x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Finlanda - Avantajele calitatii de membru al Uniunii

Finlanda - Avantajele calitatii de membru al Uniunii

18 Ian 2005   •   00:00

Integrarea in comunitatea europeana acum zece ani a ajutat statul finlandez sa progreseze atat in domeniul politic, cat si in cel economic.

De la 1 ianuarie 1995, cand alaturi de Austria si Suedia a intrat in Uniunea Europeana (UE), Finlanda si-a propus sa devina, in nordul continentului, centrul in care se iau cele mai importante decizii. "Incepand cu acest moment, finlandezii, unii dintre cei mai reticenti si conservatori europeni, au trecut printr-o transformare atat la nivel social, cat si economic. Aderarea la UE a insemnat atingerea telului. Am ajuns in statia europeana. A fost o calatorie lunga, iar drumul nu a fost mereu direct. Cand am intrat in Uniune, ne-am gasit locul printre statele europene", a declarat agentiei France Presse fostul premier finlandez, Paavo Lipponen.

ISTORIC. Integrarea in structurile europene putea fi de altfel anticipata inca din cel de-al doilea razboi mondial, cand statul finlandez ajunsese o zona-tampon intre vestul si estul Europei. Dupa prabusirea sovieticilor, usile s-au deschis si Finlandei, Esko Aho, premierul din acea perioada, trecand la schimbari de ordin structural in economie pe de o parte, si pregatind pe de alta, statul pentru marele salt tehnologic.

MODERNIZARE. Prin aderarea la Uniune si preluarea monedei unice, pietele centrale finlandeze au devenit mult mai sigure, creand un climat de incredere, care a atras oamenii de afaceri. Cresterea investitiilor si a consumului la nivel intern a generat o regenerare a economiei nationale si a transformat complet Finlanda. (Maria Toader)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul