Filmul rezistă timpului

Jurnalistul Ion Cristoiu a fost consultant la filmul "Cel mai iubit dintre pământeni". Îl cunoştea pe regizorul Şerban Marinescu de dinainte de 1989, de la ediţiile Festivalului filmului pentru tineret de la Costineşti. Ideea realizării unui asemenea film a fost a lui.

Domnule Ion Cristoiu, aţi avut un aport destul de mare la realizarea acestui film... În ce a constat?

Avea cam tot ce îi trebuia, chiar şi distribuţia, dar îi lipseau banii. Eu, fiind considerat un "marinpredist", în calitatea mea de critic şi istoric literar, am intervenit la acţionariatul din acea vreme de la Trustul Expres şi am contribuit la finanţarea producţiei în acei ani de pionierat ai cinematografiei postdecembriste.

 Ce a cuprins efectiv activitatea dumneavoastră de consiliere?

Lectura scenariului.

 Aţi făcut modificări, ce aţi schimbat la el?

Nu, eu am făcut doar observaţia că partea substanţială, dramatică a cărţii - care se regăsea şi în scenariu - a constat în condiţia inocentului Victor Petrini, care este arestat şi condamnat fără a fi făcut nimic. I-am spus lui Şerban Marinescu că, după părerea mea, nenorocirea sistemului stalinist nu a avut la bază prigonirea foştilor oameni politici, deoarece aceştia îşi asumaseră direct lupta împotriva comunismului, ci arestarea unor oameni ca Petrini, care nu aveau nici o vină, cu excepţia aceleia de a fi intelectuali.

 Altă implicare?

Da, îmi amintesc că am participat la premieră şi chiar i-am premiat, din partea acţionariatului Trustului Expres, pe actorii principali şi pe regizor. Mai ţin minte că atunci am văzut şi eu varianta "scurtă", oficială a filmului, după ce vizionasem o variantă iniţială, mult mai lungă.

 În ce a constat diferenţa? S-a cenzurat ceva din scenele mai dure?

Nu, filmul era într-adevăr prea lung, putea plictisi la un moment dat. Mai ales în acei primi ani ai tranziţiei, când filmul românesc nu interesa pe nimeni... Probabil că am fi avut probleme cu spectatorii.

 Cum aţi putea caracteriza filmul în câteva cuvinte?

Înainte de toate este un recital de mari actori. Şi, într-adevăr, cele mai puternice secvenţe sunt cele jucate de regretatul Ştefan Iordache. Este vorba despre scenele cu arestarea şi apoi cele cu detenţia în lagăr. Unde într-adevăr sunt scene şocante.

 Domnule Cristoiu, la momentul respectiv conduceaţi un ziar care îşi făcuse renumele tocmai pe baza ştirilor şocante... Aţi avut vreo contribuţie la introducerea în film a unor scene de acest gen, scene imposibil de trecut cu vederea şi greu de uitat?

Nu, ele intrau în logica filmului, şi anume în suferinţele lui Victor Petrini. Suferinţe care continuă şi după ieşirea din închisoare, deoarece el este distrus din toate punctele de vedere. Am fost însă de acord cu ele şi pentru că la vremea respectivă au constituit o premieră în istoria cinematografică românească. Să nu uităm că veneam după o producţie cinematografică ultra cenzurată.

 Şi totuşi....

Desigur, este posibil ca şi acest gen de secvenţe să fi adus spectatori, să fi ridicat... să zicem aşa... "tirajul" filmului.

 Aţi dat vreo indicaţie actorilor? Aţi participat la filmări?

Nu, nici vorbă. Rolul meu a fost acela de consilier editorial, un fel de supraveghetor care să vegheze ca scenariul să rămână în spiritul cărţii, în spiritul a ceea ce a vrut Marin Preda să transmită.

 De câte ori aţi văzut filmul?

Cred că de trei ori. La început, în variantă lungă, la premieră şi, după câţiva ani, zece sau cincisprezece, nu mai ştiu, cu ocazia unei aniversări desfăşurate la Cotroceni.

 Vi s-a părut la fel de bun?

Da, filmul a rezistat şi va rezista timpului. Îmi pare rău doar că, având în vedere că regizorul Şerban Marinescu nu este în nici o "gaşcă", cum se poartă în cinematografia românească, nu s-a bucurat de aprecierea la care ar fi avut dreptul.