x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Festivalul Naţional al Păstrăvului

Festivalul Naţional al Păstrăvului

30 Iul 2008   •   00:00

În perioada 15-17 august, în localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava, va avea loc Festivalul Naţional al Păstrăvului.

În perioada 15-17 august, în localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava, va avea loc Festivalul Naţional al Păstrăvului. Ca în fiecare an, la festival vor avea loc runde de pescuit la păstrăv, un concurs de gastronomie, o paradă a portului popular şi numeroase concerte de muzică populară. Vor fi prezenţi şi meşteri populari din mai multe zone ale ţării. Organizatorii acestui festival sînt Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti, Casa de Cultură Ciocăneşti şi ANTREC Bucovina. (C. D.)

 

Tîrgul vinurilordin regiunea Alsacia

În regiunea Alsacia, la Colmar,va avea loc un tîrg al vinurilor. Desfăşurat în perioada 8-17 august, evenimentul a ajuns la cea de-a 61-a ediţie. Anul acesta, pe lîngă degustările de vin în aer liber, vor avea loc numeroase concerte de muzică hip-hop (Iam) şi muzică franţuzească (Cali, Da Silva, Yael Naim). Participanţii vor putea să cumpere vinuri din următoarele varietăţi de struguri: Riesling, Chasselas, Pinot Noir, Pinot Gris (sau Tokay d’Alsace), Pinot Blanc, Muscat, Gewurztraminer sau Sylvaner. (C.D.)

 

Branul, în sărbătoare

În perioada 6-15 august, Filiala Braşov a ANTREC, împreună cu Primăria Bran organizează "Zilele Branului". Localnicii şi turiştii vor avea parte de o serie de manifestări cu caracter popular. Artişti din mai multe judeţe vor susţine spectacole. La eveniment se va organiza şi un tîrg al meşterilor populari din întreaga ţară. Nu vor lipsi nici preparatele culinare, specifice zonei, ce vor fi oferite turiştilor români şi din străinătate. (C.D.)

 

Concurs

Asociaţia Nevăzătorilor din Arad a organizat duminică, 20 iulie, concursul de îndemînare gastronomică "Şi eu sînt o bună gospodină" la care au participat şase concurente din judeţele Arad, Alba, Timişoara, Satu Mare, Cluj şi Bihor. Participantele au avut cinci probe impuse: curăţarea de coajă unui cartof, a două ouă, felierea unui castravete, degustarea unui preparat şiidentificarea a cinci ingrediente folosite. Cîştigătoare au fost desemnate concurentele din Arad şi Satu Mare, care au primit din partea organizatorilor cîte o răzătoare pentru legume şi o excursie de două zile în Ungaria. (M.B.)

 

Tîrgul meşteşugarilor

În perioada 8-10 august, în Cetatea Medievală din Odorheiul Secuiesc, Fundaţia Artera organizează Tîrgul Meşteşugarilor. Vor fi prezenţi 200 de meşteri, care vor prezenta meşteşuguri vechi, cum ar fi olăritul, împletitul, ţesutul obiectelor de interior şi a portului popular, încondeierea ouălor. Se vor stabili legături între meşteri de diferite naţionalităţi. Vizitatorii vor avea parte de un program variat şi interesant. (C.D.)

 

Anchetă

La Bruxelles s-a deschis o anchetă asupra proiectului de fuziune a grupurilor Friesland Food şi Campina. Aceste două companii producătoare de lapte au semnat deja actul de unire, dar se pare că nu sînt compatibile cu normele europene. "Într-o perioadă în care preţurile alimentelor au crescut foarte mult, cumpărătorul trebuie să fie apărat", a subliniat Neelie Kroes, responsabil cu protecţia consumatorului. (C.D.)

 

Fundamentele igienei alimentare

Micii producători participanţi la Tîrgul Ţăranului Român din Bucureşti au absolvit cursurile de igienă alimentară "Fundamentele igienei alimentare”. Cursurile au fost organizate de Royal Society for the Promotion of Health din Marea Britanie, o organizaţie neguvernamentală aflată sub patronajul Majestăţii Sale, Regina Elisabeta a II-a. Absolvenţii au vîndut bucureştenilor caşcaval maturat, produse de porc, vită, oaie, murături, zacuscă, dulceţuri, siropuri, cozonaci, miere, alivenci etc. (C.D.)

×
Subiecte în articol: food world