumos. Cănd fusese prinsă făcuse scandal, răcnind versete din Biblie. După ce a terminat de povestit şi s-a putut abţine din hlizeală, colonelul a deschis dosarul şi mi-a arătat o poză. Era, bineinţeles, Tanţa, varianta cu coc.