x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Finisaje decorative pentru pereţi

Finisaje decorative pentru pereţi

de Adela Parvu    |    11 Dec 2008   •   00:00

ASPECT DEOSEBIT, ADUCE MAI MULTĂ ORIGINALITATE INTERIORULUI
Este suficient să aruncaţi o privire în magazinele dedicate produselor pentru amenajări interiorare ca să descoperiţi gama variată de finisaje decorative. Mai exact, tencuieli gata preparate, ambalate în cutii, care aşteaptă doar să fie aplicate pe perete.



Create pentru a satisface cererea de produse cu impact imediat asupra interioarelor, modelele finale ale acestor finisaje, rezultate în urma unor tehnici de aplicare recomandate, sunt inspirate de alte materiale şi texturi, cum ar marmura, piatra, lemnul, pluta etc. Aşa că denumirile de aspect marmorat sau granulat vin să completeze, pe lângă datele ce ţin de culoare, informaţiile care l-ar ajuta pe client să aleagă.

PENTRU SPAŢII DESCHISE

Pe lângă rolul decorativ pentru care au fost concepute, aceste finisaje gata preparate au ajuns să fie şi foarte bune ca strat de protecţie al peretelui. Sunt lavabile, rezistă la zgârieturi, la şocuri mecanice minore, dar cel mai nou este faptul că există colecţii specializate pentru încăperile umede, cum ar băile şi bucătăriile, fără ca partea decorativă să aibă de suferit. Deci, garantează nu numai efectul original pentru pereţi, după folosirea lor, dar fac faţă cu succes şi la provocări privind rezistenţa şi durabilitatea.

Ele sunt un produs excelent pentru spaţiile deschise, cum ar fi living cu bucătărie sau baie cu dormitor, tocmai pentru că tencuielile pot fi aplicate în locul plăcilor ceramice, evitându-se astfel separarea clară, prin intermediul finisajelor specifice, a funcţiunilor care coexistă într-un ambient.

SUNT ŞI REZISTENTE
Pentru că unele produse chiar au caracteristici tehnice foarte bune, ele pot fi folosite şi cu scopul de a menţine mai frumoasă imaginea pereţilor pentru mai mult timp. Ideale pentru holurile de la intrare, nu numai pentru că impactul asupra oaspeţilor este garantat, ci mai ales pentru faptul că suprafeţele finisate cu tencuieli decorative se întreţin foarte uşor. O simplă ştergere cu cârpa este suficientă pentru ca stropii de apă, noroi, zăpada topită sau urmele de la roţile bicicletei să fie îndepărtate.

SUNT UŞOR DE APLICAT

Tencuielile decorative sunt preparate pentru a putea fi aplicate imediat după desfacerea cutiei. Compoziţia lor este gândită de aşa natură încât textura finală să fie deosebită, dar pentru aceasta sunt necesare unelte speciale. Deşi par greu de aplicat, dacă se folosesc tehnicile recomandate de producător, punerea în operă poate fi realizată şi de un amator, chiar dacă îi va lua mai mult timp, comparativ cu un profesionist, să le aplice. Faptul că pot fi folosite şi în spaţii umede, cum ar fi băile, prezintă reale avantaje pentru cei interesaţi în a obţine amenajări spectaculoase, fără a face apel la materialele tradiţionale.

×