x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Fursecuri minune

Fursecuri minune

05 Ian 2005   •   00:00

INVATATURILE MATUSII
Ei, dragii mei! Parca o tinem tot intr-o petrecere. Nici nu au trecut bine Craciunul si Revelionul ca bate la usa Sfantul Ion. Si cum am putea trece asa fara o masa festiva, fara un pahar de vin peste aceasta sarbatoare, cand aproape in fiecare familie este cate un "sfant". Si mai ales eu care am doua nepoate si un nepot care poarta acest nume?? Dar cum sa ma impart? Una dintre fete sta in Satu-Mare, alta in Turnu-Severin, iar Ionut la Ploiesti. Unde sa ma duc mai repede si cum sa fac sa nu supar pe nimeni? Mai ales ca au zis ca vor sa merg la ei sa le pregatesc fursecurile mele speciale ca sa isi incante oaspetii cu o delicatesa?!?

E tare greu sa fii matusa la atatia nepoti! Ii iubesc pe toti si vreau sa le fac pe plac. Asa ca incerc de fiecare data sa fiu corecta. Fiecare primeste acelasi lucru. Si de aceasta data am luat decizia de a nu merge la onomastica nici unuia, asa, ca sa nu existe apoi vociferari. Dar cu fursecurile nu i-am uitat! Am copt sase tavi, cate doua pentru fiecare. Am muncit doua zile pentru ele, dar m-am gandit ca merita. Mai intai i le-am trimis Ioanei de la Satu-Mare ca sa ajunga la timp, apoi celei de la Turnu-Severin. Pe Ionut l-am lasat la urma, pentru ca pana la Ploiesti nu fac decat o zi.

Si cum o matusa nu poate sa le trimita nepotilor doar fursecuri, am mai pus in colet si cate un cadou. Asa, cate ceva, cat a putut si matusa. Un fular, o pereche de manusi si o caciulita. Toate facute de mine. Ca mai este mult din iarna si sa aiba ce sa le tina de cald. Dar sa revenim la fursecuri. Nu exista sarbatoare in familie pentru care eu sa nu le pregatesc. Nu stiu daca au ceva special in ele. Le fac dupa o reteta simpla, invatata de la mama, dar nu uit ca de fiecare data sa adaug si foarte mult suflet. Asta am mostenit de la mama, care imi spunea ca daca fac si o simpla cafea, trebuie sa pun pasiune, pentru ca cel care va gusta din ea va simti starea mea de spirit. Cantitatea de zahar, de faina, numarul de oua mai poate fi gresit cu cateva masuri, dar, daca nu pui toata dragostea atunci va fi foarte greu ca mancarea pe care o prepari sa aiba gustul si aspectul dorit. De aceea, fursecurile mele rotofeie sunt atat de indragite! Prin ploaia de faina se intrevad zambete si din ouale pe care le sparg mai cade si cate o bucatica de inima. (Matusa Elvira)

FURSECURI CU NUCI SI GLAZURA
  • Ingrediente: 250 gr faina, 250 gr unt, 6 galbenusuri, un plic de zahar vanilat, coaja rasa de la o lamaie, o jumatate de pachet de praf de copt Glazura: 6 albusuri, 250 gr zahar, 2 linguri cacao, 100 gr nuca macinata.

  • Preparare:
  • Se freaca untul cu 250 gr zahar, se adauga galbenusurile pe rand si se freaca dupa fiecare, apoi se introduce faina cu praful de copt si se amesteca. Se toarna compozitia in tava unsa cu unt si se introduce in cuptor sa se coaca putin. Se bat albusurile cu zahar pana devin spuma, se adauga cacao, nuca macinata, zaharul vanilat si se amesteca usor de sus in jos.Se scoate tava din cuptor, se toarna uniform albusurile deasupra si se introduce din nou in cuptor, la foc mic, si se lasa sa se coaca.

    SFATURI
    PASTRARE.Fursecurile isi pastreaza prospetimea daca puneti in cutia in care le pastrati doua cuburi de zahar.

    AMBALAJ. Fursecurile si uscatelele, pentru a fi mereu crocante, se pastreaza intr-o cutie de tabla cu capac sau intr-un borcan de sticla bine legat cu celofan.

    TAIEREA. Inainte de a taia fursecurile in forma dorita, treceti cutitul prin faina uscata. In felul acesta isi vor pastra forma pe care doriti sa le-o dati.

    UNTUL. Untul pentru fursecuri nu il topiti foarte tare, pentru ca riscati sa obtineti un aluat nisipos. In cazul in care totusi se intampla acest lucru, puneti aluatul pentru cateva ore la rece si apoi coaceti fursecurile.

    MODELARE. Daca aluatul pentru fursecuri este greu de modelat, puneti-l intre doua foi de hartie cerata presarate cu faina. Apoi, dupa ce scoateti foaia de hartie, vor fi foarte usor de taiat.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul fursecuri